Scenariul unui film de groaza

ora 7:00 M-am trezit. In timp ce pun de cafea si ma spal pe dinti, deschid PC-ul si intru pe YM, ca nu cumva cele cateva sute de contacte pe care le am in lista sa fi uitat ca exist in cele 5-6 ore in care am lipsit din motive de somn. Daca tot am deschis PC-ul si m-am logat, e cazul sa ii anunt pe toti ca astazi va fi soare si nu va ploua.

ora 9:00 Am ajuns la birou si ma reped infrigurat(a) la PC, sunt deja offline de vreo ora. Daca tot m-am logat, inainte de a imi verifica intalnirile si telefoanele si ce-o mai fi de facut pe ziua de azi, hai sa mai trimit un mass, oamenii inca nu au aflat ca varul Fane are un concurs pe site-ul lui.

ora 9:30 Super tare, ce banc misto, pe asta nu l-am mai auzit...de vreo 10 ani, trimit un mass ca sa se rada(sic!) si altii.

ora 9:35 Wow, ce poze faine, ce dragalasi sunt catelusii astia cu fundita, poate vor si altii sa ii vada, o sa le trimit un mass

ora 10:00 Oare nu o fi uitat lumea de concursul lui varu' Fanel? Sa le mai dau eu un mass...

ora 11:00 Ce articol interesant, oare nu vor si altii sa il citeasca? Hmm...cam lunga lista, nu stau sa aleg pe cine ar putea interesa, mai bine dau un mass, nu conteaza ca probabil 99% din cunoscutii mei mai mult sau mai putin virtuali nu sunt interesati de workshopuri despre cresterea socatelui portocaliu de padure, e doar un mass, nu se supara, daca nu ii intereseaza nu citesc.

ora 11:30 M-a rugat varu' Fanel sa mai dau mass cu concursul lui.

ora 12:00 Plec la masa. Oare imi mai merge netul pe mobil...?

(dupa cateva ore si 15 mass-uri mai tarziu)

ora 16:00 Ce obosit(a) sunt, abia astept sa ajung acasa, macar de acolo pot vorbi ca lumea pe mess fara sa ma mai opresc sa fac tot felul de chestii. Chiar, sa nu uit, inainte sa inchid PC-ul, sa mai trimit un mass cu catelusii aia ca sunt tare draguti si poate nu era toata lumea online cand am dat prima oara link-ul.

(dupa alte cateva ore si cateva mass-uri)

ora 21:00 Ar cam trebui sa fac curat in lista de mess, nici macar nu stiu cine erau aia care m-au injurat azi ca le-am trimis vreo 30 de mass-uri, ce tampiti, daca nu ii intereseaza, de ce citesc mesajul pe care il trimit eu?

(dupa inca 4 ore, insa cu mai putina mass-uri, pentru ca e greu sa trimiti mass si sa vorbesti cu 10 oameni in acelasi timp)

ora 1:00 E timpul sa merg la somn. Ah, sa nu uit sa dau un mass ca maine o sa ploua, sa stie lumea sa isi ia umbrela.

ora 7:00 M-am trezit. In timp ce pun de cafea si ma spal pe dinti, deschid PC-ul si intru pe YM...

- poate continua la nesfarsit, pana la epuizarea nervoasa a "prietenilor", exploziile solare din 2012 (da, Doamne :D ), concediu (desi atata vreme cat exista internet mobil este relativ neimportant), somn (din fericire doar cateva ore, asa ca lumea nu va rata cele mai importante stiri despre ploaia de toamna si ninsoarea de iarna plus extraordinarul workshop despre socatele de padure) -


Prin urmare:

Multumesc tuturor celor care mi-au trimis mass-uri de-a lungul anilor, pentru ca:
1. Nu mai beau cola de cand am descoperit ca dizolva orice este organic.
2. Nu mai merg la cinema de frica sa nu ma asez pe un ac de seringa infectat cu SIDA.
3. Nu mai folosesc deodorant care poate sa-mi provoace cancer.
4. Nu mai ies cu nimeni deoarece mi-e teama ca ma atrage undeva, ma drogheaza si-mi scoate rinichii sa-i vanda la negru.
5. Am pus toti banii economisiti in contul lui Getuta, o fetita sarmana care are vro’ 20 de boli incurabile si care a reusit sa abureasca doua din cele mai mari companii din lume sa doneze cate 1 cent pentru fiecare mesaj care contine numele ei.
6. Am cam 30.000 de ani de ghinion in fata mea si am murit deja de 36.445.544 de ori.
7. Am aflat de 1700 de ori ca exista un virus care imi sterge lista de contacte din YM.
8. Sunt blestemata sa nu gasesc adevarata dragoste pentru ca nu am dat restart la PC, nu m-am dat de 3 ori peste cap si nu am apasat shift de 2.000.000 de ori.
9. Am citit de 874 de ori ca imi va fi sters contul de pe yahoo.
10. Mi-am sacrificat o mare parte din economii pentru micutul Rares, care e de 6 ani tot nou-nascut si se afla tot in spital in stare critica.
11. Am aflat de toate conferintele si workshop-urile despre cum sa iti stabilesti target-uri realiste cand te ocupi cu vanzarea online de sosete tricotate de bunica fratelui cel mare al varului sotiei nepotului cumnatei lui Moise.
12. Am recitit fascinata de 1.234.012 ori toate bancurile pe care le spuneau parintii mei la chefuri cand aveam 5-6 ani.
13. Cam astea au fost dar nu avea farmec daca nu ajungeam la 13.


si le propun urmatorele mass-uri:

- Salut! Ma numesc Titi! Sunt un mass micut, de-abia am fost creat! Tu ma poti ajuta sa traiesc si sa ma inmultesc trimitandu-ma mai departe! Dupa cum vezi, nu sunt un mass rau. Daca ma ignori, nu te blestem si nici nu te mint ca vei fi gasit de iubirea vietii tale la miezul noptii daca dai buzz la 50 de persoane. Nu sunt insa nici un mass bun. Daca ma trimiti mai departe, parintii micutului Gigel nu vor primi 0.00005 centi si nici nu vei castiga la loto. Vezi? Am fost cinstit cu tine, asa ca fa o fapta buna si trimite-ma mai departe! Macar eu sunt un mass cu suflet! Ai mila! -

- Daca stergi acest mesaj dupa citire, vei avea un an de ghinion, vei ramane fara prieteni, te va calca masina de calcat, nu-ti va mai merge netu', nu vei mai avea nicio zi ideala, vei asculta numai Cheeky Girls, vei munci 20h zilnic, te vei uita numai la "Stirile de la ora 5", iti va creste par pe nas, nu vei mai putea face pipi la toaletele ecologice din oras, o sa ramai fara hartie igienica de 3 ori pe saptamana, te va musca cel putin un caine o data pe luna (locul de care te va musca nu se poate stabili cu precizie...), vor intra mascatii peste tine in casa si nu-si vor cere scuze ca nu au batut la usa, cand te vei plimba prin parc va incepe ploaia si nu o sa ai umbrela la tine, te vei ingrasa peste masura, iti va creste colesterolul cu toate ca vei manca numai soia, vei munci in week-end, te va calca masina de calcat (din nou!), nu-ti vor mai merge jocurile pe calculator, telefonul nu va mai avea semnal, se vor strica apometrele, televizorul iti va lua foc (ceea ce nu e asa rau, avand in vedere ca singura emisiune la care te vei uita e "Stirile de la ora 5"), te vei electrocuta cand vei schimba bateria la ceas, vei fi concediat, iti vei gasi un nou serviciu dupa 86.400s la Monte Carlo si o sa faci naveta zilnic pana o sa-ti gasesti casa acolo. -

P.S. "Rugam toti amatorii de mass sa se sinucida sau sa roage pe cineva sa ii impuste. Multumim. Directia Anti-tembelism."

Urme in nisip

Candva aveam aripi si vanam Steaua Polara. Locuiam pe muchia cea mai inalta a lumii, alergam printre zile si nopti cu nepasare pentru "ieri", cu speranta pentru "maine", tinandu-ne cu ghearele si coltii cat mai mult de ultima frantura de "azi". Eram cavalerii visului si ai lucrurilor indraznete. Eram convinsi ca putem fi orice, oriunde, credeam cu toata puterea sufletului ca Universul a fost creeat doar ca sa avem noi ce sa cucerim. Cateodata ne luam baghetele de ucenici-vrajitori si opream cursul firesc al lumii, incercam sa facem "ceva"-ul "altceva" si nu luam in seama apele dezlantuite in urma noastra. Imparteam ganduri tuturor, sfasiam emotiile, ne plictiseam repede si deveneam si mai plictisiti atunci cand ne dadeam seama ca ne-am plictisit. Respiratia noastra avea ritmul impus de aventura care ne astepta dincolo de usa. Eram tineri si toti oamenii din jurul nostru trebuiau sa fie asemeni noua.
Candva aveam aripi si vanam vise. Acum, ne-am oprit din goana si, cu arcurile rupte, ascultam Timpul. Cand chipurile din jurul nostru nu mai au stralucirea pe care o stiam, intelegem ca zilele care vin de acum inainte vor naste fiecare cate un inger. Undeva, pipaindu-ne urmele, ne pandeste Crocodilul din Taramul de Nicaieri. Tic-tac-ul burtii lui este singurul cantec ce ne va insoti de acum pasii, pana in clipa in care si noi vom deveni ingerii cuiva. In acea clipa, nu vor mai conta nici realizarile, nici esecurile, ci doar zambetul pe care l-am lasat (sau nu) in urma noastra. Noapte buna...

