Moralitate vs supravietuire

Necesitatea nu este o motivatie in cazul crimei. Cu alte cuvinte, vei fi judecat si condamnat chiar daca ai ucis ca sa te aperi de cel care se pregatea sa te omoare. Vor exista desigur circumstante atenuante, vei primi o pedeapsa mai mica, insa verdictul va fi acelasi: vinovat. Pana in 1884, aceasta lege nu era foarte clar definita. Precedentul a fost creat de o intamplare complet iesita din normalitate.

Si hai sa vedem intai precedentul:

In data de 19 Mai 1884, yachtul "Mignonette" a plecat din Southampton spre Sydney, sub pavilion englez, avand la bord un echipaj format din 4 persoane: Tom Dudley- capitan, Edwin Stephens, Edmund Brooks si Richard Parker-mus. Din cei 4, Parker era cel mai tanar (17 ani) si cel mai neexperimentat in ale navigatiei. In data de 5 iulie, desi vremea era buna si vasul nu necesita reparatii de nici un fel, capitanul a dat ordinul "hove to" (nu cunosc traducerea in romana, avand in vedere ca este un termen marinaresc, pot doar sa presupun ca este vorba despre "legatul carmei"), pentru a permite echipajului sa se odihneasca o noapte (din cate am reusit sa inteleg citind in graba si pe diagonala, "miscarea" se face in principal pentru a permite incetinirea navei si "blocarea" cursului in cazul in care sunt necesare reparatii urgente, sau in cazul in care exista unul, maxim 2 oameni la bord si trebuie sa limiteze manevrele de navigatie pentru a putea sa doarma, sa manance etc). La scurt timp dupa efectuarea manevrei, un val mai puternic a lovit yacht-ul, avariind-ul grav. Vasul s-a scufundat in mai putin de 5 minute, iar echipajul a fost nevoit sa apeleze la barca de salvare pentru a scapa cu viata. Din cauza timpului scurt de derulare a evenimentelor, cei 4 nu au reusit sa ia in barca decat echipamentele esentiale de navigatie si putina mancare, nu insa si apa potabila. Timp de 2 zile, au navigat, departe de orice mal, din ce in ce mai flamanzi si mai insetati. Au reusit intr-un final sa prinda o testoasa de mare, insa nici ea nu le-a ajuns pentru multa vreme. Tanarul Parker si Stephens s-au imbolnavit si, in data de 16 sau 17 iulie, s-a pus pentru prima oara problema uciderii unuia dintre ei in scopul de a fi mancat. Initial s-a propus tragerea la sorti, dezbaterile au fost pro si contra pana in jurul datei de 24 iulie, cand Dudley, capitanul, a decis ca: Parker este cel mai tanar, oricum bolnav si probabil pe moarte si nici nu are familie la care sa se intoarca, deci el este cel care trebuie sa fie ucis. Desi Brooks a refuzat solutia pledand in continuare pentru tragerea la sorti, in urmatoarea dimineata capitanul si Stephens l-au ucis pe tanarul mus, asigurandu-si astfel supravietuirea pana in data de 6 septembrie, cand cei 3 ramasi in viata au fost salvati. Crezandu-se aparati de "Legea marii", Dudley si Stephens au povestit ceea ce se intamplase si, desigur, au fost retinuti de catre autoritati, impreuna cu Brooks (devenit ulterior martor al acuzarii in cadrul procesului). Acuzatia: crima si canibalism. Desi apararea a invocat necesitatea comiterii omorului, Dudley si Stevens au fost condamnati la moarte. Pentru ca opinia publica era de partea lor, regina a fost nevoita sa comute sentinta in inchisoare pe viata, insa sfatuitorii ei au fost de parere ca o asemenea sentinta nu ar rezista unui apel si presiunilor facute de opinia publica. Finalul a fost ca cei doi au fost condamnati la 6 luni de inchisoare.

Parerea mea personala este ca cei doi au fost vinovati, insa nu de crima si nici de canibalism. Motivul din care eu i-as fi condamnat la moarte, fara comutarea sentintei si fara sa tin cont de parerea publicului, ar fi fost urmatorul:

- datorita conditiilor extreme in care se aflau, era cumva logic ca la un moment dat sa se ajunga si la discutarea posibilitatii transformarii unuia dintre ei in...rezerve de hrana. Actiunile lor au fost dictate de un instinct care exista in toate animalele de pe aceasta planeta si care nu tine cont nici de normele crestine, nici de normele sociale, nici de educatie. Modul in care au ales insa "prada" a fost las si josnic si pentru asta ar fi meritat cu varf si indesat sa moara la randul lor. Plecand de la premisa ca Parker este cel mai tanar si nu are familie, ca este oricum bolnav, au decis, cu de la ei putere, sa il omoare, desi inainte de asta se decisese ca se va trage la sorti. Asta este lasitate si nu are nici o scuza.

Si acum intreb: ce este si ce nu este moral, cand vine vorba despre supravietuire? Ma refer aici la orice tip de supravietuire, nu doar strict la "viata vs moarte". Se mai aplica regulile? Putem face orice, sau exista un cod al onoarei chiar si in cazuri extreme? Care ar fi fost sentinta voastra si de ce? Nu intreb degeaba. Trecem printr-o perioada in care regulile tind sa nu se mai aplice, in nici un domeniu al vietii. Tot ceea ce am fost educati sa facem sau sa nu facem nu mai este valabil, deci trebuie sa gasim alte repere care sa ne limiteze actiunile cu impact negativ asupra celorlalti, asigurandu-ne, totusi, propria supravietuire. Cum luam decizia si care sunt bazele ei? Pana unde putem merge si ce atitudine trebuie sa adoptam in cazul in care inaintea noastra sunt doar doua cai de ales, ambele ducand in acelasi loc intunecat: raul facut noua (si implicit cel putin inca unei persoane de langa noi) vs raul facut altcuiva.

Hapi ceating

Pentru ca tendinta de a prescurta cuvintele si de a poci gramatica a depasit bariera hilarului si a devenit exasperanta,

pentru ca in curand o sa incepem sa nu ne mai intelegem intre noi,

pentru ca azi am avut confirmarea ca nu toti adolescentii din tara asta sunt putin retarzi cand vine vorba de vorbit si scris corect indiferent daca porti o discutie pe messenger sau dai o teza la scoala, deci mai exista totusi o sansa sa redevenim fiinte care folosesc limbajul articulat si nu onomatopeele,

pentru ca vom ajunge sa vorbim ca in videoclipul de mai jos daca nu incercam sa oprim acum un fenomen care devine deja periculos,

pentru ca nu doar pustii schilodesc limba romana, ci si oameni care candva vorbeau si scriau corect,

va propun, tuturor celor care spuneti "bn" in loc de "buna", "nb" in loc de "noapte buna" si "vb" in loc de "vorbesc", sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va inchipuiti cum ar fi daca, intr-o buna zi, ati auzi/vedea asa ceva pe strada, la televizor, la teatru, la opera, la profesori, la medici, in ziare, la magazin, in filme, in reclame, pe biletele de tren si de autobuz, in carti, in manuale, pe ambalaje, in cartile tehnice ale echipamentelor electro-casnice, pe site-uri, in anunturile de angajare, pe flacoanele de medicamente etc.

V drsc vznr plct

quo vadis?

