Gol de fluturi

Exista intamplari, cuvinte, locuri, oameni care lasa un gol in suflet. Poate pentru ca asteptarile noastre sunt prea mari, sau poate pentru ca alergam prea repede si prea avantat inainte. Vedem ceea ce vrem sa vedem. Privim lumea doar prin ochii nostri, chiar daca spunem ca suntem deschisi catre ea si ii acceptam diferentele. In realitate, acceptarea este doar o masca. O purtam inconstient cateodata. Stim ca fara ea am parea mult prea ciudati, mult prea altfel. Este o tendinta generala de a spune: "pot sa accept ca lucrurile nu sunt asa, nu vor fi asa sau nu pot fi asa cum le vad sau cum le doresc eu". In interiorul nostru insa, nutrim speranta secreta ca vor fi exact asa cum le vedem sau cum le dorim. Chiar daca vocea principala din noi afirma cu tarie ca isi asuma responsabilitatea esecului, cealalta voce, cea a sufletului, se ascunde mica de tot cat poate de bine si spera. Spera ca va fi totul asa cum viseaza. Spera ca oamenii sunt exact atat de buni si de frumosi cum ii vede el, stapanul nostru real, sufletul. Spera ca e de ajuns sa imparti lumina ca sa primesti inapoi lumina. Adevarul este ca toti, fara exceptie, suntem ipocriti. Oricat de infima, in toti exista speranta ca poate, totusi, de data asta...De cele mai multe ori ne credem chiar si noi pe noi insine cand afirmam ca nu speram si nu asteptam nimic. Suntem convinsi ca asa simtim. Cand, insa, asteptarile ne sunt inselate, cand oamenii nu sunt buni si frumosi, cand visurile noastre dispar, cand aripile se rup, cand impartim lumina si primim inapoi negura, cand Ileana Cosanzeana si Fat-Frumos aleg, totusi, altfel decat spera inima noastra, cand povestile se incheie si clipele magice dispar definitiv in jobenul din care au iesit, in noi e gol. Pentru un minut, o ora, o zi sau un veac. Depinde cat de mare era speranta. Un gol pe care nimic nu il poate umple, adanc si greu. Atat de greu incat sufletul abia reuseste sa il poarte. Un gol diferit de orice alt gol de inima. Nu este durerea unei despartiri, tristetea unui esec, nu sunt lacrimile care spala ingerii, nu e teama din fata primejdiei iminente sau furia generata de nedreptate. E un sentiment fara cuvinte, culori, emotii sau reactii. Este cate putin din toate cele de mai sus si inca ceva. Un ceva nedefinit, impalpabil, pe care nu putem sa il numim. Este, probabil, unul din putinele momente in viata cand suntem cu adevarat singuri si foarte tristi.
Iar cand golul trece, o luam de la capat. Visam, speram, credem. Asteptam. Vedem exact la fel si dorim exact la fel, exact aceleasi lucruri, aceleasi locuri, aceiasi oameni. Uitam absolut tot si pur si simplu revenim la starea initiala, cea in care suntem perfect convinsi ca lucrurile se vor petrece asa cum viseaza sufletul.
Aceasta este mica noastra magie personala si acesta este secretul fluturilor din noi.