Let's do it Romania

Eu asta fac maine. Voi...?

Umbre

Nu mi-au placut niciodata oamenii care nu ajuta atunci cand pot sa o faca, motivand graba, lipsa mijloacelor concrete de rezolvare a problemei pentru care sunt solicitati, sau alte gaselnite de moment. In general, cand cel care iti cere sprijinul stie ca ai cum sa il ajuti, cand si tu stii ca ai cum si el stie ca tu stii si totusi spui "nu", refuzul tau, orice motivatie i-ai gasi si in orice forma l-ai imbraca, transmite un singur lucru: nu e treaba mea sa ii ajut pe altii, fiecare se descurca asa cum poate. Indiferenta fata de alte fiinte este cel mai grav defect pe care il putem avea si nu ne gandim niciodata ca refuzul nostru ar putea avea un efect mai dramatic decat ne inchipuim noi.
De-a lungul anilor, am ajutat oameni, catei, pisici, pui de vrabie, uneori doar am ascultat si am oferit umarul si o batista, alteori facut lucruri concrete si palpabile. De fiecare data cand cineva m-a rugat sa ajut sau am simtit ca este nevoie sa ajut, am intervenit, atat cat am stiut si am putut, de doua ori chiar in situatii extreme de "viata sau moarte". In cazul "umanilor", o fac de din dragoste de oameni. O "cineva"(sic!) cu suflet frumos si cald mi-a spus candva ca nu exista oameni rai, doar oameni care nu au cunoscut niciodata bunatatea, asa ca, din punctul meu de vedere, orice om care te roaga sa il ajuti merita sa o faci, indiferent cine este, cum este, ce face in restul clipelor sale. In cazul animalelor, povestile sunt multe, majoritatea comice, cum ar fi puiul de graur (probabil una din primele mele tentative de "salvati animalele" ) pe care l-am "adoptat" cand eram foarte mica si am insistat sa ii var pe gat o rama care depasea cu mult dimensiunile lui, pana cand o persoana miloasa mi l-a smuls din mana, puiul de arici ratacit de mama lui care isi rupsese un picior, pe care l-am ingrijit o saptamana, care a "rontait" cu pasiune toate bucatelele de hartie pe care le-a putut gasi si care la un moment dat a plecat singurel, a lipsit cam o zi si a revenit mandru insotit de inca un arici, pentru ca, probabil, in mintea lui se cuibarise ideea ca sub cartile mele este locul perfect in care si-ar putea aduce si restul familiei si multe altele.
A existat totusi un moment cand am facut si eu asa cum fac altii cand cineva le cere sa intinda o mana. Puteam sa ajut, nu m-ar fi costat nimic in afara unei (poate) nopti nedormite, insa am ales sa nu intervin, nu din indiferenta, ci pur si simplu din lasitate. Este o amintire care iese uneori din cutiuta si ma trage de maneca. In urma ei ramane aceeasi intrebare: ce efect a avut hotarerea mea de a nu interveni?

Eram in Vatra Dornei si ne intorceam de la o "seara cu chitari". Stateam la o prietena a carei casa se invecina periculos de mult cu padurea si muntele. Era noapte tarziu, iar noi ne grabeam, pentru ca era frig, ceata si mai erau si multi catei iesiti in patrula de noapte, nu tocmai prietenosi. Cand am ajuns aproape de poarta, am descoperit ca prin fata ei se plimba, destul de agitat, unul din "patrulatori". Am incercat sa evaluam situatia, sa aflam daca e singur, daca este pus pe muscat etc. Cand ne-a fost clar ca nu e deloc agresiv, ci doar (credeam noi) curios si dornic de mangaieri, ne-am reluat drumul, am intrat in curte si...am descoperit ca animalul insista sa ne insoteasca. A mirosit politicos conserva pe care i-am oferit-o, a baut putina apa si se tot invartea prin jurul nostru, dand din coada, fara sa scoata nici un sunet, incerca sa ni se urce in brate, ne tragea de pantaloni, facea tot posibilul sa ajunga la acelasi nivel cu fetele noastre ca sa ne priveasca atent fix in ochi. Intre doua sarituri pe noi se ducea spre poarta, ne privea, astepta, apoi revenea pe veranda unde eram si o lua de la capat cu saritul, trasul de haine, privitul in ochi. Fiind doar oameni, a durat cam 10 minute sa pricepem ca animalul nu avea chef de joaca, voia pur si simplu sa ne ia cu el, incerca sa ne traga spre strada, sa ne convinga sa mergem...undeva. Ne cerea ajutorul si devenea din ce in ce mai agitat. Era clar ca undeva se intamplase ceva neplacut, iar el venise sa caute oameni si sa ii cheme sa faca ceea ce el nu putea. Prima reactie a fost sa ii ascultam rugamintea. Vazand insa incotro o porneste, fericit ca il urmam, am ezitat. Drumul pe care el dorea sa ne conduca era unul la capatul caruia incepea muntele. Daca ar fi fost ziua, probabil nici unul din noi nu ar fi stat la indoiala. Era insa, asa cum a zis, foarte noapte, foarte ceata, foarte intuneric, foarte frig si foarte multi alti latratori ciobanesti obisnuiti sa pazeasca vile si porti care stateau intre noi si locul in care catelul voia sa ne duca. Fiind o "iesire" in care nu ne propuseseram sa umblam hai-hui pe poteci, nu aveam cu noi echipament si nici de la cine sa il cerem la ora aceea. In afara de prietena noastra, restul stapanilor casei erau plecati la randul lor sa bantuie muntii si luasera cu ei tot ce ne-ar fi putut fi util intr-o tura de noapte pe vreme relativ rea. Prin urmare, pentru ca ne era prea teama sa nu intram noi in vreun bucluc, am decis sa stam pe loc. Cand a inteles ca suntem niste lasi care nu il vor ajuta niciodata, catelul ne-a privit trist, a scheunat si mai trist si a plecat in sus spre munte, singur. Din cand in cand se uita inapoi, probabil spera ca totusi o sa il urmam.
Nu am aflat niciodata ce se intamplase si de ce catelul voia neaparat sa mergem cu el. Am facut "cercetari" a doua zi, am intrebat oamenii care locuiau pe strada respectiva daca in vreuna din case sta un batran singur si bolnav, sau daca in noaptea aceea un copil mic fusese lasat fara supraveghere, am intrebat salvamontul daca fusese vreo problema pe munte, insa, aparent, nu se intamplase nimic. Nimic despre care cineva sa stie ceva atunci. Am facut zeci de presupuneri, insa nu am aflat niciodata ce se intamplase. Ar fi putut fi orice: un stapan care sa fi facut un stop cardiac, un pui de caprioara sau de urs ranit, turist in pericol, sau pur si simplu cutu voia sa treaca spre munte si ii era si lui frica sa mearga singur printre haitele de ciobanesti (desi comportamentul lui exprima mai degraba urgenta, pericol, nevoie rapida de interventie umana, nu spaima). Nu am vazut niciodata pana atunci un animal care sa faca asa.
Dupa aproape 9 ani, ma mai intreb uneori daca nu cumva in padure sau intr-o casa a fost o fiinta singura, speriata, poate bolnava sau in pericol, pe care interventia noastra ar fi salvat-o. Ma gandesc la acel catel care a venit cu atata incredere si speranta spre noi si pe care am refuzat sa il ajutam din teama. Daca exista intr-adevar ceva "dincolo" si daca povestea cu "afacerile neincheiate" este reala, atunci asta ar fi a mea pentru aceasta viata. In mod normal, ar fi trebuit sa uit de mult si sa nu ma mai intereseze, in fond a fost doar o intamplare de vacanta petrecuta acum multi ani care nu m-a afectat in mod direct. In realitate insa, nu pot sa nu ma intreb, acum ca si atunci, ce consecinta a avut non-actiunea noastra si daca nu cumva am lasat sa se intample un rau foarte mare cuiva, om sau animal. Din nefericire, nu voi afla niciodata. Asta este pretul deciziei de a nu ajuta atunci cand puteam sa o fac.

Moralitate vs supravietuire

Necesitatea nu este o motivatie in cazul crimei. Cu alte cuvinte, vei fi judecat si condamnat chiar daca ai ucis ca sa te aperi de cel care se pregatea sa te omoare. Vor exista desigur circumstante atenuante, vei primi o pedeapsa mai mica, insa verdictul va fi acelasi: vinovat. Pana in 1884, aceasta lege nu era foarte clar definita. Precedentul a fost creat de o intamplare complet iesita din normalitate.