Am sa pasesc pe un teren minat si am sa indraznesc sa vorbesc despre credinta. Nenorocirea intamplata de curand la Materninatea Giulesti nu a iscat numai un val de ura indreptat asupra clasei politice si, partial, asupra personalului medical, ci si unul mult mai grav, cred eu si cu implicatii mult mai mari pentru un popor profund religios. Acest val de ura se indreapta catre BOR, care, invocand practicile si regulile stabilite de oameni, refuza serviciul spiritual complet si inmormantarea in conditii civilizate pentru puii de om care au avut cumplitul ghinion sa plece nebotezati. Daca in cazul maternitatilor lucrurile stau foarte clar, adica cel putin cateva luni de acum inainte mamicile vor alege in mod clar clinicile private, oricate eforturi financiare ar presupune aceasta alegere, in cazul Bisericii problema e, zic eu, mult mai spinoasa. De foarte mult timp preotii sunt pe acelasi loc in clasament cu politicienii in materie de numar de injuraturi. Si printre ei, ca si printre medici, asistente si infirmiere, exista oameni cu adevarat daruiti pentru calea pe care au ales-o. Din nefericire si unii si altii sunt aproape nestiuti, pentru ca, tot din nefericire, reprezinta un procent mult prea mic, iar noi stim doar sa blamam, nu am invatat niciodata sa spunem si "multumesc" atunci cand lucrurile sunt bine facute. Noi - oamenii, in general, nu noi - romanii. Cand totul este ok, ni se pare perfect normal sa fie asa si nu ridicam statui celor responsabili cu starea de normalitate. Cand lucrurile merg prost insa, imediat observam si aratam cu degetul. Iar in acest moment degetul este indreptat catre BOR. Si e un deget care, daca lucrurile mai continua cateva saptamani, poate schimba mentalitati, in detrimentul credintei. Pe forumuri, in presa, pe chat-uri, pe bloguri, in ultimele cateva zile am vazut un singur lucru: ura. Este aceeasi ura care acum 21 de ani a dat jos un regim. Azi, defularea nu se face in strada, ci pe internet. Iti versi of-ul, ascuns in spatele unui nickname si pana maine uiti. Asta se intampla de obicei. Acum insa, of-ul este ceva care tine de suflet si de increderea in cei care sunt, teoretic, pusi sa il vindece si, chiar daca patima se stinge in cateva ore, rana si intrebarile raman. Cum ii poti spune unei mame al carei copil in varsta de cateva zile a murit ars de viu (sa ii spunem pe nume, oricat de cumplit ar suna) ca Biserica, religia, singurele ei alinari in acest moment, ii interzic accesul la insusi medicamentul care ar putea sa ii mai usureze 0.0000000001 la suta din durere? Mai grav, cum convingi tu acea mama sa mai creada in ceva, dupa ce ii spui ca nu, pruncul ei nu poate avea parte de slujba religioasa completa si nu, nu poate fi inmormantat in rand cu toti crestinii, pentru ca nu a fost botezat, pentru ca nu a spalat pacatul originar. Cum ii explici tu acelei mame ca va trebui sa se duca sa isi planga puiul intr-un colt de cimitir, departe, ce va simti ea stiind ca pruncul ei a fost aruncat de preoti in locul in care sunt dusi sinucigasii si ereticii. Cum o ajuti pe acea mama sa isi pastreze credinta, dupa ce ca oricum in momentul asta prea putina i-a mai ramas in fata unei asemenea cumplite nedreptati ca cea a chinurilor si mortii infioratoare pe care Dumnezeu i le-a harazit unei fiinte venite pe lume de cateva zile si care nu depaseste cu mult dimensiunile unui pui de catel. In astfel de situatii, este oricum foarte greu sa iti mai pastrezi orice credita ai avea in orice. Este greu tocmai pentru ca, de 2000 de ani, oamenii au facut sa fie asa. Inainte de inventarea Bisericii Crestine, credinta era ceva ce tinea de fiecare suflet in parte. Nu credeai sau nu in functie de promisiunile Bisericii. Credeai pentru ca asa simteai. Primii crestini au crezut datorita extraordinarei puteri a unui om de a le aprinde in suflet o flacara aproape imposibil de stins. Ei si El au fost singurii si adevaratii crestini, asa cum bine spunea cineva pe unul din forumurile mai sus numite. Credinta se afla in suflet si se naste in tine, nu te nasti cu ea. Faptul ca de mici suntem invatati sa ne rugam, sa mergem la biserica, sa aprindem lumanari, sa facem tot felul de lucruri care tin de ritualul religios nu inseamna in mod necesar ca si credem. Facem pentru ca asa am fost invatati. Pentru ca cineva ne spune ca asa trebuie. Pentru ca asa face toata lumea si pentru ca ne este mai teama de ochii si de judecata celor din jur decat de fariseismul din suflet. Eu nu sunt, de pilda, un crestin practicant. Din punctul de vedere al unui preot, sunt o pacatoasa care nu calca prin biserica, nu a fost niciodata la spovedanie si impartasanie, nu merge la slujbe, trece pe langa biserica fara sa faca o cruce, nu spune rugaciuni in fiecare seara etc. Totusi, cred. Insa nu am nevoie sa merg in nici un lacas de cult ca sa simt asa. Mai degraba ma simt aproape de Cer cand calc prin iarba umeda de roua, cand imi plimb degetele prin nisipul de pe plaja, cand simt mirosul de brad si de stanca al muntelui. Nu am nevoie sa ma duc sa ii marturisesc unui preot dragostea mea, mai ales cand stiu ca acel preot poate nici macar nu simte cum si ce simt eu, pentru ca o haina nu ne imbraca si inima, oricat am vrea noi sa credem altfel. Pacatul nu este atunci cand nu respecti niste norme inventate de oameni, ci cand le aplici pentru ca asa trebuie, nu pentru ca asa simti cu adevarat.Nu e un pacat fata de divinitate, ci fata de propriul tau spirit, pe care il inveti sa minta. Sunt totusi si persoane care chiar cred, din tot sufletul, ca o slujba de inmormantare este importanta, ca locul in care trupul este pus este important. Daca intamplator printre mamele de la Giulesti se afla si unele care cred asa, atunci Biserica le-a pierdut si nu doar Biserica. Sufletul lor este mutilat pentru totdeauna. Asa cum ziceam, iti trebuie o forta fantastica sa mai poti crede si stiu asta pentru ca a existat un moment in viata mea cand daca as fi stiut unde sa Il gasesc, m-as fi dus pana la El sa Il iau de gat si sa Il intreb de ce atata durere si atata chin pentru un om care nu doar ca a fost personalizarea bunatatii si a dragostei intreaga lui viata, dar a mai fost si extrem de religios. De ce, daca trebuia neaparat sa Il cheme la El in acel moment , nu L-a lasat sa plece fara atata suferinta. Intr-o asemenea situatie, credinta ta ramane vie doar daca intr-adevar crezi, cu tot sufletul, cu toata forta fiintei tale. Daca nu esti foarte sigur si crezi doar pentru ca asa ai fost invatat de mic ca este bine, bruma ta de credinta ta se naruie definitiv. Si intreb si eu ca prostul, parca biserica era cea care ne indemna sa ne intoarcem spre credinta si spre iubirea fata de Dumnezeu si Fiul Lui, nu?. Pai cum vine asta, imi spui sa cred, imi spui ca e bun si drept si iarta si primeste si alea alea si dupa aia vii si zici "ne ne ne, stai asa, ca vorbeam de cei care sunt botezati si crestini practicanti, nu de copilul tau. Ala nu e crestin, ca nu am apucat sa il botez, ia-l matale si du-l uite colo langa gardul cimitirului si daca am chef poate vin sa ii citesc o rugaciune peste sicriu" - daca am chef traducandu-se aici prin: "daca scoti destui bani din buzunar, e posibil chiar sa ii fac slujba completa". Asta este dragoste crestina? Asa intareste BOR credinta? Nu. Astia nu sunt oameni care cred. Asta nu este credinta. Sau o fi, dar nu aia pe care o propovaduiesc ei. Desi nu sunt tocmai de acord cu asta (din motive pe care poate am sa le expun alta data) accept faptul ca un sinucigas nu are dreptul la slujba religioasa si la inmormantare in rand cu restul lumii. Nici cu asta nu sunt tocmai de acord pentru ca este o contrazicere a esentei crestinismului, adica dragostea si intelegerea fata de pacatosul care vine spre tine in cautare de sprijin spiritual, insa pot accepta si faptul ca un om de o alta religie decat cea crestin ortodoxa nu are dreptul sa ceara ajutor moral de la BOR, de nici un fel. Nu pot fi insa de acord cu refuzul de a acorda acest ajutor unor oameni carora nu numai ca doar atat le-a mai ramas, sufleteste vorbind, dar ai caror morti nici macar nu au vreo vina ca nu sunt botezati si nu numai atat, au avut parte si de o moarte nedreapta, oribila. Stiu "preacuviosii" oare ca in acelasi fel au murit si multi crestini in circurile lui Nero si au fost mai apoi martirizati desi, surpriza, nu trecusera prin ritualul botezului? Au auzit "preasfintii" de pruncii ucisi de Irod, care zau ca nu fusesera botezati, nu de alta dar inca nu se discuta despre asta la ora aia si totusi au fost martirizati si considerati crestini? Prin ce sunt mai putin crestini cei 5 micuti de la Giulesti? Prin faptul ca familiile lor inca nu au cotizat la biserica pentru botez? Halal indemn la credinta. Nu. Credinta este in suflet. Iar un suflet care poate refuza unei mame al carei copil a murit o practica in care ea poate chiar crede nu este un suflet credincios si nu se poate numi crestin. Este doar un om care indeplineste niste ritualuri scrise de alti oameni. Credinta sigur nu o gasesti facand ceva anume. Ea exista sau nu in tine pentru ca ceva sau cineva ti-a sadit in suflet flacara. Este mai aproape de credinta un om care nu crede in Biserica, dar in fiecare zi ajuta un batran, un copil sau un caine vagabond. Credinta inseamna dragoste, iertare, intelegere, sprijin, caldura sufleteasca, bunatate, dezinteres pentru rasplata, mila. Ai dreptate, prietene necunoscut: a existat un singur crestin in adevaratul sens al cuvantului si ala a murit de aproximativ 2000 de ani. Ce avem acum, nu se poate numi crestinism si nu indeamna deloc la credinta, ci la respingere a tot ce este legat de acest cuvant. Si, am zis deja, mai mult rau face sufletului, pentru ca il invata ura in loc sa ii aduca dragostea.

Later edit:
Cautand pe internet informatii legate de ce spune practica ortodoxa pe aceasta tema, iata ce am gasit legat de ritualul botezului:
In primul rand, chiar biserica zice ca pruncul se boteaza abia dupa cel putin 8 zile de la nastere. O sa caut explicatia, nu stiu de ce banuiesc ca are mai multa legatura cu medicina decat cu religia, ca de altfel multe din practicile religioase impuse oamenilor de-a lungul secolelor si nu doar la crestini (vezi circumcizia).
In al doilea rand bag de seama ca si preotii sunt de comdamnat si inca rau de tot. Nu prea si-au facut meseria:
"Ce trebuie fãcut dacã nu este preot în apropiere si copilul este amenintat sã moarã nebotezat?
În aceste cazuri, cînd copilul este amenintat sã moarã dupã nastere, acasã sau la spital, asistentele sau moasele trebuie instruite de preot sã aibã oricând la îndemânã aghiasmã, la nevoie apã obisnuitã, si lumânare. Apoi, dupã ce pun numele pruncului, îl boteazã ele, turnând aghiasmã în formã de cruce peste prunc si zicând cuvintele: Se boteazã robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatãlui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfântului Duh, Amin. Dacã moare pruncul, el este botezat si se mântuieste sufletul lui. Iar dacã nu moare, cele ce l-au botezat trebuie sã spunã rudelor sau preotului cã a fost botezat de ele, iar preotul îi face toatã slujba Botezului, fãrã a-l mai afunda în apã în numele Prea Sfintei Treimi, cãci Botezul nu se mai repetã."
Avand in vedere ca erau nascuti prematur sau aveau probleme de sanatate, clar se lua in calcul si posibilitatea ca micutii sa moara dupa nastere inainte sa treaca cele 8 zile regulamentare stabilite de biserica. Oare de ce sunt absolut convinsa ca daca intreb un mamos, sau o asistenta, sau o infirmiera, sau chiar si o mama cand a venit la ei un preot sa le spuna chestia asta, se vor uita la mine ca la OZN-uri? Iata cum ne intoarcem de unde am plecat. Daca atat de credinciosii, iubitorii si minunatii preoti membri ai BOR si-ar fi facut datoria, nu s-ar fi ajuns la atare situatie. Unde este credinta preotilor, daca pana si propriile indatoriri si reguli si le ignora?

mama de inger

*dedicat mamelor de ingeri si tuturor ingerilor mici

L-ai visat si ti l-ai dorit. Ai cladit, bucata cu bucata, lumea aceea mica si perfecta pentru el. Intr-o zi, ai aflat ca visul este pe care sa devina realitate. Te-ai bucurat si ai tinuat cateva ore sau zile in suflet minunea, numai pentru tine, numai a ta, calda si frumoasa. Zi de zi, dupa aceea, cei din jur au putut vedea cum radiezi lumina aceea unica pe care o poate naste un singur lucru care ni se intampla in aceasta viata. Timp de aproape doua sute de zile ai asteptat si ai simtit cum creste in tine, cum devine din ce in ce mai prezent si mai aproape. I-ai simtit fiecare bataie a inimii, fiecare tresarire, fiecare dorinta sau nemultumire. Ai facut planuri, ai cumparat hainute care ii sunt mici pana si papusii, ai umplut o camera intreaga cu jucarii, ti-ai facut griji, te-ai temut, l-ai "vazut" pornind cu pasi din ce in ce mai fermi pe acelasi drum pe care si tu ai mers candva si care, in final, te-a dus pana la el. A venit clipa cand ti-a dat primul semn ca este pregatit sa faceti cunostinta. Poate putin cam devreme, dupa standardele umane, dar hei, el vrea sa te vada acum, nu mai are rabdare si este mult prea mic sa stie ca ar fi trebuit sa mai ramana putin acolo unde tu il poti apara si unde depinde numai si numai de tine. Din acea clipa, viata ta si viata lui le-ai pus in mainile unor oameni care au ales sa te ajute pe tine sa il daruiesti lumii si pe el sa mai stea putin protejat, pana prinde puteri. Poate nici nu ai apucat sa il vezi prea bine, poate a sosit doar de cateva ore si a fost dus repede-repede acolo unde nimic nu ii poate face rau si unde niste maini nu atat de iubitoare ca ale tale, insa pregatite, sunt gata sa il primeasca si sa il ingrijeasca pana cand tu te vei trezi. Esti obosita, fericita, stii ca e acolo, in siguranta si ca maine il vei putea atinge. Ai asteptat 270 de zile si iata, mica ta minune este aici. Pentru prima oara in viata ai simtit dragostea, dragostea adevarata, pura, neconditionata.
Esti, cu adevarat fericita.

Pana in secunda in care totul se sfarseste, brusc, nedrept, neasteptat. Nu vei intelege niciodata de ce. Nu vei sti niciodata cum si cine. Probabil nici macar nu te mai intereseaza. Nu poti sa te misti, nu poti sa plangi, nu poti sa iti urli durerea cumplita, nu poti sa te duci sa le ceri socoteala celor in palmele carora ai pus viata puiului tau. Nu exista cuvinte care sa te aline.
Va trebui, de azi inainte, sa traiesti cu acest gand: esti mama de inger.
Ai avut incredere in oameni si ei ti l-au luat. O clipa de neatentie, atat. O ora sau cateva minute in care mica ta minune, pe care tu o credeai aparata si ingrijita, a ramas singura.
Nu plange. Esti mama de inger. Este undeva acolo si te priveste si stie cat de mult il iubesti.
Gandul meu ingenuncheaza inaintea mainilor si sufletului tau si iti cere iertare in numele oamenilor.

portia de (in)cultura

Insiruirea de mai jos nu imi apartine. Am copiat-o ca atare de pe planeta www si a fost scrisa de un comentator al unui anume blog public. Pe mine m-a facut sa zambesc, sper sa aiba acelasi efect si in cazul vostru.

"Ce ne învaţă filmele americane? Iată o listă oficială cu informaţii de “cultură generală” pe care un cinefil înrăit le asimilează automat:

1.Apartamentele mari, etajate, din New York, au o chirie convenabila pentru oricine, fie el somer sau director.

2.Cel putin unul din doi gemeni identici este diabolic.

3.Daca trebuie sa dezamorsezi o bomba nu ai de ce sa-ti faci griji, intotdeauna vei alege corect firul care trebuie taiat.

4.Mai toate computerele laptop sunt suficient de puternice pentru a patrunde in sistemul de comunicatii al oricarei civilizatii extraterestre invadatoare.

5.Nu conteaza daca intr-o lupta martiala numarul adversarilor este foarte mare: inamicii tai vor astepta rabdatori sa te atace unul cate unul, dansand in jurul tau intr-o maniera amenintatoare, pana cand ii faci knock-out pe cei dinainte.

6.Cand stingi lumina pentru a te duce la culcare, tot ce se afla in dormitorul tau se vede perfect, numai ca intr-o usoara penumbra.

7.Daca esti blonda si draguta, este foarte probabil sa ajungi expert mondial in fisiune nucleara la varsta de 22 de ani.

8.Politistii cinstiti si muncitori sunt in mod traditional impuscati cu trei zile inainte de pensionare.

9.Decat sa risipeasca gloantele, megalomaniacii prefera sa-si ucida adversarii pe care-i prind folosind masinarii complicate, care cuprind rachete, sisteme electronice, gaze mortale, lasere sau rechini mancatori de oameni, ce le ofera prizonierilor cam 20 de minute pentru a evada.

10.Toate paturile au cearsafuri speciale, probabil in forma de L, care ajung pana la subratul femeii care doarme, dar depasesc numai cu putin coapsele barbatului de langa ea.

11.Toate pungile cu cumparaturi contin cel putin o paine-bagheta.

12.Este foarte usor pentru oricine sa piloteze un avion, pana la aterizare, urmand instructiunile cuiva din turnul de control.

13.O data pus pe buze, rujul nu mai dispare de acolo, orice ai face, inclusiv scufundari submarine.

14.Cel mai probabil vei supravietui unei batalii, dar numai daca nu faci greseala sa arati inainte cuiva fotografia iubitei care te asteapta acasa.

15.Daca vrei se te dai drept ofiter german sau rus, nu-i nevoie sa stii limbi straine, este suficient un accent potrivit.

16.Turnul Eiffel se vede pe orice fereastra din Paris.

17.Un barbat nu va arata nici un semn de durere in cursul celor mai feroce lupte, dar se va crispa cu totul cand o femeie incearca sa-i curete zgarieturile.

18.Daca undeva se vede un panou de sticla, mai devreme sau mai tarziu cineva va trece prin el.

19.Daca locuiesc intr-o casa bantuita, femeile vor iesi – dar numai in cele mai transparente desuuri – sa vada ce este cu sunetele ciudate pe care le aud.

20.Un computer pe care trebuie sa deschizi un fisier text nu va avea cursor, dar va spune intotdeauna: “Introdu parola”.

21.Cand conduci pe un drum perfect drept este intotdeauna necesar sa rotesti voiniceste de volan in stanga si in dreapta la fiecare cateva momente.

22.Toate bombele au un ceas electronic cu cifre mari si rosii, pentru a sti exact cat mai este pana la explozie.

23.Un detectiv poate rezolva un caz numai dupa ce a fost suspendat.

24.Daca te hotarasti sa dansezi pe strada, toti cei pe care ii vei intalni vor cunoaste perfect pasii.

25.In timpul tuturor investigatiilor politiei, detectivii viziteaza obligatoriu, cel putin o data, un club de stiptease.

26.Toate numerele de telefon din America incep cu 555.

27.Majoritatea cainilor sunt nemuritori.

28.Daca esti urmarit prin oras, poti sa te ascunzi intr-o parada de ziua Sfantului Patrick indiferent de anotimpul in care se petrece actiunea.

29.Sistemul de ventilatie al unei cladiri este locul perfect in care sa te ascunzi. Nimeni, nici o data, nu se va gandi sa caute in locul in care poti sa te deplasezi dintr-o parte a cladirii in cealalta fara nici o greutate.

30.Cand platesti un taxi, nu te uita la portofel. Apuca o bancnota la intamplare si sigur va fi suma exacta ce trebuie achitata.

31.Orice rasa extraterestra poate sa lase insarcinata o pamanteanca.

32.Bucatariile nu sunt echipate cu intrerupatoare. Cand folosesti o bucatarie noaptea, trebuie sa lasi frigiderul deschis pentru a avea lumina in incapere.

33.Un singur bat de chibrit aprins, este suficient pentru a ilumina o camera de marimea unui stadion.

34.Toti oamenii din vechime, indiferent de epoca, au dinti perfecti.

35.Cu toate ca in secolul XX este posibil sa tragi cu o arma intr-un obiect aflat in afara razei vizuale, oamenii secolului XXIII vor pierde aceasta abilitate.

36.Nu este necesar sa saluti atunci cand incepi sau termini o convorbire telefonica.

37.Cand sunt singuri, toti strainii prefera sa vorbeasca in engleza unul cu celalalt.

38.Orice incuietoare poate fi deschisa cu o carte de credit sau o agrafa in cateva secunde. Exceptie fac cazurile cand dincolo de usa este un copil amenintat de un incediu.

39.Toate buletinele de stiri contin materiale care te afecteaza direct si sunt difuzate in momentul in care tu deschizi televizorul.

40.Departamentele de politie dau ofiterilor teste de personalitate pentru a fi sigure ca ii vor face parteneri pe cei care se potrivesc mai putin.

semnat: Habarnam"

castele de nisip

Sunt cuvinte care schimba iremediabil sufletul. Il desfac in bucati si il imprastie in toate zarile si nu intotdeauna puzzle-ul mai poate fi refacut. E ca atunci cand cladesti un castel din nisip si valurile vin mereu peste el. Tu il refaci si vine inca un val, si inca unul, vine si o furtuna, si intr-o zi descoperi ca esti prea obosit, prea plictisit, prea nesigur ca mai are vreun rost sa incerci. In fiecare zi cineva ti-a spus ca nu va sta niciodata in picioare si ca mereu va fi un val care iti va distruge visul, ca nu esti un constructor destul de bun ca sa te poti lupta cu marea, ca nu poti, nu stii, nu ai cum sa ridici un castel de nisip. Ai auzit atat de des asta, incat ai ajuns sa o crezi. Si o crezi cu atat mai adanc cand cuvintele vin de undeva unde, altadata, existau doar "poti", "stii", "esti destul de bun", "am incredere in tine ca vei reusi". Undeva, pe drumul dintre ieri si maine, in fata fiecarei fraze s-a asezat un "nu". E ca un zid care te opreste de fiecare data cand vrei sa o iei de la capat. Nu intelegi cum a aparut peste noapte si mai ales nu intelegi de ce. Candva, ti s-a spus ca esti tot ceea ce acum ti se spune ca nu esti. Ai vrut sa construiesti un castel si descoperi ca in locul lui cineva se straduieste sa ridice un zid intre tine si tine. Acela este momentul cand sufletul tau se destrama. Cand te intrebi daca felul in care esti tu este in concordanta cu ceea ce vor ceilalti sa vada in tine. Cum esti, de fapt? Ieri, ti s-a spus ca esti extraordinar. Azi, ti se spune ca esti nimic. E un intreg proces a carui unica finalitate este descompunerea ta in bucati care nu se vor mai lipi niciodata la loc. Constient sau nu, cineva iti darama lumea. Iar tu stai neputincios si privesti. Nu pentru ca nu ai avea ce face, ci pur si simplu pentru ca nu crezi ca mai poti face ceva. Ti s-a spus de prea multe ori ca nu poti. Si te intrebi daca nu cumva trebuia sa fii asa cum sunt toti ceialti oameni. Cand spui ceea ce simti, ce gandesti, ce vrei, cand iti arati chipul asa cum este el, se organizeaza intalniri pentru remedierea problemei. Si atunci, decizi sa nu mai arati lumii decat fete zambitoare si curcubee. Pentru curcubee nu organizeaza nimeni intalniri. Nu mai conteaza ca tu ai vrut sa fii constructor de castele de nisip care sa nu poata fi daramate de nici un val. Cineva vrea sa fii nimic. Iar tu, pentru ca nu mai ai un suflet intreg, care sa te ajute sa crezi in tine, te sprijini de zid si renunti sa mai faci ceva. Candva l-ai fi daramat. Atunci cand cineva credea ca poti sa il darami. Azi, esti mult prea obosit si mult prea singur.

dor de fluturi

S-au ratacit undeva, printre prea multe ganduri, prea multe tristeti, prea multe secunde de tacere. Erau albastri, si roz, si verzi, si albi si dansau in suflet cu aripi mari deschise spre visuri. Pluteau pe langa diminetile cu zambete si noptile cu umbre calde, aduceau parfum de vara cu cirese si toamna cu lumina de ceara. Se roteau printre cantece, printre cuvinte, printre intrebari si uimiri. Si, intr-o zi, nu au mai fost. I-am cautat in toate cotloanele inimii si am gasit doar praful fin lasat de trecerea lor. Mi-e tare dor de fluturi. Da-mi-i inapoi...

leapsa

Va propun o leapsa. Imposibil sa nu aveti macar 3 motive din care sa va bucurati ca v-ati nascut aici. Atata vreme cat ele exista, inseamna ca merita sa fiti aici si nu in alta parte, pentru ca aveti cum aduce o schimbare, cat de mica. Ca sa parafrazez, "unele lucruri sunt de la inceput mari, altele mici, foarte mici. Insa si cel mai mic lucru poate, uneori, sa produca cele mai mari schimbari."

De ce ma bucur ca m-am nascut in Romania si nu in alta parte:
- pentru ca doar aici exista Bucegii, Piatra Craiului cu garofita lui fermecata, Fagarasul "cu-ale lui zapezi", Sarmizegetusa, manastirile din Nordul Moldovei, Palatul de la Mogosoaia, Coloana Infinitului si Masa Tacerii, tacutii Apuseni si spectaculoasele Chei ale Bicazului, Gura Portitei si multe alte minunatii
- pentru ca doar aici de Craciun mananci sarmale cu mamaliga si cozonac facut in casa si castraveti murati tinuti in beci in borcane in care gospodina a pus mai intai frunze de vita si "lopatele" de brad si 3 catei de usturoi
- pentru ca doar aici exista Cotnari si Murfatlar
- pentru ca este una din putinele tari din lume in care, cand esti strain si ceri o informatie cuiva pe strada, persoana respectiva nu o ia la goana uitandu-se suspicios, ci iti zambeste si incearca sa te ajute cat de bine poate si stie(asta nu o spun eu, ci prietenii mei de pe alte plaiuri care au apucat sa viziteze Romania)
- pentru ca doar in limba romana exista un cuvant care aduna in el dragoste, tristete, duiosie, grija, teama, nevoia de cineva sau de ceva, in nici o alta limba nu poti spune "mi-e dor" pastrand acelasi sens
- pentru ca nu exista nicaieri orase la fel de frumoase ca Sighisoara, Sibiu, Cluj(din punctul meu de vedere, poate subiectiv)
- pentru ca am dat lumii lucruri si minti fenomenale, ceea ce demonstreaza ca Romania este tara lui "nu vreau", nu a lui "nu pot/nu stiu" si ca e nevoie doar de o motivatie ca ceea ce avem cu adevarat de valoare sa iasa la lumina
- pentru ca aici mi-am facut cei mai minunati prieteni si am trait cele mai frumoase clipe din viata mea
- pentru ca am extraordinarul privilegiu de a vorbi intr-o limba pe care au folosit-o in scrierile lor unii dintre cei mai buni scriitori si poeti ai Europei
- pentru ca doar aici pot sa ma uit la "Carul cu boi" si sa stiu cum arata, cum miroase si cum suna o dimineata de vara in camp, printre flori salbatice si capite de fan si doar aici pot privi "Taranca" amintindu-mi de strabunica mea
- pentru ca romanii au un simt al umorului care nu stiu daca poate fi gasit si prin alte parti si, atata vreme cat isi vor pastra capacitatea de a face misto de propriile defecte (ca popor, nu ca individ) mai au o sansa sa depaseasca stadiul de tara adolescenta si sa devina una adulta cu suflet de copil
- pentru ca aici, cand ma duc in Transilvania, Moldova, sau Bucovina, inteleg graiul, nu am nevoie de un manual de conversatie si nici nu trebuie sa fi invatat la scoala dialectele in care vorbesc compatriotii mei, iar daca nu stiu exact ce inseamna un anume regionalism pot macar banui din context despre ce este vorba
- pentru ca nu exista nicaieri in lume straie populare atat de frumoase, elegante si simple ca cele din Ardeal
- pentru ca doar de aici pot spune "sunt ai nostri" cand un strain aduce vorba despre Zamfir, Phoenix, Ciulei si, din nou, multi altii mai mult sau mai putin contemporani
- pentru ca Timisoara a fost primul oras european care a "aprins lumina" pe strazi
- pentru ca aici am invatat ca "acasa" inseamna mult mai mult decat un loc in care te intorci seara
- si, nu in ultimul rand, pentru ca oriunde ar fi in lume romanii stiu sa se gaseasca si sa isi fie alaturi unii altora