Si hai sa vedem intai precedentul:

In data de 19 Mai 1884, yachtul "Mignonette" a plecat din Southampton spre Sydney, sub pavilion englez, avand la bord un echipaj format din 4 persoane: Tom Dudley- capitan, Edwin Stephens, Edmund Brooks si Richard Parker-mus. Din cei 4, Parker era cel mai tanar (17 ani) si cel mai neexperimentat in ale navigatiei. In data de 5 iulie, desi vremea era buna si vasul nu necesita reparatii de nici un fel, capitanul a dat ordinul "hove to" (nu cunosc traducerea in romana, avand in vedere ca este un termen marinaresc, pot doar sa presupun ca este vorba despre "legatul carmei"), pentru a permite echipajului sa se odihneasca o noapte (din cate am reusit sa inteleg citind in graba si pe diagonala, "miscarea" se face in principal pentru a permite incetinirea navei si "blocarea" cursului in cazul in care sunt necesare reparatii urgente, sau in cazul in care exista unul, maxim 2 oameni la bord si trebuie sa limiteze manevrele de navigatie pentru a putea sa doarma, sa manance etc). La scurt timp dupa efectuarea manevrei, un val mai puternic a lovit yacht-ul, avariind-ul grav. Vasul s-a scufundat in mai putin de 5 minute, iar echipajul a fost nevoit sa apeleze la barca de salvare pentru a scapa cu viata. Din cauza timpului scurt de derulare a evenimentelor, cei 4 nu au reusit sa ia in barca decat echipamentele esentiale de navigatie si putina mancare, nu insa si apa potabila. Timp de 2 zile, au navigat, departe de orice mal, din ce in ce mai flamanzi si mai insetati. Au reusit intr-un final sa prinda o testoasa de mare, insa nici ea nu le-a ajuns pentru multa vreme. Tanarul Parker si Stephens s-au imbolnavit si, in data de 16 sau 17 iulie, s-a pus pentru prima oara problema uciderii unuia dintre ei in scopul de a fi mancat. Initial s-a propus tragerea la sorti, dezbaterile au fost pro si contra pana in jurul datei de 24 iulie, cand Dudley, capitanul, a decis ca: Parker este cel mai tanar, oricum bolnav si probabil pe moarte si nici nu are familie la care sa se intoarca, deci el este cel care trebuie sa fie ucis. Desi Brooks a refuzat solutia pledand in continuare pentru tragerea la sorti, in urmatoarea dimineata capitanul si Stephens l-au ucis pe tanarul mus, asigurandu-si astfel supravietuirea pana in data de 6 septembrie, cand cei 3 ramasi in viata au fost salvati. Crezandu-se aparati de "Legea marii", Dudley si Stephens au povestit ceea ce se intamplase si, desigur, au fost retinuti de catre autoritati, impreuna cu Brooks (devenit ulterior martor al acuzarii in cadrul procesului). Acuzatia: crima si canibalism. Desi apararea a invocat necesitatea comiterii omorului, Dudley si Stevens au fost condamnati la moarte. Pentru ca opinia publica era de partea lor, regina a fost nevoita sa comute sentinta in inchisoare pe viata, insa sfatuitorii ei au fost de parere ca o asemenea sentinta nu ar rezista unui apel si presiunilor facute de opinia publica. Finalul a fost ca cei doi au fost condamnati la 6 luni de inchisoare.

Parerea mea personala este ca cei doi au fost vinovati, insa nu de crima si nici de canibalism. Motivul din care eu i-as fi condamnat la moarte, fara comutarea sentintei si fara sa tin cont de parerea publicului, ar fi fost urmatorul:

- datorita conditiilor extreme in care se aflau, era cumva logic ca la un moment dat sa se ajunga si la discutarea posibilitatii transformarii unuia dintre ei in...rezerve de hrana. Actiunile lor au fost dictate de un instinct care exista in toate animalele de pe aceasta planeta si care nu tine cont nici de normele crestine, nici de normele sociale, nici de educatie. Modul in care au ales insa "prada" a fost las si josnic si pentru asta ar fi meritat cu varf si indesat sa moara la randul lor. Plecand de la premisa ca Parker este cel mai tanar si nu are familie, ca este oricum bolnav, au decis, cu de la ei putere, sa il omoare, desi inainte de asta se decisese ca se va trage la sorti. Asta este lasitate si nu are nici o scuza.

Si acum intreb: ce este si ce nu este moral, cand vine vorba despre supravietuire? Ma refer aici la orice tip de supravietuire, nu doar strict la "viata vs moarte". Se mai aplica regulile? Putem face orice, sau exista un cod al onoarei chiar si in cazuri extreme? Care ar fi fost sentinta voastra si de ce? Nu intreb degeaba. Trecem printr-o perioada in care regulile tind sa nu se mai aplice, in nici un domeniu al vietii. Tot ceea ce am fost educati sa facem sau sa nu facem nu mai este valabil, deci trebuie sa gasim alte repere care sa ne limiteze actiunile cu impact negativ asupra celorlalti, asigurandu-ne, totusi, propria supravietuire. Cum luam decizia si care sunt bazele ei? Pana unde putem merge si ce atitudine trebuie sa adoptam in cazul in care inaintea noastra sunt doar doua cai de ales, ambele ducand in acelasi loc intunecat: raul facut noua (si implicit cel putin inca unei persoane de langa noi) vs raul facut altcuiva.

Hapi ceating

Pentru ca tendinta de a prescurta cuvintele si de a poci gramatica a depasit bariera hilarului si a devenit exasperanta,

pentru ca in curand o sa incepem sa nu ne mai intelegem intre noi,

pentru ca azi am avut confirmarea ca nu toti adolescentii din tara asta sunt putin retarzi cand vine vorba de vorbit si scris corect indiferent daca porti o discutie pe messenger sau dai o teza la scoala, deci mai exista totusi o sansa sa redevenim fiinte care folosesc limbajul articulat si nu onomatopeele,

pentru ca vom ajunge sa vorbim ca in videoclipul de mai jos daca nu incercam sa oprim acum un fenomen care devine deja periculos,

pentru ca nu doar pustii schilodesc limba romana, ci si oameni care candva vorbeau si scriau corect,

va propun, tuturor celor care spuneti "bn" in loc de "buna", "nb" in loc de "noapte buna" si "vb" in loc de "vorbesc", sa faceti un exercitiu de imaginatie si sa va inchipuiti cum ar fi daca, intr-o buna zi, ati auzi/vedea asa ceva pe strada, la televizor, la teatru, la opera, la profesori, la medici, in ziare, la magazin, in filme, in reclame, pe biletele de tren si de autobuz, in carti, in manuale, pe ambalaje, in cartile tehnice ale echipamentelor electro-casnice, pe site-uri, in anunturile de angajare, pe flacoanele de medicamente etc.

V drsc vznr plct

quo vadis?