Toate cele numite mai sus ma ajuta sa mai cred inca in tara mea, in oamenii ei si sa sper ca o sa vina un moment cand cei care sunt acum aici isi vor aminti ca avem de aratat lumii si altceva decat mizerie, circ, analfabetism, indiferenta, hotie, delasare, "merge si asa". Suntem mai buni decat multe alte popoare, numai ca am uitat asta. Trebuie ca cineva sau ceva sa ne trezeasca. Sa ne invete ca nu avem de ce imprumuta de la altii false valori, pentru ca avem valorile noastre autentice si propriile motive de a fi mandri ca existam. Sa ne aminteasca faptul ca intotdeauna tara asta a avut barbati puternici, femei frumoase, copii destepti si tarani harnici. Nu ajungem nicaieri fugind sau blamand. Nu ajuti un om sa scape de defecte enumerandu-i-le zilnic sau fugind de el cand acestea devin insuportabile, ci sprijinindu-l sa isi descopere si sa isi educe calitatile.

vise cantate

Azi stiu doar sa cant, cuvintele scrise s-au ascuns undeva bine de tot si nu reusesc sa le dibuiesc culcusul. Poate maine...

hai s vbm dspre kum nu tb s vbm

Mi s-a reprosat azi ca sunt mult prea pretentioasa. E posibil ca persoana care a spus-o sa aiba dreptate, asa ca hai sa vedem cum ar arata o postare de-a mea daca nu as fi pretentioasa.

Ma intb dc tb s ne batem jok d lb rom in halul asta. Pot intzelege un kopilutz de 9-10 ani knd vb asha, pt k nu are alt mod d a atrage atentzia asupra lui (dk parintzii nu au shtiut s il ajute s ishi gaseask unul). Pot intzelege kiar shi o pitzipoank, aia are skuza neuronilor lipsa. Well, knd e vb despre oameni trekutzi de 35 de ani insa, devine tryst. U are so not cool my friend. Krezi k dk skrii asha epatezi? Hell no! Eshti doar patetik. Adik, ok, vrei sa aratzi ca eshty in trend si eshty ink tanar. Sunt multe alte metode sa itzi exprimi varsta spirituala, you know?Let it go, nu itzi faci nici un bn. Trust me.

Si gata ca am obosit sa fac "spelling", dar ati prins ideea. Omul are mi-a spus ca sunt mult prea pretentioasa are 46 de ani si modul lui de a incepe o discutie este asta: "bn cf vb?". Din cate am bagat de seama, este intr-adevar o moda. Cu cat inaintezi in varsta, cu atat vrei sa demonstrezi cat de "in top" esti tu. Si incepi sa te pitipongesti. Si uite asa ajungi sa dai anunt pe Best Jobs spunand "kaut job nu stiu c stiu s fak dar fak multe". Dupa care te intrebi de ce angajatorii te ocolesc, iar prietenii au luat-o de mult la goana. Daca esti femeie, te miri ca barbatii stau cu tine doar o noapte, iar daca esti barbat, nu intelegi cum de esti atat de "kool" si totusi nici o femeie nu iti vorbeste. Cam ce ai vrea tu sa vb ku tn dk nici mkr nu pricepe c spui? Nu, analfabetismul, agramatismul si incultura nu sunt "kool". Si da, sunt pretentioasa cand vine vorba de asa ceva. Consider ca inclusiv pe internet este important sa vorbim corect. E o dovada de respect in primul rand pentru noi si in al doilea rand pentru interlocutor. Leet language este distractiv, nu neg, insa numai cand il folosesti in joaca si ca sa ironizezi ceva/pe cineva. Francleza si romgleza sunt caraghioase. Inca nu am auzit nici un englez care sa foloseasca in vorbirea de zi cu zi expresii si cuvinte din alte limbi, asa ca nu vad de ce ar trebui noi sa spunem "how are you" in loc de "ce mai faci" si "hello" in loc de "salut". Am luat de la alte popoare Sf.Valentin, in detrimentul Dragobetelui, Halloween, in loc de Sf. Andrei, serbam cu focuri de artificii Independence Day si am uitat ce reprezinta 1 Decembrie. Haideti macar limba romana si vorbirea corecta sa le pastram . E tot ce mai avem in momentul asta.

Later edit:
Am uitat cel mai la moda... trend(sic!): vorbitul in limba engleza desi tu esti vorbitor nativ de limba romana si interlocutorul tau asijderea. Bag seama ca snobismul a fost, este si va ramane (sper totusi ca nu) cel mai popular "sport" romanesc. Alte popoare fac tot posibilul sa isi cultive traditiile, valorile culturale si etnice, limba. Noi facem tot posibilul sa le aruncam cat mai departe pe ale noastre si imprumutam de la altii. Macar daca am imprumuta lucruri bune si generatoare de evolutie.

despre simplitate

Hai sa vorbim cuvinte. Sa alaturam substantive, fraze, expresii al caror sens nici macar noi nu il intelegem, in speranta ca interlocutorul va fi absolut "cazut pe spate" in fata eruditiei noastre. Hai sa ne prefacem ca suntem ceva ce nu suntem, pentru a epata si a crea false impresii. Hai sa ne ascundem goliciunea si frustrarile in spatele unor vorbe bombastice cu iz de semidoctism. Cine stie, poate avem noroc si cel care ne asculta chiar o sa ne aplaude. Hai sa vorbim despre "selenar", "sacralitate", teze si antiteze literare in conditiile in care obiectul disertatiei il constituie ceva ce nu a cerut si nici nu necesita analiza, ceva ce e menit doar sa nasca un zambet. Hai sa spunem, vorbind despre o persoana, ca  valoarea metaforei in structura textului este o prezentare exhaustiva si preponderent cromatica adanc impregnata de esentele cele mai ancestrale, cu o atitudine fundamentala iluminanta si avand ca baza de dezvoltare tema contrastului dintre realitatea brutala concretizata in raul social si realitatea onirica subiacenta misticului trairilor esentiale exprimate in tonalitati lirice cu articulatii coerente, un model armonic ambivalent derivat din constructia originala (incercati sa spuneti chestia asta repede si fara pauza de respiratie :D ). N-are sens ce am zis noi si nici legatura cu subiectul dat, dar nu conteaza, bagam cuvinte, multe, inutile, poate nu se vede ca in realitate nu am inteles nimic din cel care ne sade in fata. Ne place al naibii sa credem ca stim tot, ca am inteles tot cand in realitate nici macar pe noi nu ne pricepem pe de-a-ntregul. Hai sa vorbim cuvinte. Daca ne ascundem in spatele lor, poate reusim sa uitam ca de fapt nu avem nimic de spus. Nu am invatat inca si nici nu vrem sa invatam ca daca nu ai ceva cu adevarat interesant de zis (legat de un anume lucru), atunci e mai bine sa nu zici nimic.

Scrisoare pentru pestisorul de aur

Draga pestisorule de aur, candva ai venit la mine si mi-ai promis ca imi vei indeplini 3 dorinte. Ti-am spus atunci ca le pastrez pentru mai tarziu. De-a lungul anilor, te-am rugat de doua ori sa ma ajuti si tu, ca un pestisor de aur care se respecta, ti-ai indeplinit rolul de mesager al viselor mele. Ultima oara mi-ai spus ca trebuie sa am mare grija, pentru ca mi-a mai ramas doar o dorinta. Sa ma gandesc bine cand o folosesc. Au fost de atunci destule clipe cand am vrut sa te chem, insa, stiind ca e ultima dorinta, mi-a fost teama sa nu gresesc. Am incercat sa ma descurc singura de fiecare data si sa imi inalt visul cu propriile puteri. Uneori am reusit, de cele mai multe ori nu, insa am incercat. M-am intrebat mereu cand am sa stiu ca am ajuns in momentul in care va trebui sa folosesc ce-a de-a 3-a chemare. Cum am sa stiu ca merita sa te chem, cum am sa stiu ca visul ala e atat de important incat sa fie nevoie aripioarele tale. Si tot pentru ca esti un pestisor de aur adevarat, m-ai ajutat fara sa ti-o cer si mi-ai trimis o poveste. E o poveste cu multe zane, cu picaturi de ploaie, cu sunete colorate si cu valuri. E o poveste despre viata, despre dragoste, despre curajul de a merge inainte. Si dupa ce am citit povestea, am decis. Asa ca draga pestisorule, iata dorinta mea, ultima si cea de-a 3-a dorinta: imi doresc ca de acum inainte, mereu, sa indeplinesti in fiecare zi cate o dorinta. Sa aduci in fiecare zi un vis, o lumina, un zambet. Stii tu bine de ce te rog asta. Multumesc.

Noaptea de Sanziene

Au trecut Sanzienele azi noapte prin somnul tau. Cu pasi moi si inmiresmati, cu amintirea flacarilor in par si cu roua cerului in ochi, cu brau inflorat si cu petale de rochie furate Sorei Soarelui, au trecut Sanzienele si nu ai stiut ca iti rad cu clopotei la fereastra. Ti-au cantat-descantat pana la trezitul cocosilor. Flori sub pasi si-n urma pasilor ti-au menit, ganduri de lumina si zambet de stele ti-au adus si pe-o floare de sanziana ti le-au lasat la capatai, sa ii fie visului tau paznici. Au trecut Sanzienele azi noapte prin lumea ta si ochii sufletului nu au stiut sa le zareasca dansul de vara tanara. Nu-i nimic, anul care vine iti vor dansa din nou. Numai tie. Intotdeauna tie. Vei putea vreodata sa le vezi....?

orasul de la granita

- dedicat tuturor celor care au curajul sa munceasca -

Motto: "- Hai mai baiete la mine sa lucri la pamant, lasa slujba la oras, ca iti dau cu 30-40% mai mult ca aia, acolo ce iei, salariul minim pe economie. - Pai la matale trebuie sa muncesc de banii astia, acolo stau degeaba!!!" - Discutie reala, dintr-un sat real, intre oameni reali, care traiesc intr-o Romanie ireala

Este(sic!) o data ca niciodata un oras mic, la granita dintre Statele Unite si Mexic. In el traiesc, oficial, 1.2 milioane de oameni si neoficial peste 2 milioane. Desi nu este nici mare si nici bogat, la portile lui ajung zilnic zeci de persoane, venite din satele sarace ale tarii. Sosesc in cautare de lucru sau atrase de magia granitei cu "taramul fagaduintei", in speranta ca vor reusi sa isi trimita macar copii "dincolo", sa invete, sa reuseasca sa faca ceea ce parintii lor nu au putut. Nici in orasul despre care e vorba in poveste nu sunt multe locuri de munca si in 90% din cazuri preferintele angajatorilor se indreapta spre femei. Linistite, rabdatoare, traind mereu cu spaima ca nu vor avea ce le pune copiilor seara pe masa, multe din ele avand sotii/fratii/verii/tatii morti, fugiti sau dati disparuti, unii inchisi, femeile sunt cel mai usor de exploatat si de santajat. Cele care nu au norocul sa se angajeze ca servitoare, bucatarese sau bone la familiile bogate, cele care nu aleg calea mai spinoasa dar mult mai usoara a cluburilor de noapte si a strazii, cele care nu prefera sa serveasca in baruri clienti beti care le ciupesc de fund, merg sa lucreze in fabrica. In schimburi de cate 12 ore zilnic, asambleaza monitoare si pentru asta primesc intre 5 si 6 dolari/zi. Adica maxim 180$/luna. Din banii astia, reusesc sa se imbrace, sa isi hraneasca pruncii, sa intretina de multe ori si surorile/fratii mai mici. Traiesc in cartiere mizere, in case construite la repezeala din cateva scanduri. Pentru apa, trebuie sa stea in fiecare zi la coada la pompa, pentru lumina in casa, au de ales intre lumanari si felinar. Cateodata un barbat mai curajos urca pe stalpii care ofera doar celor bogati curent electric si incearca sa branseze cateva fire, de cele mai multe ori insa singurul rezultat obtinut este un incendiu care distruge si putinele lucruri pe care oamenii le au. Un incendiu care nu poate fi stins, pentru ca, desi exista pompieri, nu exista cisterne, furtunuri si mai ales nu exista destula apa. Pe langa toatea astea, in jurul anului 1993 in micutul orasel de granita a inceput un cosmar care nu s-a incheiat nici astazi. In fiecare noapte, de pe strazile lui dispar femei. Nu prostituate, ci muncitoarele care se intorc noaptea tarziu sau in zori de zi de la fabrica. Majoritatea au fost gasite in desert, torturate, mutilate, violate si ucise, modul de operare fiind, in 70% din cazuri, identic. S-au facut arestari, s-au inceput anchete, insa fara rezultat palpabil. Mai mult, pentru a nu alunga afacerile mari din zona sau pentru a acoperi persoane cu "rang", autoritatile au preferat sa nege existenta unui criminal in serie, recurgand chiar la amenintari la adresa jurnalistilor sau politistilor care incercau sa elucideze cazul. Au existat teorii ale conspiratiei, s-a dat vina pe gastile locale de traficanti de droguri, pe secte sataniste, ba chiar una din legendele urbane spune ca este vorba despre El Diablo (Diavolul) care rapeste si ucide femei. Oficial, numarul victimelor este de aproape 400. Oamenii spun insa ca e posibil sa existe mai mult de 5000 de trupuri ingropate in desert. Investigatiile s-au oprit definitiv in anul 2006, autoritatile spunand ca nu a fost incalcata nici o lege.

Azi, in anul 2010, orasul traieste la fel. Oamenii sunt la fel de saraci. Amenintarea continua sa planeze asupra tinerelor de 15-22 de ani care nu stiu, cand pleaca noaptea din fabrica, daca vor mai ajunge sau nu acasa. Banii castigati sunt putini si la fel de putini sunt si cei care reusesc, legal sau fugind, sa ajunga in America. Cu toate acestea, in acel oras nu sunt greve. Nu exista ajutoare sociale. Oamenii muncesc, chiar si in acele conditii, pentru ca stiu ca 180$ inseamna oricum mult mai mult decat nimic si ca trebuie sa fie multumiti ca au si acel loc de munca. E mai mult decat daca ar fi ramas in satele lor sarace, unde nici macar pamantul nu ar fi putut sa il lucreze, pentru ca fara bani de taxe statul ti-l ia, iar bani de taxe castigi doar daca ai plantatii, nu 3 acri.

Cand am aflat povestea "orasului de la granita", Juarez, m-am simtit foarte mica...si foarte bogata. Ca Juarez mai sunt probabil sute de orasele in intreaga lume si milioane de oameni care seara spun o rugaciune pentru ca sunt sanatosi, pentru ca traiesc, pentru ca nu si-au pierdut locul de munca, oricat de mizer ar fi el si pentru ca reusesc sa aduca acasa si acei 180$/luna. In mod sigur nu sunt fericiti si la fel de sigur este ca nimeni nu isi doreste sa fie in locul lor. Pentru acei oameni nu exista zile libere, sarbatori legale, zile de concediu, nu exista decat spaima ca intr-o zi ar putea sa piarda si putinii bani pe care ii castiga muncind 12 ore pe zi, in picioare, in caldura, fara pauza de masa. Probabil si pentru ei ar fi fost mult mai usor sa ramana acasa si sa ceara un ajutor de la stat.

Cei care azi stati acasa pentru ca aveti zi libera de la "alesii bobolului" (zi libera pentru...?) ganditi-va ca undeva, intr-o fabrica din Juarez, o copila de 16 ani munceste mult mai multe ore decat voi pentru 180$/pe luna si o face pentru ca e constienta ca nu are de ales, nu pentru ca asa isi doreste sa traiasca.

P.S.Sunt convinsa ca exista in Mexic, ca si la noi, ca peste tot in lume (poate chiar mai mult decat oriunde altundeva in lume) si lenesi, si fiinte care aleg ajutorul social, care aleg sa cerseasca, sa fure, sa ucida, sa vanda droguri, sa stea degeaba. Povestea mea nu este insa despre ei, ci despre oamenii care muncesc. Oameni ca voi(?).

la geamul ei

La multi ani, Irina. Sa fii mereu buna, frumoasa si curajoasa.

Ea e frumoasa,la geamul ei toti fluturii de opresc
sa o priveasca si aripi cresc
din ochii ei cu stele lumina curge peste gandul tau,
ea e frumoasa.

Ea te iubeste, dar tu nu vrei, nu stii s-asculti
cum iti sopteste cu glas de ploaie, nu vrei s-auzi
cum curge spre tine cu toamna si iti aduce
darul frunzelor ce ard,
ea te iubeste.

Iti daruie luna si floarea de dor a inimii ei,
alunga furtuna cu palme de iarba peste zapezi de miei
iti e aripa si frunza plecata pe sufletul tau,
ea te iubeste,
chiar de-o alungi va fi aici mereu.

viata e frumoasa

Nu credeti? Sigur este. E foarte frumoasa. Trebuie doar sa ne oprim noi putin din toate lamentarile zilnice si sa o privim. Nu e neaparat nevoie sa se intample o nenorocire ca sa aflam ca in realitate toate problemele noastre sunt false si ca zambetul, dragostea, prietenia, intelegerea sunt singurele lucruri pentru care ar trebui sa ne facem griji ca le avem sau nu. Orice altceva se rezolva. Orice poate fi reconstruit, refacut, luat de la capat. E nevoie doar de curaj si vointa. Nimic insa nu functioneaza pe lumea asta fara dragoste si incredere. Nici macar noi.

.... you romania

 "- Ce faci? - Muncesc. -Uhhh, naspa."
" - Ce faci, unde esti? - La birou. - Nasol.Si cat mai ai pana scapi?"

As zice ca naspa si nasol ar fi daca nu as fi la birou si daca nu as avea ce sa muncesc, insa fiecare cu parerile lui.


"-Ti-am zis buna ziua si nu ai raspuns.
 - Scuze, munceam.
 - Mai lasa si tu munca aia, stii tu, munca e izvor de sanatate de aceea e mai bine sa o lasam bolnavilor.
 - La fel zici si la tine la servici?
- A nu, ca eu nu sunt la munca.
- Pai?
- Mi-am luat liber, stau acasa, ce dracu sa fac la servici,m-am plictisit de aia.
- Daca nu iti mai place de ce nu cauti altceva?
- De ce sa caut?Lasa ca-i bine asa, iau salariu si stau acasa."

peste o saptamana:

"- E nasol, ne dau astia afara.
- Lasa ca si asa nu iti placea acolo, nu ai zis tu ca mai bine stai acasa?
- Pai da, da' una e sa stau acasa ca mi-am luat liber si alta e sa nu am servici.
- Atunci cauta altceva, invata ceva nou.
- De ce sa caut?Ce-am inebunit, nu ma apuc acuma sa invat alte alea.
- Atunci...stai acasa."

peste inca vreo cateva saptamani:

"- Ce faci?
- Injur.
- De ce?
- Mi-au dat astia numai jumate de salariu.
- ?
- Ca mi-am luat liber zilele alea.
- Si nu au dreptate?Aveai acuma concediul?
- Nu, ala e mai incolo, la vara.
-...."

Discutiile astea le am aproape zilnic, intr-o forma sau alta, cu oameni din jurul meu. Nu ma mai intreb de mult de ce toate merg prost in tara asta. Raspunsul se afla mai sus. Scoala "sucks", munca "sucks", seful "sucks", colegii "sucks", in general orice "sucks" daca presupune mai mult decat mutat de pe un fotoliu pe altul acasa, chestie pentru care eventual iei si salariu. Am revazut zilele trecute un film facut imediat dupa '89, "Patul Conjugal". Atunci, m-a amuzat si mi-am zis ca e totusi mult prea sf, nu suntem chiar asa si oricum avem tot timpul sa evoluam. Acum insa, mi s-a pus un nod in gat si mi-a venit sa injur birjareste. Suntem exact asa si absolut nimic nu s-a schimbat in 20 de ani. Nici mentalitatea, nici felul in care intelegem sa traim.Si nici nu se va schimba vreodata atata timp cat unii muncesc cate 10-12 ore pe zi ca sa ia un salariu si altii isi petrec vremea in strada, pentru ca salariul oricum il primesc, muncesc pentru ei altii. Prin natura meseriei, uneori mai iau legatura si cu angajati la companii de stat. Acum ceva vreme, trebuia sa ajut o doamna functionara sa isi rezolve o problema tehnica. Pentru ca era insa foarte prinsa cu multi clienti la ghiseu, m-a rugat sa revin putin mai tarziu. Am considerat ca daca o sun cu 10 minute inainte de incheierea programului (ei), va avea timp. Nu a avut. Ba a fost chiar foarte indignata ca vreau sa o pun sa mai stea  in plus, interventia dura aproximativ 20-30 de minute. Alea 20 de minute insemnau pentru ea ca a doua zi ar fi putut sa isi reduca mult din volumul de munca, sa urgenteze operatiunile facute si sa ii fie mai simplu la inchiderea de tura. A preferat sa nu mai foloseasca vreo luna device-ul si sa tina oamenii la coada jumatate de ora in loc sa le rezolve problema in 3-5 minute, decat sa stea putin peste program. Mai mult, pentru ca ea era grabita sa "rupa usa" la ora 17:00, o echipa de service a trebuit sa mearga acolo (bani+timp) ca sa repare ceva ce putea fi reparat si telefonic. Nu i-am mai spus ca noi, cei din spatele "masinutei" ei de incasat facturi, stam cateva ore peste program ca sa o facem sa functioneze si nu ne mai suparam. Azi probabil este si ea undeva in strada, indignata ca i se va taia o parte din  salariu. Daca m-ar intreba cineva pe mine, as propune sa i-l taie de tot si sa nu o mai chinuie zilnic pe biata femeie sa vina 6 ore la munca (din care una jumate pauza de masa) cand are atat de multe lucruri urgente de facut acasa. But that's only me.