Am sa pasesc pe un teren minat si am sa indraznesc sa vorbesc despre credinta. Nenorocirea intamplata de curand la Materninatea Giulesti nu a iscat numai un val de ura indreptat asupra clasei politice si, partial, asupra personalului medical, ci si unul mult mai grav, cred eu si cu implicatii mult mai mari pentru un popor profund religios. Acest val de ura se indreapta catre BOR, care, invocand practicile si regulile stabilite de oameni, refuza serviciul spiritual complet si inmormantarea in conditii civilizate pentru puii de om care au avut cumplitul ghinion sa plece nebotezati. Daca in cazul maternitatilor lucrurile stau foarte clar, adica cel putin cateva luni de acum inainte mamicile vor alege in mod clar clinicile private, oricate eforturi financiare ar presupune aceasta alegere, in cazul Bisericii problema e, zic eu, mult mai spinoasa. De foarte mult timp preotii sunt pe acelasi loc in clasament cu politicienii in materie de numar de injuraturi. Si printre ei, ca si printre medici, asistente si infirmiere, exista oameni cu adevarat daruiti pentru calea pe care au ales-o. Din nefericire si unii si altii sunt aproape nestiuti, pentru ca, tot din nefericire, reprezinta un procent mult prea mic, iar noi stim doar sa blamam, nu am invatat niciodata sa spunem si "multumesc" atunci cand lucrurile sunt bine facute. Noi - oamenii, in general, nu noi - romanii. Cand totul este ok, ni se pare perfect normal sa fie asa si nu ridicam statui celor responsabili cu starea de normalitate. Cand lucrurile merg prost insa, imediat observam si aratam cu degetul. Iar in acest moment degetul este indreptat catre BOR. Si e un deget care, daca lucrurile mai continua cateva saptamani, poate schimba mentalitati, in detrimentul credintei. Pe forumuri, in presa, pe chat-uri, pe bloguri, in ultimele cateva zile am vazut un singur lucru: ura. Este aceeasi ura care acum 21 de ani a dat jos un regim. Azi, defularea nu se face in strada, ci pe internet. Iti versi of-ul, ascuns in spatele unui nickname si pana maine uiti. Asta se intampla de obicei. Acum insa, of-ul este ceva care tine de suflet si de increderea in cei care sunt, teoretic, pusi sa il vindece si, chiar daca patima se stinge in cateva ore, rana si intrebarile raman. Cum ii poti spune unei mame al carei copil in varsta de cateva zile a murit ars de viu (sa ii spunem pe nume, oricat de cumplit ar suna) ca Biserica, religia, singurele ei alinari in acest moment, ii interzic accesul la insusi medicamentul care ar putea sa ii mai usureze 0.0000000001 la suta din durere? Mai grav, cum convingi tu acea mama sa mai creada in ceva, dupa ce ii spui ca nu, pruncul ei nu poate avea parte de slujba religioasa completa si nu, nu poate fi inmormantat in rand cu toti crestinii, pentru ca nu a fost botezat, pentru ca nu a spalat pacatul originar. Cum ii explici tu acelei mame ca va trebui sa se duca sa isi planga puiul intr-un colt de cimitir, departe, ce va simti ea stiind ca pruncul ei a fost aruncat de preoti in locul in care sunt dusi sinucigasii si ereticii. Cum o ajuti pe acea mama sa isi pastreze credinta, dupa ce ca oricum in momentul asta prea putina i-a mai ramas in fata unei asemenea cumplite nedreptati ca cea a chinurilor si mortii infioratoare pe care Dumnezeu i le-a harazit unei fiinte venite pe lume de cateva zile si care nu depaseste cu mult dimensiunile unui pui de catel. In astfel de situatii, este oricum foarte greu sa iti mai pastrezi orice credita ai avea in orice. Este greu tocmai pentru ca, de 2000 de ani, oamenii au facut sa fie asa. Inainte de inventarea Bisericii Crestine, credinta era ceva ce tinea de fiecare suflet in parte. Nu credeai sau nu in functie de promisiunile Bisericii. Credeai pentru ca asa simteai. Primii crestini au crezut datorita extraordinarei puteri a unui om de a le aprinde in suflet o flacara aproape imposibil de stins. Ei si El au fost singurii si adevaratii crestini, asa cum bine spunea cineva pe unul din forumurile mai sus numite. Credinta se afla in suflet si se naste in tine, nu te nasti cu ea. Faptul ca de mici suntem invatati sa ne rugam, sa mergem la biserica, sa aprindem lumanari, sa facem tot felul de lucruri care tin de ritualul religios nu inseamna in mod necesar ca si credem. Facem pentru ca asa am fost invatati. Pentru ca cineva ne spune ca asa trebuie. Pentru ca asa face toata lumea si pentru ca ne este mai teama de ochii si de judecata celor din jur decat de fariseismul din suflet. Eu nu sunt, de pilda, un crestin practicant. Din punctul de vedere al unui preot, sunt o pacatoasa care nu calca prin biserica, nu a fost niciodata la spovedanie si impartasanie, nu merge la slujbe, trece pe langa biserica fara sa faca o cruce, nu spune rugaciuni in fiecare seara etc. Totusi, cred. Insa nu am nevoie sa merg in nici un lacas de cult ca sa simt asa. Mai degraba ma simt aproape de Cer cand calc prin iarba umeda de roua, cand imi plimb degetele prin nisipul de pe plaja, cand simt mirosul de brad si de stanca al muntelui. Nu am nevoie sa ma duc sa ii marturisesc unui preot dragostea mea, mai ales cand stiu ca acel preot poate nici macar nu simte cum si ce simt eu, pentru ca o haina nu ne imbraca si inima, oricat am vrea noi sa credem altfel. Pacatul nu este atunci cand nu respecti niste norme inventate de oameni, ci cand le aplici pentru ca asa trebuie, nu pentru ca asa simti cu adevarat.Nu e un pacat fata de divinitate, ci fata de propriul tau spirit, pe care il inveti sa minta. Sunt totusi si persoane care chiar cred, din tot sufletul, ca o slujba de inmormantare este importanta, ca locul in care trupul este pus este important. Daca intamplator printre mamele de la Giulesti se afla si unele care cred asa, atunci Biserica le-a pierdut si nu doar Biserica. Sufletul lor este mutilat pentru totdeauna. Asa cum ziceam, iti trebuie o forta fantastica sa mai poti crede si stiu asta pentru ca a existat un moment in viata mea cand daca as fi stiut unde sa Il gasesc, m-as fi dus pana la El sa Il iau de gat si sa Il intreb de ce atata durere si atata chin pentru un om care nu doar ca a fost personalizarea bunatatii si a dragostei intreaga lui viata, dar a mai fost si extrem de religios. De ce, daca trebuia neaparat sa Il cheme la El in acel moment , nu L-a lasat sa plece fara atata suferinta. Intr-o asemenea situatie, credinta ta ramane vie doar daca intr-adevar crezi, cu tot sufletul, cu toata forta fiintei tale. Daca nu esti foarte sigur si crezi doar pentru ca asa ai fost invatat de mic ca este bine, bruma ta de credinta ta se naruie definitiv. Si intreb si eu ca prostul, parca biserica era cea care ne indemna sa ne intoarcem spre credinta si spre iubirea fata de Dumnezeu si Fiul Lui, nu?. Pai cum vine asta, imi spui sa cred, imi spui ca e bun si drept si iarta si primeste si alea alea si dupa aia vii si zici "ne ne ne, stai asa, ca vorbeam de cei care sunt botezati si crestini practicanti, nu de copilul tau. Ala nu e crestin, ca nu am apucat sa il botez, ia-l matale si du-l uite colo langa gardul cimitirului si daca am chef poate vin sa ii citesc o rugaciune peste sicriu" - daca am chef traducandu-se aici prin: "daca scoti destui bani din buzunar, e posibil chiar sa ii fac slujba completa". Asta este dragoste crestina? Asa intareste BOR credinta? Nu. Astia nu sunt oameni care cred. Asta nu este credinta. Sau o fi, dar nu aia pe care o propovaduiesc ei. Desi nu sunt tocmai de acord cu asta (din motive pe care poate am sa le expun alta data) accept faptul ca un sinucigas nu are dreptul la slujba religioasa si la inmormantare in rand cu restul lumii. Nici cu asta nu sunt tocmai de acord pentru ca este o contrazicere a esentei crestinismului, adica dragostea si intelegerea fata de pacatosul care vine spre tine in cautare de sprijin spiritual, insa pot accepta si faptul ca un om de o alta religie decat cea crestin ortodoxa nu are dreptul sa ceara ajutor moral de la BOR, de nici un fel. Nu pot fi insa de acord cu refuzul de a acorda acest ajutor unor oameni carora nu numai ca doar atat le-a mai ramas, sufleteste vorbind, dar ai caror morti nici macar nu au vreo vina ca nu sunt botezati si nu numai atat, au avut parte si de o moarte nedreapta, oribila. Stiu "preacuviosii" oare ca in acelasi fel au murit si multi crestini in circurile lui Nero si au fost mai apoi martirizati desi, surpriza, nu trecusera prin ritualul botezului? Au auzit "preasfintii" de pruncii ucisi de Irod, care zau ca nu fusesera botezati, nu de alta dar inca nu se discuta despre asta la ora aia si totusi au fost martirizati si considerati crestini? Prin ce sunt mai putin crestini cei 5 micuti de la Giulesti? Prin faptul ca familiile lor inca nu au cotizat la biserica pentru botez? Halal indemn la credinta. Nu. Credinta este in suflet. Iar un suflet care poate refuza unei mame al carei copil a murit o practica in care ea poate chiar crede nu este un suflet credincios si nu se poate numi crestin. Este doar un om care indeplineste niste ritualuri scrise de alti oameni. Credinta sigur nu o gasesti facand ceva anume. Ea exista sau nu in tine pentru ca ceva sau cineva ti-a sadit in suflet flacara. Este mai aproape de credinta un om care nu crede in Biserica, dar in fiecare zi ajuta un batran, un copil sau un caine vagabond. Credinta inseamna dragoste, iertare, intelegere, sprijin, caldura sufleteasca, bunatate, dezinteres pentru rasplata, mila. Ai dreptate, prietene necunoscut: a existat un singur crestin in adevaratul sens al cuvantului si ala a murit de aproximativ 2000 de ani. Ce avem acum, nu se poate numi crestinism si nu indeamna deloc la credinta, ci la respingere a tot ce este legat de acest cuvant. Si, am zis deja, mai mult rau face sufletului, pentru ca il invata ura in loc sa ii aduca dragostea.