"...si el construi o casa-ntr-o dunga..."

Motto:

"There was a crooked man and he walked a crooked mile,
He found a crooked sixpence upon a crooked stile.
He bought a crooked cat, which caught a crooked mouse.
And they all lived together in a little crooked house."

Un tesseract este un cub in 4 dimensiuni, sau un hiper-cub. De aratat arata cam asa:

La prima vedere, avem doua cuburi, unul mare si unul mic, cel mic inclus in cel mare si legat de acesta. In realitate insa, este departe de a fi real. Nu sunt 2, ci 8 cuburi. Practic, fiecare cub este "impaturit" in jurul fiecarei muchii a celui de langa el. Rezultatul in 3 dimensiuni este acesta:

Iar un tesseract desfasurat arata cam asa:

           

E cam greu sa vi-l imaginati "impaturit", asa-i? Acum insa inchipuiti-va o casa construita asa, in forma unui tesseract desfasurat si mai inchipuiti-va ca respectiva casa pastreaza proprietatile teseractului, in principal pe cea de a exista ca obiect quadri-dimensional. O casa in 4 dimensiuni. O casa in care daca, sa zicem, cubul din mijloc (cel care nu se vede in imaginea desfasurata) este sufrageria, iar cel de la est bucataria si tu vrei sa treci din unul in celalalt, este posibil sa descoperi ca ai ajuns pe "acoperis" sau la parter. Te poti trezi ca privesti pe fereastra bucatariei si vezi 3 camere insirate una dupa alta, desi tu stii ca e doar una, iar in cea mai indepartata camera te vezi pe tine, din spate, privind pe fereastra bucatariei spre cele trei camere  insirate una dupa...O casa in care legile celor 3 dimensiuni in care traim inceteaza sa se mai aplice si in care poti ajunge exact acolo unde doresti sa ajungi doar daca mergi pe "muchiile" cuburilor, pe "colturi". Adica intr-o dunga. Adica (si astfel ajung la tema "eseului" meu, pana acum doar am parafrazat o povestire SF scrisa de Heinlein) asemeni tarii in care traim. 

Ma uit in jur si nu vad deloc ceea ce ar trebui sa vad, sau ceea ce cred ca vad. 

Vad de pilda o domnisorica botoxata si siliconata si in gaura...posteriorului, care poseda pictoriale nud in Playboy si care a dansat la bara in Japonia, care s-a castigat reputatia de muiere isterica dupa ce si-a batut si muscat barbatul in plina strada, care vorbeste cu "frumu", "dimi", "cioco", "ubi", ale carei fraze sunt cam asa: "Ce panto frumu ai, dragu, trebuie sa ma duc si eu la maga sa imi iau" si care printre altele poceste biata gramatica a limbii romane cum nici strabunica mea cu 2 clase primare satesti nu o pocea.

 (De fapt daca stau bine sa ma gandesc ea nu o pocea deloc, vorbea asa cum invatase de la parintii ei, care invatasera de la parintii lor,care...asta e un alt paradox, taranul roman de 90 de ani care in loc de scoala a mers cu vacile pe camp cand era mic nu face niciodata dezacorduri gramaticale, in vreme ce tanarul orasean proaspat masterand nu stie nici sa vorbeasca, nici sa scrie corect.)

 Pana acum, exceptand partea cu bataia stradala, nimic anormal, e dreptul ei sa isi mutileze corpul cum doreste, iar aparitiile in reviste pentru barbati si dansul la bara sunt o meserie ca oricare alta, nu iti pun neaparat acea eticheta cu nume urat daca esti o persoana decenta si civilizata.Cunostintele avansate de limba si literatura romana nu sunt necesare cand ai ales cariera de vedeta Playboy, acolo trebuie sa arati bine, nu sa vorbesti. Insa acea domnisorica are pretentii de literat si a publicat acum cateva zile un text in care critica si comenteaza proza si talentul oratoric ale unor personaje numite Cristian Tudor Popescu, Andrei Plesu, Ion Cristoiu, Mircea Cartarescu, etc.Acuma, nu sunt eu mare fan al acestor domni, ba vreo doi dintre ei chiar  imi displac si ca oameni, nu doar ca publicisti si scriitori. Dar insa totusi (sic!). Atat de rau a ajuns tara asta incat , sa ii spunem pe nume, o pitzipoanca agramata si caraghioasa isi permite sa critice textele unor oameni care chiar au cateva biblioteci citite la activ, cateva tone de topuri de hartie scrise si cateva kilograme de materie cenusie de calibru greu? Si mai rau de atat, textul in care ea face asta este lasat sa apara pe o platforma publica ce se auto-intituleaza blog de cultura? Se pare ca voiam sa intru in sufrageria casei intr-o dunga si de fapt am nimerit in latrina.

Tot din seria "scuze, am uitat sa calc pe muchie", avem noua boala virala romaneasca numita isteria salvarii patrupedelor latratoare din perimetrul Capitalei. Vineri, ora de varf, Piata Victoriei. Protest cu pancarde si urlete si un VCT aflat intr-o forma de zile mari. Se cere dreptul la viata libera si neingradita de custi pentru bietul catelus maidanez care nu e iubit de nimeni, este ostracizat si marginalizat si nimeni nu vrea sa ii reprezinte interesele. Din nou, pana aici nimic anormal. Nici cu maidanezii care ma agreseaza seara de seara pe strazile Bucurestiului nu sunt chiar de acord, insa nici cu o irodiada a cainilor facuta fara discernamant, dar despre asta am scris in alta postare asa ca nu reiau subiectul. Protestatarele (90% din "salvatori" sunt desigur doamne trecute binisor de a doua tinerete) si-au adus cu ele si cateii, pentru a demonstra dragostea lor pentru cel mai bun prieten al omului. Si vedem catei unul si unul, teckeli, pekinezi, terrieri, setteri, ba chiar si vreo doi buldogi...Stop-cadru.Rewind.Cum, nici un maidanez? Pai parca voiam sa dovedim cat de mult iubim noi maidanezii si ceream ca ei sa fie adoptati. Ah, ne cerem scuze, am uitat sa va spunem ca nu noi ii adoptam, nuuuu, noi suntem membre ale Asociatiei Chinologice si stim sa salvam caini doar pe forumuri, mergem la concursuri, suntem crescatori, cum sa adoptam maidanezi? Vorbeam asa, la modul general. Da, normal, sigur ca ii iubim. Dar noi nu vom adopta niciodata unul. 

Pai bine femeile lui Dumnezeu, intreb si eu ca proasta acuma, atunci pentru ce naiba strigati acolo ca istericele daca nici macar voi nu vreti sa luati acasa o cotarla obisnuita? Daca nici voi, care atata de mult ii iubiti, nu ii adoptati, cum va inchipuiti voi ca ii vrea altul? Si daca nimeni nu ii vrea, care este rostul cheltuirii de bani publici ani de zile pentru intretinerea unui caine care nu va fi niciodata adoptat, cand de banii aia poate are nevoie un spital de copii, sau un azil de batrani, sau o scoala? Si nici in strada nu au ce cauta, este penibil sa spunem ca avem o tara civilizata cand noua noaptea ne e teama sa iesim din casa pentru ca ne rupe in bucati haita de caini de la coltul blocului. Macar daca ne-ar fi teama ca ne da unul in cap, ar mai avea o logica.Eu chiar am ajuns sa imi doresc sa fie "pretenarii" de cartier noaptea pe-afara. Daca sunt ei, macar stau fiarele cu blana ascunse si pot trece in siguranta pe alee. Nu de alta, dar fiarele bipede nu m-au atacat niciodata, iar fluieraturile lor nu se lasa cu injectii in burta si copci, eventual operatii estetice sau intalniri familiale unde hit-ul zilei este "Deschide gropare mormantul", in cazuri extreme. E clar, credeam ca sunt pe terasa casei intr-o dunga si de fapt am ajuns in spalatorie.Aia de bani. 

Exemplele pot continua, insa astea sunt cele doua "anomalii" care mi-au zgariat mai mult decat altele neuronii in saptamana care tocmai s-a incheiat.

Traim intr-o tara tesseract.Nimic nu este ceea ce pare a fi si nimic nu este acolo unde trebuie sa fie.Si nic nu va fi niciodata, atata vreme cat promovam non-valoarea, ipocrizia, pragmatismul, prostia, incultura, analfabetismul, mizeria, hotia, lenea, "je m'en fich"-ismul care atata de mult caracterizeaza romanii.

P.S.Am uitat a 3-a anomalie generatoare de zgarieturi pe creier: in decurs de cateva zile, o gasca de hackerasi romani a facut "redesign" pentru site-urile unor publicatii straine, in scopul atentionarii respectivelor natiuni ca sunt obligate sa ne respecte, asa cum si noi le respectam. Excelenta initiativa, nimic de zis, nota 10 pustimii romane care da clasa it-istilor Europei. Totusi...nu este usor penibil ca un manifest pentru valoarea romaneasca sa contina greseli GRAVE de gramatica? N-o sti frantuzu (sic!) romana, dar translatorul roman aclimatizat in Franta sigur stie. Si ii roseste obrazul de rusine ca un text care vorbeste despre respectul pentru Romania contine o greseala pe care nimeni nu are voie sa o mai faca in scris incepand cu clasa a 2-a primara, cand se invata scopul si folosirea corecta a cratimei. Asta face parte din categoria "iarta-ma mamica, fiin'ca n-am putut manca supica", credeam ca sunt in bucatarie dar de fapt am ajuns in debaraua scolii romanesti.

"(...) iar voi va ve-ti culege roadele (...)"

iubiti si caini vagabonzi

Va rog cititi pana la capat inainte sa incepeti sa dati cu pietre.

 Cea mai "buna" replica citita pana acum pe tema eutanasierii cateilor vagabonzi nerevendicati de nimeni in 7 zile este urmatoarea: nu merita sa faci si 100 de injectii in burta numai ca sa traiasca un catelus nevinovat?Ei bine, nu.Nu merita.Iar catelusul nu e nevinovat daca eu am ajuns sa fac injectii in burta din cauza lui. Daca fac injectiile, inseamna ca m-a muscat.Si pentru ca eu personal nu agresez niciodata animalele, nici macar pe cele care ma latra pe strada, m-a muscat doar pentru ca treceam prin teritoriul lui, nu pentru ca i-am facut ceva. Este agresiv si data viitoare ar putea rani grav un copil, un alt catel care iese cu stapanul lui la plimbare, o mama care isi plimba bebelusul prin parc.Nu are ce cauta in strada.Daca nimeni nu este dispus sa il ia acasa si sa il invete ca nu e frumos sa sari asa degeaba la oameni, atunci cea mai buna solutie pentru el este tot o injectie.Si spun pentru el fiindca el are pana la urma cel mai mult de suferit.E agresiv, deci nimeni nu se apropie de el sa il mangaie, dimpotriva, este batut si devine si mai agresiv.Nimeni nu il hraneste, deci moare de foame.Daca se ascunde intr-o scara de bloc cand afara ploua torential, este alungat, pentru ca maraie si musca pe cei care intra in acel bloc.
Sterilizarea?Nu, nu este o solutie.Chiar si un caine sterlizat poate fi agresiv.In plus, sterilizarea nu il salveaza si de restul problemelor pe care le poate avea.Sterilizarea nu il fereste sa fie ranit, lovit, calcat de masini, nu il face sa fie imun pe viata la toate bolile pe care un catel nevaccinat si neingrijit le poate avea.Cunosc o catelusa sterilizata.Acum vreo luna avea ambele picioare din spate taiate foarte adanc si foarte urat, probabil se prinsese undeva prin vreun gard.Faptul ca este sterilizata nu a ajutat-o cu nimic sa nu se raneasca si nu i-a facut nici pe oamenii din jur sa o ridice de unde zacea si sa o duca la veterinar.Sterilizarea nu o fereste nici de foame, nici de sete, nici de raniri sau imbolnaviri.Cand iubesti cu adevarat animalele, iti asumi responsabilitatea ingrijirii lor.Iar ingrijirea nu se rezuma doar la a le arunca un pumn de mancare zilnic pe aleea din fata blocului.Ingrijirea unui animal inseamna ca esti responsabil de calitatea vietii lui, esti obligat sa il duci la vaccinurile anuale, esti obligat sa il tratezi atunci cand este nevoie, esti obligat sa te joci cu el, sa ii oferi un adapost, sa il hranesti corespunzator si in functie de talia lui (cateva oase sau doua felii de salam pe zi nu ii sunt de ajuns unui caine de talie medie spre mare si majoritatea maidanezilor nu sunt chiar niste pintcher toy) si nu in ultimul rand esti raspunzator pentru actiunile lui.Daca tu hranesti toata haita de caini adunata in jurul blocului si ei musca pe cineva, atunci tu trebuie sa raspunzi pentru asta. Pentru ca tu ii tii acolo, tu ii faci sa creada ca acolo este "curtea" lor personala pe care trebuie sa o apere, datorita tie vin in fiecare zi inca doi sau trei in  plus pe langa cei existenti deja fiindca sa anunta unii pe altii ca tu esti aia/ala care are papa buna pentru catei.Stiu ca este asa pentru ca de cand am grija de catelusa despre care am vorbit mai sus toate jivinele de pe strada ma insotesc prietenoase pana la usa si se uita foarte mirate cand nu le dau drumul sa intre.Este clar ca domnisoara mea le-a povestit ce papica buna are ea si cat de bine este sa dormi cu labutele ridicate pe pereti fara sa tii urechiusele in permanenta ciulite, fara sa iti fie teama, fara sa te ploua.Pana sa o adopt pe ea, aceeasi catei ma latrau si ma maraiau de mama focului cand mergeam pe langa ei, ba unul m-a si agatat de picior intr-o zi, trecusem prea aproape de masina sub care isi facea el siesta.
 Nu cere nimeni eutanasierea cainilor blanzi, a celor care au unul sau mai multi stapani care se ocupa de ei cu adevarat (exista blocuri unde locatarii au luat cate unul sau doi catei, le-au facut un tarc, ii ingrijesc, ii scot la plimbare cu randul; intr-adevar, nu i-au luat in casa, poate nu au unde ii tine, dar chiar au grija de ei si cateii nu ataca pe nimeni; aia nu ma deranjeaza cu nimic si ii respect pe cei care au ales aceasta solutie). Nu cere nimeni nici eutanasierea celor care isi petrec toata noaptea latrand la luna, am vazut si astfel de comentarii, "omorati-i ca nu pot dormi din cauza latratului". Asta deja inseamna ca nu iti plac animalele, deloc, este exagerat sa ceri omorarea unui cutu doar pentru ca vorbeste pe limba lui. S-au inventat dopurile de urechi, daca chiar te deranjeaza atat de tare. Sunt insa de acord cu eutanasierea tuturor cainilor batrani (deci cu sanse extrem de mici sa fie adoptati), foarte bolnavi (care ar muri oricum, macar ii ajuti sa nu se mai chinuie), a cainilor agresivi (si la ei sansele sa gaseasca un stapan sunt mici, iar agresivitatea unui caine nu dispare in mod natural, trebuie rabdare, uneori dureaza luni de zile si e nevoie de multa multa dragoste si atentie).Si da, sunt de acord ca un animal abandonat pe strada, caine, pisica, hamster, sarpe de casa, peste de acvariu, you name it, sa fie eutanasiat daca a trecut, sa zicem, mai mult de o luna (desi asta inseamna bani pentru amenajarea unor adaposturi civilizate, personal care sa se ocupe de ei, etc) si nimeni nu l-a revendicat sau nu si-a gasit un alt stapan.Nimeni din lumea asta nu tine animalele gasite pe strada la nesfarsit in adaposturi.In final, si prin alte parti ajung tot la eutanasie, este unica si cea mai civilizata solutie.Animalul nu e lasat inapoi in strada ca sa sfarseasca sub rotile unei masini sau sa ajunga un schelet viu din cauza lipsei de hrana, iar oamenii nu se simt in permanenta amenintati de haitele care bantuie pe strazi, prin parcuri si prin spatele blocurilor.Mi-am petrecut azi mare parte din zi discutand cu prieteni de prin alte tari, unii din ei medici veterinari sau voluntari la asociatii pentru protectia animalelor.Toti imi spun exact acelasi lucru: dupa maxim 10 zile, animalul gasit este eutanasiat si incinerat. In plus, ca sa scoti un caine din adapost, al tau sau unul adoptat de acolo, te costa, asa fac rost de bani pentru intretinerea lor printre altele.Daca e al tau, costa ceva mai mult, neglijenta se plateste intotdeauna mai scump.Este drept ca prin alte parti organizatiile pentru salvarea animalelor exista si in realitate, nu doar pe forumuri si ca se fac eforturi reale pentru ca fiecare animalut gasit sa ajunga intr-un nou camin.Exista petshop-uri care accepta sa primeasca puii si adultii tineri si sa ii tina pe timpul zilei ca sa fie vazuti si adoptati, exista programe speciale in cadrul carora doritorii de catei sunt dusi cu microbuzele pana la marginea orasului unde este adapostul, ca sa il poata vizita, exista programe care implica scolarii in ingrijirea patrupedelor din respectivele adaposturi, exista voluntariat real.Sunt tare curioasa, cate dintre doamnele de pe la diverse ONG-uri, care acum striga in gura mare ca propunerea prefectului este o crima abjecta, au luat vreodata acasa in adoptie sau macar in pensiune un catel maidanez?Catei de rasa stiu ca au, cate 2-3, i-am vazut.Cate dintre ele au ridicat din strada un caine bolnav ca sa il duca, pe banii lor, la veterinar?Probabil sunt..insa ma indoiesc ca foarte multe.
Si am sa inchei tirada tot cu un citat: "cei care hranesc cateii la coltul blocului insa nu sunt dispusi sa isi asume responsabilitatea ingrijirii, educarii si adapostirii lor, nu sunt cu adevarat iubitori de animale."

iar la final, v-o prezint pe Ossie:

de-as fi Micul Print

Din intelepciunea piticotilor, astazi despre dragoste si casatorie:

La ce varsta este bine sa te casatoresti?
“Optzeci si patru de ani! Pentru ca la varsta asta deja nu mai trebuie sa muncesti si poti sa-ti petreci tot timpul in pat cu persoana iubita…”
- Judy, 8 ani –

Ce fac oamenii, de obicei, la o intalnire?
“La prima intalnire, de obicei, isi spun unul altuia niste minciuni care ii fac sa-si doreasca sa se intalneasca si a doua oara.”
- Mike, 10 ani –

E mai bine sa fii singur, sau casatorit?
“Pentru fete e mai bine sa fie singure, dar nu si pentru baieti. Baietii au nevoie de cineva care sa faca curat dupa ei!”
- Lynette, 9 ani –

“Ma doare capul numai cand ma gandesc la chestia asta. Sunt doar un copil.N-am nevoie de problemele astea.”
- Kenny, 7 ani -

Am avut intotdeauna mai multa incredere in logica, bunul simt  si spiritul de observatie ale unui copil decat in logica, bunul simt si spiritul de observatie ale unui adult, oricat de inteligent, civilizat si instruit ar fi fost.Poate din cauza asta cei mai buni prieteni ai mei (ii rog pe cei mai buni prieteni reali sa nu se supere, coltul  lor de inima e altul, la fel de mare si de senin) vor ramane intotdeauna Micul Print, Peter Pan, Tic si Robinsonka (daca nu o cunoasteti, cautati-o, daca ii sunteti deja prieten/a, mai faceti-i o vizita uneori, are darul de a te ajuta sa realizezi ca, atunci cand exista un rau care te supara, trebuie sa te gandesti la binele pe care-l aduce cu sine si sa nu uiti ca intotdeauna ar putea fi si mai rau de atat).

alandala

Traim intr-o lume pe dos.O lume in care aproape un 1 miliard de oameni sufera din cauza foametei si a lipsei de apa, insa exista fiinte care considera ca daca iubitul/sotul/amantul se revolta cand cheltuiesc saptamanal cateva mii de euro pe farduri si toale este zgarcit.O lume in care nu ne ingrijoreaza rata somajului si stabilitatea firmei in care lucram, in schimb nu dormim noaptea de spaima ca lanurile noastre virtuale se vor usca daca nu le culegem la timp si cainele virtual o va lua la goana daca nu il hranim cu mancare virtuala o data la cateva ore.O lume in care am uitat sau nu am stiut niciodata cine este Dorian Gray insa stim exact cate perechi de chiloti a schimbat in ultimele 24 de ore vedeta x si cu cine a mai iesit in oras vedeta y.O lume in care trivialitatea este ridicata la rang de arta si prostia a devenit profesiune de credinta.O lume in care daca indraznesti sa citesti ceva mai mult decat rubrica meteo, daca indraznesti sa fii decent, daca indraznesti sa pretinzi decenta, esti considerat prost, inapoiat, incuiat.O lume in care nu stim cum sa spunem "multumesc", "te rog", "cu placere", in schimb ne suparam daca vanzatoarea de la coltul strazii are o zi proasta si se rasteste la noi.Ma intreba cineva acum doua zile daca nu ma ingrijoreaza ideea ca sunt din ce in ce mai multe cutremure, din ce in ce mai multe dezastre naturale.Nu.Deloc.Ba chiar am ajuns sa imi doresc ca toate elucubratiile SF legate de anul 2012 sa nu fie simple povesti.Planeta asta are nevoie de curatenie generala.Avem nevoie sa invatam sa fim din nou oameni si singurul mod in care am putea-o face ar fi ca ceva atat de cumplit sa se petreaca incat sa ne oblige sa ne amintim ce inseamna viata, prietenia, compasiunea, atentia, dragostea, ajutorul neconditionat, solidaritatea.