Later edit:
Cautand pe internet informatii legate de ce spune practica ortodoxa pe aceasta tema, iata ce am gasit legat de ritualul botezului:
In primul rand, chiar biserica zice ca pruncul se boteaza abia dupa cel putin 8 zile de la nastere. O sa caut explicatia, nu stiu de ce banuiesc ca are mai multa legatura cu medicina decat cu religia, ca de altfel multe din practicile religioase impuse oamenilor de-a lungul secolelor si nu doar la crestini (vezi circumcizia).
In al doilea rand bag de seama ca si preotii sunt de comdamnat si inca rau de tot. Nu prea si-au facut meseria:
"Ce trebuie fãcut dacã nu este preot în apropiere si copilul este amenintat sã moarã nebotezat?
În aceste cazuri, cînd copilul este amenintat sã moarã dupã nastere, acasã sau la spital, asistentele sau moasele trebuie instruite de preot sã aibã oricând la îndemânã aghiasmã, la nevoie apã obisnuitã, si lumânare. Apoi, dupã ce pun numele pruncului, îl boteazã ele, turnând aghiasmã în formã de cruce peste prunc si zicând cuvintele: Se boteazã robul lui Dumnezeu (numele) în numele Tatãlui, Amin; si al Fiului, Amin; si al Sfântului Duh, Amin. Dacã moare pruncul, el este botezat si se mântuieste sufletul lui. Iar dacã nu moare, cele ce l-au botezat trebuie sã spunã rudelor sau preotului cã a fost botezat de ele, iar preotul îi face toatã slujba Botezului, fãrã a-l mai afunda în apã în numele Prea Sfintei Treimi, cãci Botezul nu se mai repetã."
Avand in vedere ca erau nascuti prematur sau aveau probleme de sanatate, clar se lua in calcul si posibilitatea ca micutii sa moara dupa nastere inainte sa treaca cele 8 zile regulamentare stabilite de biserica. Oare de ce sunt absolut convinsa ca daca intreb un mamos, sau o asistenta, sau o infirmiera, sau chiar si o mama cand a venit la ei un preot sa le spuna chestia asta, se vor uita la mine ca la OZN-uri? Iata cum ne intoarcem de unde am plecat. Daca atat de credinciosii, iubitorii si minunatii preoti membri ai BOR si-ar fi facut datoria, nu s-ar fi ajuns la atare situatie. Unde este credinta preotilor, daca pana si propriile indatoriri si reguli si le ignora?

mama de inger

*dedicat mamelor de ingeri si tuturor ingerilor mici

L-ai visat si ti l-ai dorit. Ai cladit, bucata cu bucata, lumea aceea mica si perfecta pentru el. Intr-o zi, ai aflat ca visul este pe care sa devina realitate. Te-ai bucurat si ai tinuat cateva ore sau zile in suflet minunea, numai pentru tine, numai a ta, calda si frumoasa. Zi de zi, dupa aceea, cei din jur au putut vedea cum radiezi lumina aceea unica pe care o poate naste un singur lucru care ni se intampla in aceasta viata. Timp de aproape doua sute de zile ai asteptat si ai simtit cum creste in tine, cum devine din ce in ce mai prezent si mai aproape. I-ai simtit fiecare bataie a inimii, fiecare tresarire, fiecare dorinta sau nemultumire. Ai facut planuri, ai cumparat hainute care ii sunt mici pana si papusii, ai umplut o camera intreaga cu jucarii, ti-ai facut griji, te-ai temut, l-ai "vazut" pornind cu pasi din ce in ce mai fermi pe acelasi drum pe care si tu ai mers candva si care, in final, te-a dus pana la el. A venit clipa cand ti-a dat primul semn ca este pregatit sa faceti cunostinta. Poate putin cam devreme, dupa standardele umane, dar hei, el vrea sa te vada acum, nu mai are rabdare si este mult prea mic sa stie ca ar fi trebuit sa mai ramana putin acolo unde tu il poti apara si unde depinde numai si numai de tine. Din acea clipa, viata ta si viata lui le-ai pus in mainile unor oameni care au ales sa te ajute pe tine sa il daruiesti lumii si pe el sa mai stea putin protejat, pana prinde puteri. Poate nici nu ai apucat sa il vezi prea bine, poate a sosit doar de cateva ore si a fost dus repede-repede acolo unde nimic nu ii poate face rau si unde niste maini nu atat de iubitoare ca ale tale, insa pregatite, sunt gata sa il primeasca si sa il ingrijeasca pana cand tu te vei trezi. Esti obosita, fericita, stii ca e acolo, in siguranta si ca maine il vei putea atinge. Ai asteptat 270 de zile si iata, mica ta minune este aici. Pentru prima oara in viata ai simtit dragostea, dragostea adevarata, pura, neconditionata.
Esti, cu adevarat fericita.

Pana in secunda in care totul se sfarseste, brusc, nedrept, neasteptat. Nu vei intelege niciodata de ce. Nu vei sti niciodata cum si cine. Probabil nici macar nu te mai intereseaza. Nu poti sa te misti, nu poti sa plangi, nu poti sa iti urli durerea cumplita, nu poti sa te duci sa le ceri socoteala celor in palmele carora ai pus viata puiului tau. Nu exista cuvinte care sa te aline.
Va trebui, de azi inainte, sa traiesti cu acest gand: esti mama de inger.
Ai avut incredere in oameni si ei ti l-au luat. O clipa de neatentie, atat. O ora sau cateva minute in care mica ta minune, pe care tu o credeai aparata si ingrijita, a ramas singura.
Nu plange. Esti mama de inger. Este undeva acolo si te priveste si stie cat de mult il iubesti.
Gandul meu ingenuncheaza inaintea mainilor si sufletului tau si iti cere iertare in numele oamenilor.

portia de (in)cultura

Insiruirea de mai jos nu imi apartine. Am copiat-o ca atare de pe planeta www si a fost scrisa de un comentator al unui anume blog public. Pe mine m-a facut sa zambesc, sper sa aiba acelasi efect si in cazul vostru.

"Ce ne învaţă filmele americane? Iată o listă oficială cu informaţii de “cultură generală” pe care un cinefil înrăit le asimilează automat:

1.Apartamentele mari, etajate, din New York, au o chirie convenabila pentru oricine, fie el somer sau director.

2.Cel putin unul din doi gemeni identici este diabolic.

3.Daca trebuie sa dezamorsezi o bomba nu ai de ce sa-ti faci griji, intotdeauna vei alege corect firul care trebuie taiat.

4.Mai toate computerele laptop sunt suficient de puternice pentru a patrunde in sistemul de comunicatii al oricarei civilizatii extraterestre invadatoare.

5.Nu conteaza daca intr-o lupta martiala numarul adversarilor este foarte mare: inamicii tai vor astepta rabdatori sa te atace unul cate unul, dansand in jurul tau intr-o maniera amenintatoare, pana cand ii faci knock-out pe cei dinainte.

6.Cand stingi lumina pentru a te duce la culcare, tot ce se afla in dormitorul tau se vede perfect, numai ca intr-o usoara penumbra.

7.Daca esti blonda si draguta, este foarte probabil sa ajungi expert mondial in fisiune nucleara la varsta de 22 de ani.

8.Politistii cinstiti si muncitori sunt in mod traditional impuscati cu trei zile inainte de pensionare.

9.Decat sa risipeasca gloantele, megalomaniacii prefera sa-si ucida adversarii pe care-i prind folosind masinarii complicate, care cuprind rachete, sisteme electronice, gaze mortale, lasere sau rechini mancatori de oameni, ce le ofera prizonierilor cam 20 de minute pentru a evada.

10.Toate paturile au cearsafuri speciale, probabil in forma de L, care ajung pana la subratul femeii care doarme, dar depasesc numai cu putin coapsele barbatului de langa ea.

11.Toate pungile cu cumparaturi contin cel putin o paine-bagheta.

12.Este foarte usor pentru oricine sa piloteze un avion, pana la aterizare, urmand instructiunile cuiva din turnul de control.

13.O data pus pe buze, rujul nu mai dispare de acolo, orice ai face, inclusiv scufundari submarine.

14.Cel mai probabil vei supravietui unei batalii, dar numai daca nu faci greseala sa arati inainte cuiva fotografia iubitei care te asteapta acasa.

15.Daca vrei se te dai drept ofiter german sau rus, nu-i nevoie sa stii limbi straine, este suficient un accent potrivit.

16.Turnul Eiffel se vede pe orice fereastra din Paris.

17.Un barbat nu va arata nici un semn de durere in cursul celor mai feroce lupte, dar se va crispa cu totul cand o femeie incearca sa-i curete zgarieturile.

18.Daca undeva se vede un panou de sticla, mai devreme sau mai tarziu cineva va trece prin el.

19.Daca locuiesc intr-o casa bantuita, femeile vor iesi – dar numai in cele mai transparente desuuri – sa vada ce este cu sunetele ciudate pe care le aud.

20.Un computer pe care trebuie sa deschizi un fisier text nu va avea cursor, dar va spune intotdeauna: “Introdu parola”.

21.Cand conduci pe un drum perfect drept este intotdeauna necesar sa rotesti voiniceste de volan in stanga si in dreapta la fiecare cateva momente.

22.Toate bombele au un ceas electronic cu cifre mari si rosii, pentru a sti exact cat mai este pana la explozie.

23.Un detectiv poate rezolva un caz numai dupa ce a fost suspendat.

24.Daca te hotarasti sa dansezi pe strada, toti cei pe care ii vei intalni vor cunoaste perfect pasii.

25.In timpul tuturor investigatiilor politiei, detectivii viziteaza obligatoriu, cel putin o data, un club de stiptease.

26.Toate numerele de telefon din America incep cu 555.

27.Majoritatea cainilor sunt nemuritori.

28.Daca esti urmarit prin oras, poti sa te ascunzi intr-o parada de ziua Sfantului Patrick indiferent de anotimpul in care se petrece actiunea.