final de poveste

Am fost intrebata cum am reusit sa imi pastrez sufletul senin, in pofida tuturor furtunilor care mi-au rupt de foarte multe ori toate aripile.Nu am facut nimic deosebit.Nu cred, cel putin nu in sensul general acceptat, deci nu ruga mi-a fost sprijin.Nu imi stau alaturi in momentele grele nici teorii de genul "sa fim veseli indiferent ce se intampla, viata e frumoasa".Ignorand totusi mizeria, uratenia, nedrepatea, indiferenta, prostia, rautatea, cruzimea, am iubit.Am iubit florile, copacii, apusurile si rasariturile, muntii, marea, iarba, furnicile, florile, cantecele, pisicile si cateii, copiii, planeta asta mica si ascunsa undeva intr-un colt de galaxie.Am iubit pana si oamenii.Am plans pentru fiecare batran si pentru fiecare suflet mic de copil chinuit, am incercat, atat cat am putut, sa ajut fiecare om care vreodata mi-a cerut ajutorul.Daca nu am avut altceva, i-am daruit o vorba buna.Uneori conteaza, chiar daca poate nu ajuta concret.M-a durut durerea fiecarui prieten si m-a bucurat fiecare bucurie a lui.Am incercat sa le spun tuturor ca sunt buni, ca sunt frumosi, ca pot, ca mintea, inima si gandul lor sunt parti importante in acest Univers.Am avut incredere in capacitatea ficaruia de a reusi sa faca ceea ce isi doreste.Mi-am ales ca misiune de viata pe aceea de a naste zambete.Uneori am reusit, alteori nu.Insa intotdeauna fiecare zambet mi-a luminat sufletul si l-a facut sa se curete de orice ar fi fost rau si intunecat.Mi-am ales ca drum pe acela de a ii face pe toti cei din jur sa se opreasca, macar o secunda si sa priveasca o frunza, o gargarita, o stea sau un apus de soare.Lumea mea este jocul.Pentru ca doar prin joc, poveste si zambet poti sa iti pastrezi seninatatea si linistea si lumina.Asa cum bine spunea Orson Scott in extraordinara Carte a lui Ender, "ca sa ajungi la capatul lumii trebuie sa omori copiii." E cat se poate de adevarat si de corect: lumea noastra nu va ajunge la un capat decat daca si atunci cand in ea nu va mai exista nici un suflet de copil.Atata timp cat vor exista copii, mari sau mici, lumea mai are o sansa.Si pana la urma asta e scopul: ca noi sa continuam sa existam.De asta eu am ales povestile, jocul, visul.De asta sunt vanzator de vise.Pentru ca visele mele va fac si pe voi sa visati.Si uite asa, chiar daca acum nu va dati seama si poate nici nu va pasa, lumea asta, asa cum este ea, va continua sa existe.Cu bune si rele, cu frumos si urat, cu bucurii si cu tristeti.Chiar daca visul si zambetul pe care le daruiti pot parea mici si neinsemnate, in realitate e posibil ca ele sa schimbe o viata.
Am sa inchei cu un citat dintr-o poveste.O poveste care mie imi place mult.Nu pentru ca are in ea elfi si piticuti si vrajitori si printi si castele si locuri cum numai in vis poti gasi.Ci pentru ca dincolo de personaje, dincolo de firul epic, exista in ea un mare adevar: important nu este ceea ce pierdem, ci ceea ce castigam dupa lupta.Si daca atunci cand rasare soarele descoperim ca am castigat iubire, incredere, speranta, prietenie, atunci inseamna ca a meritat sa luptam pana la capat.Chiar daca finalul nu este unul neaparat fericit.

"- Totul e pe dos. Noi nici n-ar fi trebuit sa fim aici.Dar suntem.E ca in povestile acelea minunate ale copilariei,domnu'Frodo.Cele vrednice de luat in seama.Erau pline de intunecime si primejdii si uneori nici macar nu voiai sa stii cum se vor sfarsi, cum ar fi putut oare sa se termine cu bine?Cum poate lumea sa revina la ceea ce a fost cand e cuprinsa de atata rau?Pana la urma insa, umbra e trecatoare.Pana si noaptea trebuie in cele din urma sa lase locul unei noi zile.Iar cand va rasari, soarele va fi cu mult mai stralucitor dupa atat intuneric.Astea sunt povestile care iti raman in suflet si pe care le tii minte pentru totdeauna, chiar daca esti prea mic ca sa intelegi de ce.Eu insa cred ca stiu acum de ce le-am tinut minte.Oamenii din povestile alea au avut o gramada de ocazii sa se intoarca din drum cand totul parea pierdut, numai ca nu au facut-o.Au mers inainte.Pentru ca mai credeau in ceva.
- Noi in ce credem, Sam?
- Credem ca mai exista bunatate si frumusete in lumea asta si merita sa lupti pentru ele."

de ce avem nevoie de razboaie

Intrebarea este veche si exista mii de raspunsuri posibile.Pentru ca osul vecinului de pestera este mai gustos.Pentru ca Elena este cea mai frumoasa femeie din lume.Pentru ca nu ne plac negrii, englezii, irlandezii, evreii, musulmanii,crestinii.Pe sistemul asta ajungem pana la urma sa nu ne mai placa de nimeni.La baza oricarui razboi, sta unul din aceste motive: el are mai mult ca mine sau are ceva ce eu vreau, sau eu pur si simplu il detest.Ok, pot sa inteleg motivele, au logica.Si mie mi se intampla sa nu suport un om pur si simplu, fara sa imi fi facut nimic, fara macar sa il cunosc.Expresia consacrata este, cred, "nu imi place de fata lui".Si mie mi se intampla sa mi se para injust ca el are si eu nu am.Ce nu inteleg insa este: de ce pentru ca eu il urasc sau pentru ca il invidiez trebuie sa se moara?De ce, pentru ca eu simt cum am scris mai sus, trebuie sa ramana copii fara tata si mame fara copii?De ce trebuie sa mearga sa crape pentru mine si in locul meu oameni care poate nici macar nu imi impartasesc opiniile?De ce, pentru ca eu urasc sau invidiez sau vreau, trebuie sa moara copii?Asta zau ca nu am sa pricep niciodata.

senin

Cand cineva face tot posibilul ca tu sa ai de ziua ta cadoul dorit, o seara cu prietenii, cand oameni pe care nu i-ai mai vazut de foarte mult timp vin la chemarea ta si iti stau alaturi pana spre ziua uitand de oboseala si de faptul ca la ora 6 trebuie sa se trezeasca, cand la 12 noaptea de pe scena se aude "la multi ani" pentru    tine, cand tot pe scena cineva canta ceva care iti umple ochii de lacrimi si sufletul de curcubee si stele, cand rogi pe cineva care e inca pe drum sa iti ia o bricheta pentru ca ai pierdut-o pe a ta si cineva-ul iti aduce un set intreg cu pix si breloc asortate brichetei,cand primesti o esarfa care are culoarea ochilor tai pentru ca cei care au cumparat-o stiu ce ti se potriveste, cand stai la palavre pana la 4 dimineata cu un om pe care il cunosti de aproape o viata, cand pleci cu bratele incarcate de flori, cand asculti cantece de munte vechi si frumoase, cand cineva te lasa fara cuvinte pentru ca in loc sa-ti spuna "la multi ani" pur si simplu iti dedica o intreaga postare pe blog, cand te trezesti dupa toatea astea dimineata zambind, cand cineva te strange tare de tot in brate iar zambetul nascut dimineata ramane in ochii, in sufletul si pe chipul tau,pana la finalul zilei, poti spune un singur lucru: multumesc. Alte cuvinte nu isi au rostul, pentru ca oricum nu ar putea reda toata bucuria, toata linistea, tot seninul pe care le ai in inima.

dreptul la zambet

Scria candva, cineva, intr-o poveste ca de fiecare data cand un om spune ca nu crede in zane, undeva in lume o zana mica moare.Si mai scria cineva-ul ca poate fi salvata numai daca toti copiii din lume incep sa bata din palme si sa strige: "Eu cred in zane!".Mai scria altcineva, in alta poveste, ca fiecare copil mic-micut este de fapt un pui de zana cazut din "cuib".Asa ca am sa va rog azi sa bateti toti din palme pentru un pui de zana.Nu e nevoie sa credeti in zane.Credeti doar in dreptul la zambet.Si nu uitati ca fiecare cuvant conteaza, cred ca am mai scris undeva asta.Chiar daca voua vi se pare inutil gestul de a fi ecou, e posibil ca plecand de la voi strigatul sa ajunga la o persoana care chiar poate ajuta concret.

Acestea fiind zise, iata puiul de zana si povestea lui:

"Buna ziua, sunt Radu si am doar 5 luni."

liniste pentru omul de zapada

Am cautat in mine doua zile cuvinte.S-au topit, toate s-au topit, cu omul de zapada impreuna.N-am.Nu stiu.Nu pot.Pentru ca sufletul meu prin graiul cantecului stie sa graiasca, am cautat cantece si n-am gasit.O sa il gasesc si pe al meu undeva ascuns intr-un cotlon de inima, dar nu azi, nu acum.Acum nu stiu, n-am, nu pot.Am (re)gasit insa asta ce e mai jos.As spune ca e cantec, dar suna a bocet.Bocet i-as spune, dar suna a ruga.Nici ruga nu-i,ca suna a ramas bun.Da.Asta era cuvantul.Uite ca l-am gasit.Ramas bun, Omule.Ai ajuns la linistea dupa care atata tanjea sufletul tau bun de Om frumos si de lumina.Ti-o semnat Dumnezeu demisia ceruta si ti-o dat dreptul sa fii iar copil, caci vreau sa cred ca asta esti cand te uiti acum la noi de acolo, din norii pufosi, de frumusetea carora nici un adult nu are timp sa se minuneze.Ramas bun.Ne-ai schimbat tuturor sufletele si cu grea intunecare le-ai intunecat, dar frumoasa e lectia de viata invatata de la tine.Multumesc, Mile Carpenisan.Promit ca maine voi zambi.

...asa,si ?

Ieri m-a vizitat o furnica.Am cules-o nu stiu cum de pe strada si am descoperit-o plimbandu-se buimaca pe urechea mea stanga.Asa am aflat ca a venit intr-adevar primavara.Sau poate era o furnica somnambula si sinucigasa?Nu stiu.In locul ei nu as fi scos nici macar un varf de antena din musuroi pe frigul asta.Nu vreau sa vina primavara.Pentru ca iar nu am sa vad copacii infloriti si dupa aceea o sa vina vara si ma voi ascunde la racoare si nu am sa vaz frunzele si o sa vina si toamna si am sa o descopar abia cand va incepe sa ploua si copacii nu vor mai da umbra...si dupa aceea o sa ninga si o sa fie din nou frig.Si uite asa am ajuns la concluzia ca m-am plictisit pana si de mine.Nu are nici o legatura cu furnica si nici cu ce voiam sa scriu de fapt, dar nu conteaza.A venit primavara.Asa, si...?

"Informatiile deterioreaza grav creierul....

..de aceea e mai bine sa nu gandim si sa nu ne documentam".Din nefericire, acesta a devenit moda si sloganul a 80% din populatia patrulatoare a Romaniei.Fara sa fi intentionat sa fac vreodata un studiu pe tema asta, mi se intampla adeseori sa descopar cu uimire ca multi dintre oamenii din jurul meu sunt, daca nu complet lobotomizati, atunci incapabili sa inteleaga mai departe de ceea ce vad in fata lor.De ce am ajuns la concluzia asta?Ca multi dintre voi, folosesc diverse mijloace de comunicare online, printre care si messenger-ul.Si, tot ca multi dintre voi, ma distrez scriind tot felul de status-uri, unele legate direct de starea mea de spirit, altele menite sa-i faca pe ceilalti sa zambeasca, etc.Uneori insa, in statusul meu apar tot felul de citate, in general  deja vestilele si cunoscutele "murphysme".Si atunci incepe adevarata distractie.Pentru mine.Fiindca ma trezesc cu tot felul de comentarii, care mai de care mai "inteligente", fara absolut nici o legatura cu ceea ce vrea sa spuna citatul in realitate, de la tot felul de oameni despre care nici macar nu mai stiam ca exista (pentru ca ele/ei m-au pastrat in lista lor, iar eu i-am sters de foarte multa vreme; asta e o alta moda, sa pastrezi in lista ta de messenger sute de persoane, chiar daca nu stii cine sunt si ce-i cu ele).Si ma intreb: oare ei chiar nu sunt in stare sa inteleaga o gluma, sau pur si simplu le este mult prea lene sa treaca ceea ce citesc prin filtrul gandirii?Ultimul status care a generat comentarii este exact titlul acestei postari: informatiile deterioreaza grav creierul.Oameni buni, este o gluma.O ironie la adresa celor care sunt complet needucati, complet rupti de lume, complet analfabeti, complet si iremediabil prosti si care,pe langa faptul ca sunt asa, nici nu vor sa isi depaseasca statutul de leguma sociala si ii iau in ras pe cei ce ("niste fraieri") se chinuie sa afle, sa citeasca, sa invete, sa stie.
Asa ca iata, Murphy are (din nou) dreptate: informatiile chiar deterioreaza grav creierul.De aceea noi, turma umana, preferam sa nu ne batem capul cu ele, indiferent de natura lor si aplicam zilnic zicerea "beati pauperes spiritu".