29.Sistemul de ventilatie al unei cladiri este locul perfect in care sa te ascunzi. Nimeni, nici o data, nu se va gandi sa caute in locul in care poti sa te deplasezi dintr-o parte a cladirii in cealalta fara nici o greutate.

30.Cand platesti un taxi, nu te uita la portofel. Apuca o bancnota la intamplare si sigur va fi suma exacta ce trebuie achitata.

31.Orice rasa extraterestra poate sa lase insarcinata o pamanteanca.

32.Bucatariile nu sunt echipate cu intrerupatoare. Cand folosesti o bucatarie noaptea, trebuie sa lasi frigiderul deschis pentru a avea lumina in incapere.

33.Un singur bat de chibrit aprins, este suficient pentru a ilumina o camera de marimea unui stadion.

34.Toti oamenii din vechime, indiferent de epoca, au dinti perfecti.

35.Cu toate ca in secolul XX este posibil sa tragi cu o arma intr-un obiect aflat in afara razei vizuale, oamenii secolului XXIII vor pierde aceasta abilitate.

36.Nu este necesar sa saluti atunci cand incepi sau termini o convorbire telefonica.

37.Cand sunt singuri, toti strainii prefera sa vorbeasca in engleza unul cu celalalt.

38.Orice incuietoare poate fi deschisa cu o carte de credit sau o agrafa in cateva secunde. Exceptie fac cazurile cand dincolo de usa este un copil amenintat de un incediu.

39.Toate buletinele de stiri contin materiale care te afecteaza direct si sunt difuzate in momentul in care tu deschizi televizorul.

40.Departamentele de politie dau ofiterilor teste de personalitate pentru a fi sigure ca ii vor face parteneri pe cei care se potrivesc mai putin.

semnat: Habarnam"

castele de nisip

Sunt cuvinte care schimba iremediabil sufletul. Il desfac in bucati si il imprastie in toate zarile si nu intotdeauna puzzle-ul mai poate fi refacut. E ca atunci cand cladesti un castel din nisip si valurile vin mereu peste el. Tu il refaci si vine inca un val, si inca unul, vine si o furtuna, si intr-o zi descoperi ca esti prea obosit, prea plictisit, prea nesigur ca mai are vreun rost sa incerci. In fiecare zi cineva ti-a spus ca nu va sta niciodata in picioare si ca mereu va fi un val care iti va distruge visul, ca nu esti un constructor destul de bun ca sa te poti lupta cu marea, ca nu poti, nu stii, nu ai cum sa ridici un castel de nisip. Ai auzit atat de des asta, incat ai ajuns sa o crezi. Si o crezi cu atat mai adanc cand cuvintele vin de undeva unde, altadata, existau doar "poti", "stii", "esti destul de bun", "am incredere in tine ca vei reusi". Undeva, pe drumul dintre ieri si maine, in fata fiecarei fraze s-a asezat un "nu". E ca un zid care te opreste de fiecare data cand vrei sa o iei de la capat. Nu intelegi cum a aparut peste noapte si mai ales nu intelegi de ce. Candva, ti s-a spus ca esti tot ceea ce acum ti se spune ca nu esti. Ai vrut sa construiesti un castel si descoperi ca in locul lui cineva se straduieste sa ridice un zid intre tine si tine. Acela este momentul cand sufletul tau se destrama. Cand te intrebi daca felul in care esti tu este in concordanta cu ceea ce vor ceilalti sa vada in tine. Cum esti, de fapt? Ieri, ti s-a spus ca esti extraordinar. Azi, ti se spune ca esti nimic. E un intreg proces a carui unica finalitate este descompunerea ta in bucati care nu se vor mai lipi niciodata la loc. Constient sau nu, cineva iti darama lumea. Iar tu stai neputincios si privesti. Nu pentru ca nu ai avea ce face, ci pur si simplu pentru ca nu crezi ca mai poti face ceva. Ti s-a spus de prea multe ori ca nu poti. Si te intrebi daca nu cumva trebuia sa fii asa cum sunt toti ceialti oameni. Cand spui ceea ce simti, ce gandesti, ce vrei, cand iti arati chipul asa cum este el, se organizeaza intalniri pentru remedierea problemei. Si atunci, decizi sa nu mai arati lumii decat fete zambitoare si curcubee. Pentru curcubee nu organizeaza nimeni intalniri. Nu mai conteaza ca tu ai vrut sa fii constructor de castele de nisip care sa nu poata fi daramate de nici un val. Cineva vrea sa fii nimic. Iar tu, pentru ca nu mai ai un suflet intreg, care sa te ajute sa crezi in tine, te sprijini de zid si renunti sa mai faci ceva. Candva l-ai fi daramat. Atunci cand cineva credea ca poti sa il darami. Azi, esti mult prea obosit si mult prea singur.

dor de fluturi

S-au ratacit undeva, printre prea multe ganduri, prea multe tristeti, prea multe secunde de tacere. Erau albastri, si roz, si verzi, si albi si dansau in suflet cu aripi mari deschise spre visuri. Pluteau pe langa diminetile cu zambete si noptile cu umbre calde, aduceau parfum de vara cu cirese si toamna cu lumina de ceara. Se roteau printre cantece, printre cuvinte, printre intrebari si uimiri. Si, intr-o zi, nu au mai fost. I-am cautat in toate cotloanele inimii si am gasit doar praful fin lasat de trecerea lor. Mi-e tare dor de fluturi. Da-mi-i inapoi...

leapsa

Va propun o leapsa. Imposibil sa nu aveti macar 3 motive din care sa va bucurati ca v-ati nascut aici. Atata vreme cat ele exista, inseamna ca merita sa fiti aici si nu in alta parte, pentru ca aveti cum aduce o schimbare, cat de mica. Ca sa parafrazez, "unele lucruri sunt de la inceput mari, altele mici, foarte mici. Insa si cel mai mic lucru poate, uneori, sa produca cele mai mari schimbari."

De ce ma bucur ca m-am nascut in Romania si nu in alta parte:
- pentru ca doar aici exista Bucegii, Piatra Craiului cu garofita lui fermecata, Fagarasul "cu-ale lui zapezi", Sarmizegetusa, manastirile din Nordul Moldovei, Palatul de la Mogosoaia, Coloana Infinitului si Masa Tacerii, tacutii Apuseni si spectaculoasele Chei ale Bicazului, Gura Portitei si multe alte minunatii
- pentru ca doar aici de Craciun mananci sarmale cu mamaliga si cozonac facut in casa si castraveti murati tinuti in beci in borcane in care gospodina a pus mai intai frunze de vita si "lopatele" de brad si 3 catei de usturoi
- pentru ca doar aici exista Cotnari si Murfatlar
- pentru ca este una din putinele tari din lume in care, cand esti strain si ceri o informatie cuiva pe strada, persoana respectiva nu o ia la goana uitandu-se suspicios, ci iti zambeste si incearca sa te ajute cat de bine poate si stie(asta nu o spun eu, ci prietenii mei de pe alte plaiuri care au apucat sa viziteze Romania)
- pentru ca doar in limba romana exista un cuvant care aduna in el dragoste, tristete, duiosie, grija, teama, nevoia de cineva sau de ceva, in nici o alta limba nu poti spune "mi-e dor" pastrand acelasi sens
- pentru ca nu exista nicaieri orase la fel de frumoase ca Sighisoara, Sibiu, Cluj(din punctul meu de vedere, poate subiectiv)
- pentru ca am dat lumii lucruri si minti fenomenale, ceea ce demonstreaza ca Romania este tara lui "nu vreau", nu a lui "nu pot/nu stiu" si ca e nevoie doar de o motivatie ca ceea ce avem cu adevarat de valoare sa iasa la lumina
- pentru ca aici mi-am facut cei mai minunati prieteni si am trait cele mai frumoase clipe din viata mea
- pentru ca am extraordinarul privilegiu de a vorbi intr-o limba pe care au folosit-o in scrierile lor unii dintre cei mai buni scriitori si poeti ai Europei
- pentru ca doar aici pot sa ma uit la "Carul cu boi" si sa stiu cum arata, cum miroase si cum suna o dimineata de vara in camp, printre flori salbatice si capite de fan si doar aici pot privi "Taranca" amintindu-mi de strabunica mea
- pentru ca romanii au un simt al umorului care nu stiu daca poate fi gasit si prin alte parti si, atata vreme cat isi vor pastra capacitatea de a face misto de propriile defecte (ca popor, nu ca individ) mai au o sansa sa depaseasca stadiul de tara adolescenta si sa devina una adulta cu suflet de copil
- pentru ca aici, cand ma duc in Transilvania, Moldova, sau Bucovina, inteleg graiul, nu am nevoie de un manual de conversatie si nici nu trebuie sa fi invatat la scoala dialectele in care vorbesc compatriotii mei, iar daca nu stiu exact ce inseamna un anume regionalism pot macar banui din context despre ce este vorba
- pentru ca nu exista nicaieri in lume straie populare atat de frumoase, elegante si simple ca cele din Ardeal
- pentru ca doar de aici pot spune "sunt ai nostri" cand un strain aduce vorba despre Zamfir, Phoenix, Ciulei si, din nou, multi altii mai mult sau mai putin contemporani
- pentru ca Timisoara a fost primul oras european care a "aprins lumina" pe strazi
- pentru ca aici am invatat ca "acasa" inseamna mult mai mult decat un loc in care te intorci seara
- si, nu in ultimul rand, pentru ca oriunde ar fi in lume romanii stiu sa se gaseasca si sa isi fie alaturi unii altora

Toate cele numite mai sus ma ajuta sa mai cred inca in tara mea, in oamenii ei si sa sper ca o sa vina un moment cand cei care sunt acum aici isi vor aminti ca avem de aratat lumii si altceva decat mizerie, circ, analfabetism, indiferenta, hotie, delasare, "merge si asa". Suntem mai buni decat multe alte popoare, numai ca am uitat asta. Trebuie ca cineva sau ceva sa ne trezeasca. Sa ne invete ca nu avem de ce imprumuta de la altii false valori, pentru ca avem valorile noastre autentice si propriile motive de a fi mandri ca existam. Sa ne aminteasca faptul ca intotdeauna tara asta a avut barbati puternici, femei frumoase, copii destepti si tarani harnici. Nu ajungem nicaieri fugind sau blamand. Nu ajuti un om sa scape de defecte enumerandu-i-le zilnic sau fugind de el cand acestea devin insuportabile, ci sprijinindu-l sa isi descopere si sa isi educe calitatile.

vise cantate

Azi stiu doar sa cant, cuvintele scrise s-au ascuns undeva bine de tot si nu reusesc sa le dibuiesc culcusul. Poate maine...

hai s vbm dspre kum nu tb s vbm

Mi s-a reprosat azi ca sunt mult prea pretentioasa. E posibil ca persoana care a spus-o sa aiba dreptate, asa ca hai sa vedem cum ar arata o postare de-a mea daca nu as fi pretentioasa.

Ma intb dc tb s ne batem jok d lb rom in halul asta. Pot intzelege un kopilutz de 9-10 ani knd vb asha, pt k nu are alt mod d a atrage atentzia asupra lui (dk parintzii nu au shtiut s il ajute s ishi gaseask unul). Pot intzelege kiar shi o pitzipoank, aia are skuza neuronilor lipsa. Well, knd e vb despre oameni trekutzi de 35 de ani insa, devine tryst. U are so not cool my friend. Krezi k dk skrii asha epatezi? Hell no! Eshti doar patetik. Adik, ok, vrei sa aratzi ca eshty in trend si eshty ink tanar. Sunt multe alte metode sa itzi exprimi varsta spirituala, you know?Let it go, nu itzi faci nici un bn. Trust me.

Si gata ca am obosit sa fac "spelling", dar ati prins ideea. Omul are mi-a spus ca sunt mult prea pretentioasa are 46 de ani si modul lui de a incepe o discutie este asta: "bn cf vb?". Din cate am bagat de seama, este intr-adevar o moda. Cu cat inaintezi in varsta, cu atat vrei sa demonstrezi cat de "in top" esti tu. Si incepi sa te pitipongesti. Si uite asa ajungi sa dai anunt pe Best Jobs spunand "kaut job nu stiu c stiu s fak dar fak multe". Dupa care te intrebi de ce angajatorii te ocolesc, iar prietenii au luat-o de mult la goana. Daca esti femeie, te miri ca barbatii stau cu tine doar o noapte, iar daca esti barbat, nu intelegi cum de esti atat de "kool" si totusi nici o femeie nu iti vorbeste. Cam ce ai vrea tu sa vb ku tn dk nici mkr nu pricepe c spui? Nu, analfabetismul, agramatismul si incultura nu sunt "kool". Si da, sunt pretentioasa cand vine vorba de asa ceva. Consider ca inclusiv pe internet este important sa vorbim corect. E o dovada de respect in primul rand pentru noi si in al doilea rand pentru interlocutor. Leet language este distractiv, nu neg, insa numai cand il folosesti in joaca si ca sa ironizezi ceva/pe cineva. Francleza si romgleza sunt caraghioase. Inca nu am auzit nici un englez care sa foloseasca in vorbirea de zi cu zi expresii si cuvinte din alte limbi, asa ca nu vad de ce ar trebui noi sa spunem "how are you" in loc de "ce mai faci" si "hello" in loc de "salut". Am luat de la alte popoare Sf.Valentin, in detrimentul Dragobetelui, Halloween, in loc de Sf. Andrei, serbam cu focuri de artificii Independence Day si am uitat ce reprezinta 1 Decembrie. Haideti macar limba romana si vorbirea corecta sa le pastram . E tot ce mai avem in momentul asta.

Later edit:
Am uitat cel mai la moda... trend(sic!): vorbitul in limba engleza desi tu esti vorbitor nativ de limba romana si interlocutorul tau asijderea. Bag seama ca snobismul a fost, este si va ramane (sper totusi ca nu) cel mai popular "sport" romanesc. Alte popoare fac tot posibilul sa isi cultive traditiile, valorile culturale si etnice, limba. Noi facem tot posibilul sa le aruncam cat mai departe pe ale noastre si imprumutam de la altii. Macar daca am imprumuta lucruri bune si generatoare de evolutie.

despre simplitate

Hai sa vorbim cuvinte. Sa alaturam substantive, fraze, expresii al caror sens nici macar noi nu il intelegem, in speranta ca interlocutorul va fi absolut "cazut pe spate" in fata eruditiei noastre. Hai sa ne prefacem ca suntem ceva ce nu suntem, pentru a epata si a crea false impresii. Hai sa ne ascundem goliciunea si frustrarile in spatele unor vorbe bombastice cu iz de semidoctism. Cine stie, poate avem noroc si cel care ne asculta chiar o sa ne aplaude. Hai sa vorbim despre "selenar", "sacralitate", teze si antiteze literare in conditiile in care obiectul disertatiei il constituie ceva ce nu a cerut si nici nu necesita analiza, ceva ce e menit doar sa nasca un zambet. Hai sa spunem, vorbind despre o persoana, ca  valoarea metaforei in structura textului este o prezentare exhaustiva si preponderent cromatica adanc impregnata de esentele cele mai ancestrale, cu o atitudine fundamentala iluminanta si avand ca baza de dezvoltare tema contrastului dintre realitatea brutala concretizata in raul social si realitatea onirica subiacenta misticului trairilor esentiale exprimate in tonalitati lirice cu articulatii coerente, un model armonic ambivalent derivat din constructia originala (incercati sa spuneti chestia asta repede si fara pauza de respiratie :D ). N-are sens ce am zis noi si nici legatura cu subiectul dat, dar nu conteaza, bagam cuvinte, multe, inutile, poate nu se vede ca in realitate nu am inteles nimic din cel care ne sade in fata. Ne place al naibii sa credem ca stim tot, ca am inteles tot cand in realitate nici macar pe noi nu ne pricepem pe de-a-ntregul. Hai sa vorbim cuvinte. Daca ne ascundem in spatele lor, poate reusim sa uitam ca de fapt nu avem nimic de spus. Nu am invatat inca si nici nu vrem sa invatam ca daca nu ai ceva cu adevarat interesant de zis (legat de un anume lucru), atunci e mai bine sa nu zici nimic.

Scrisoare pentru pestisorul de aur

Draga pestisorule de aur, candva ai venit la mine si mi-ai promis ca imi vei indeplini 3 dorinte. Ti-am spus atunci ca le pastrez pentru mai tarziu. De-a lungul anilor, te-am rugat de doua ori sa ma ajuti si tu, ca un pestisor de aur care se respecta, ti-ai indeplinit rolul de mesager al viselor mele. Ultima oara mi-ai spus ca trebuie sa am mare grija, pentru ca mi-a mai ramas doar o dorinta. Sa ma gandesc bine cand o folosesc. Au fost de atunci destule clipe cand am vrut sa te chem, insa, stiind ca e ultima dorinta, mi-a fost teama sa nu gresesc. Am incercat sa ma descurc singura de fiecare data si sa imi inalt visul cu propriile puteri. Uneori am reusit, de cele mai multe ori nu, insa am incercat. M-am intrebat mereu cand am sa stiu ca am ajuns in momentul in care va trebui sa folosesc ce-a de-a 3-a chemare. Cum am sa stiu ca merita sa te chem, cum am sa stiu ca visul ala e atat de important incat sa fie nevoie aripioarele tale. Si tot pentru ca esti un pestisor de aur adevarat, m-ai ajutat fara sa ti-o cer si mi-ai trimis o poveste. E o poveste cu multe zane, cu picaturi de ploaie, cu sunete colorate si cu valuri. E o poveste despre viata, despre dragoste, despre curajul de a merge inainte. Si dupa ce am citit povestea, am decis. Asa ca draga pestisorule, iata dorinta mea, ultima si cea de-a 3-a dorinta: imi doresc ca de acum inainte, mereu, sa indeplinesti in fiecare zi cate o dorinta. Sa aduci in fiecare zi un vis, o lumina, un zambet. Stii tu bine de ce te rog asta. Multumesc.

Noaptea de Sanziene

Au trecut Sanzienele azi noapte prin somnul tau. Cu pasi moi si inmiresmati, cu amintirea flacarilor in par si cu roua cerului in ochi, cu brau inflorat si cu petale de rochie furate Sorei Soarelui, au trecut Sanzienele si nu ai stiut ca iti rad cu clopotei la fereastra. Ti-au cantat-descantat pana la trezitul cocosilor. Flori sub pasi si-n urma pasilor ti-au menit, ganduri de lumina si zambet de stele ti-au adus si pe-o floare de sanziana ti le-au lasat la capatai, sa ii fie visului tau paznici. Au trecut Sanzienele azi noapte prin lumea ta si ochii sufletului nu au stiut sa le zareasca dansul de vara tanara. Nu-i nimic, anul care vine iti vor dansa din nou. Numai tie. Intotdeauna tie. Vei putea vreodata sa le vezi....?

orasul de la granita

- dedicat tuturor celor care au curajul sa munceasca -

Motto: "- Hai mai baiete la mine sa lucri la pamant, lasa slujba la oras, ca iti dau cu 30-40% mai mult ca aia, acolo ce iei, salariul minim pe economie. - Pai la matale trebuie sa muncesc de banii astia, acolo stau degeaba!!!" - Discutie reala, dintr-un sat real, intre oameni reali, care traiesc intr-o Romanie ireala

Este(sic!) o data ca niciodata un oras mic, la granita dintre Statele Unite si Mexic. In el traiesc, oficial, 1.2 milioane de oameni si neoficial peste 2 milioane. Desi nu este nici mare si nici bogat, la portile lui ajung zilnic zeci de persoane, venite din satele sarace ale tarii. Sosesc in cautare de lucru sau atrase de magia granitei cu "taramul fagaduintei", in speranta ca vor reusi sa isi trimita macar copii "dincolo", sa invete, sa reuseasca sa faca ceea ce parintii lor nu au putut. Nici in orasul despre care e vorba in poveste nu sunt multe locuri de munca si in 90% din cazuri preferintele angajatorilor se indreapta spre femei. Linistite, rabdatoare, traind mereu cu spaima ca nu vor avea ce le pune copiilor seara pe masa, multe din ele avand sotii/fratii/verii/tatii morti, fugiti sau dati disparuti, unii inchisi, femeile sunt cel mai usor de exploatat si de santajat. Cele care nu au norocul sa se angajeze ca servitoare, bucatarese sau bone la familiile bogate, cele care nu aleg calea mai spinoasa dar mult mai usoara a cluburilor de noapte si a strazii, cele care nu prefera sa serveasca in baruri clienti beti care le ciupesc de fund, merg sa lucreze in fabrica. In schimburi de cate 12 ore zilnic, asambleaza monitoare si pentru asta primesc intre 5 si 6 dolari/zi. Adica maxim 180$/luna. Din banii astia, reusesc sa se imbrace, sa isi hraneasca pruncii, sa intretina de multe ori si surorile/fratii mai mici. Traiesc in cartiere mizere, in case construite la repezeala din cateva scanduri. Pentru apa, trebuie sa stea in fiecare zi la coada la pompa, pentru lumina in casa, au de ales intre lumanari si felinar. Cateodata un barbat mai curajos urca pe stalpii care ofera doar celor bogati curent electric si incearca sa branseze cateva fire, de cele mai multe ori insa singurul rezultat obtinut este un incendiu care distruge si putinele lucruri pe care oamenii le au. Un incendiu care nu poate fi stins, pentru ca, desi exista pompieri, nu exista cisterne, furtunuri si mai ales nu exista destula apa. Pe langa toatea astea, in jurul anului 1993 in micutul orasel de granita a inceput un cosmar care nu s-a incheiat nici astazi. In fiecare noapte, de pe strazile lui dispar femei. Nu prostituate, ci muncitoarele care se intorc noaptea tarziu sau in zori de zi de la fabrica. Majoritatea au fost gasite in desert, torturate, mutilate, violate si ucise, modul de operare fiind, in 70% din cazuri, identic. S-au facut arestari, s-au inceput anchete, insa fara rezultat palpabil. Mai mult, pentru a nu alunga afacerile mari din zona sau pentru a acoperi persoane cu "rang", autoritatile au preferat sa nege existenta unui criminal in serie, recurgand chiar la amenintari la adresa jurnalistilor sau politistilor care incercau sa elucideze cazul. Au existat teorii ale conspiratiei, s-a dat vina pe gastile locale de traficanti de droguri, pe secte sataniste, ba chiar una din legendele urbane spune ca este vorba despre El Diablo (Diavolul) care rapeste si ucide femei. Oficial, numarul victimelor este de aproape 400. Oamenii spun insa ca e posibil sa existe mai mult de 5000 de trupuri ingropate in desert. Investigatiile s-au oprit definitiv in anul 2006, autoritatile spunand ca nu a fost incalcata nici o lege.

Azi, in anul 2010, orasul traieste la fel. Oamenii sunt la fel de saraci. Amenintarea continua sa planeze asupra tinerelor de 15-22 de ani care nu stiu, cand pleaca noaptea din fabrica, daca vor mai ajunge sau nu acasa. Banii castigati sunt putini si la fel de putini sunt si cei care reusesc, legal sau fugind, sa ajunga in America. Cu toate acestea, in acel oras nu sunt greve. Nu exista ajutoare sociale. Oamenii muncesc, chiar si in acele conditii, pentru ca stiu ca 180$ inseamna oricum mult mai mult decat nimic si ca trebuie sa fie multumiti ca au si acel loc de munca. E mai mult decat daca ar fi ramas in satele lor sarace, unde nici macar pamantul nu ar fi putut sa il lucreze, pentru ca fara bani de taxe statul ti-l ia, iar bani de taxe castigi doar daca ai plantatii, nu 3 acri.

Cand am aflat povestea "orasului de la granita", Juarez, m-am simtit foarte mica...si foarte bogata. Ca Juarez mai sunt probabil sute de orasele in intreaga lume si milioane de oameni care seara spun o rugaciune pentru ca sunt sanatosi, pentru ca traiesc, pentru ca nu si-au pierdut locul de munca, oricat de mizer ar fi el si pentru ca reusesc sa aduca acasa si acei 180$/luna. In mod sigur nu sunt fericiti si la fel de sigur este ca nimeni nu isi doreste sa fie in locul lor. Pentru acei oameni nu exista zile libere, sarbatori legale, zile de concediu, nu exista decat spaima ca intr-o zi ar putea sa piarda si putinii bani pe care ii castiga muncind 12 ore pe zi, in picioare, in caldura, fara pauza de masa. Probabil si pentru ei ar fi fost mult mai usor sa ramana acasa si sa ceara un ajutor de la stat.

Cei care azi stati acasa pentru ca aveti zi libera de la "alesii bobolului" (zi libera pentru...?) ganditi-va ca undeva, intr-o fabrica din Juarez, o copila de 16 ani munceste mult mai multe ore decat voi pentru 180$/pe luna si o face pentru ca e constienta ca nu are de ales, nu pentru ca asa isi doreste sa traiasca.

P.S.Sunt convinsa ca exista in Mexic, ca si la noi, ca peste tot in lume (poate chiar mai mult decat oriunde altundeva in lume) si lenesi, si fiinte care aleg ajutorul social, care aleg sa cerseasca, sa fure, sa ucida, sa vanda droguri, sa stea degeaba. Povestea mea nu este insa despre ei, ci despre oamenii care muncesc. Oameni ca voi(?).

la geamul ei

La multi ani, Irina. Sa fii mereu buna, frumoasa si curajoasa.

Ea e frumoasa,la geamul ei toti fluturii de opresc
sa o priveasca si aripi cresc
din ochii ei cu stele lumina curge peste gandul tau,
ea e frumoasa.

Ea te iubeste, dar tu nu vrei, nu stii s-asculti
cum iti sopteste cu glas de ploaie, nu vrei s-auzi
cum curge spre tine cu toamna si iti aduce
darul frunzelor ce ard,
ea te iubeste.

Iti daruie luna si floarea de dor a inimii ei,
alunga furtuna cu palme de iarba peste zapezi de miei
iti e aripa si frunza plecata pe sufletul tau,
ea te iubeste,
chiar de-o alungi va fi aici mereu.

viata e frumoasa

Nu credeti? Sigur este. E foarte frumoasa. Trebuie doar sa ne oprim noi putin din toate lamentarile zilnice si sa o privim. Nu e neaparat nevoie sa se intample o nenorocire ca sa aflam ca in realitate toate problemele noastre sunt false si ca zambetul, dragostea, prietenia, intelegerea sunt singurele lucruri pentru care ar trebui sa ne facem griji ca le avem sau nu. Orice altceva se rezolva. Orice poate fi reconstruit, refacut, luat de la capat. E nevoie doar de curaj si vointa. Nimic insa nu functioneaza pe lumea asta fara dragoste si incredere. Nici macar noi.