Experimentul

Câmpiile Morţii, Abu Dhaib, Experimentul Stanford, Experimentul Piteşti, Birkenau, Auschwitz, Experimentul Milgram. Nume în spatele cărora se ascunde adevăratul chip al umanităţii. Ce se întâmplă când un om ajunge să deţină puterea absolută, când singurele reguli sunt cele pe care el însuşi le impune, când nu există nici un factor inhibitor -legi, justiţie, teama de pedeapsă- între el şi propria minte? Se va schimba? Va începe să se comporte altfel decât a fost educat să o facă? În 95% din cazuri, răspunsul este: da. Spre deosebire de restul animalelor de pe această planetă, oamenii au dezvoltat o înclinaţie aparte pentru cruzime. Ne place să vedem sânge, să auzim ţipete. Mergem la filme gen "Saw" şi le privim fascinaţi, ne oripilează ceea ce vedem acolo şi totuşi nu ne putem desprinde ochii de la ecran. Ne îngrozeşte şi ne hipnotizează în acelaşi timp orice are legătură cu violenta, moartea, durerea, tortura. Nu este de mirare că dacă, întâmplător, ajungem în poziţia de a deţine controlul absolut, ne putem transforma în bestii. Nu animale. Absolut nici un animal nu se comportă aşa. Nici un animal nu ucide de plăcere, nici un animal nu torturează. Doar noi. Închisorile şi lagărele sunt cele mai bune demonstraţii că oamenii nu sunt atât de departe pe cât cred în lanţul evoluţiei. Dar dacă nu e o închisoare reală? Dacă nu este un lagăr real? Dacă există reguli şi limite impuse de la început, rămânând comun un singur factor: puterea absolută acordată câtorva oameni? Veţi spune că, în acest caz, nimic rău nu se va întâmplă. Şi veţi greşi. La un moment dat, linia fragilă dintre joc şi real va fi depăşită. Este inevitabil să se întâmple aşa, pentru că întotdeauna într-un grup există cel puţin o persoană care a adunat atâtea frustrări, atâtea spaime, atâtea neîmpliniri încât, dacă i se va oferi ocazia, va deveni un monstru. Cred că este un soi de compensare inconştientă a faptului că în viaţă reală eşti nimeni. Pentru prima oară poţi conduce pe alţii. Pentru prima oară ai ocazia să plăteşti umilinţele şi durerea, chiar dacă cei asupra cărora îţi reverşi răzbunarea nu au absolut nici o vină. În acel moment, între ţine şi tu există un singur lucru care poate opri ororile: omul. Dacă într-adevăr faci parte din această specie, vei acţiona moderat, asigurându-te că se respectă regulile, dar fără să treci linia. Dacă partea umană din tine este doar o masca creată de educaţie şi societate, la un moment dat ea se va sparge şi vei deveni o specie care nu există. O specie ale cărei unice reguli sunt: umileşte, torturează, ucide. Înlătură-ţi chiar şi aliaţii dacă nu îţi recunosc puterea. Am considerat întotdeauna că jocurile de război sunt extrem de periculoase, pentru că acea linie de care vorbeam poate fi foarte uşor depăşită şi se poate ajunge de la distracţie la moarte în doar câteva secunde. Experimentele pe această temă o demonstrează.
Ce se întâmplă însă dacă în această ecuaţie - putere, lipsa cuiva care să oprească jocul- introducem şi banii? V-aţi întrebat vreodată ce aţi fi în stare să faceţi, până unde aţi fi capabili să mergeţi, pentru o sumă relativ mare de bani? Dacă vi s-ar pune în mână un pistol, v-ar fi arătat un om oarecare de pe stradă şi vi s-ar spune "trage şi vei câştiga destul cât să nu mai ai nevoie vreodată să munceşti", aţi face-o? Dacă vi s-ar propune să participaţi la un experiment în care unii dintre voi ar fi gardienii şi alţii deţinuţii şi totul ar trebui să se întâmple cât mai real cu putinţă, unica interdicţie fiind folosirea violenţei fizice, aţi acceptă? Aţi avea curaj să vă înfruntaţi adevărata personalitate? Ce aţi face când aţi vedea că jocul nu s-a încheiat după primul abuz, deşi iniţial vi se spusese că asta se va întâmpla? Ce aţi face dacă într-o zi aţi ajunge în poziţia de a avea putere absolută asupra altora? Cred că fiecare dintre noi ar trebui să ne punem întrebarea asta. Părerea mea este că niciodată puterea, de orice fel, nu ar trebui să ajungă decât în mâinile unui om destul de educat încât să ştie ce poţi şi ce nu poţi face ca lider. Până unde poţi duce jocul şi cât ai dreptul să dispui de cei subordonaţi ţie. Felul în care ştim să folosim libertatea este singurul lucru care poate să ne diferenţieze de strămoşii noştri din peşteri şi să ne urce puţin pe scara evoluţiei. Nu mult, din păcate, însă destul cât să înţelegem că de fapt tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru este un experiment are are rolul să ne înveţe, să ne dreseze unde e locul nostru şi unde e locul lor. Ce se întâmplă însă în cazul în care subiecţii experimentului refuză să mai joace după regulile Fratelui cel Mare? Într-o zi vom afla asta, probabil. Va fi ziua în care între noi şi creierul nostru va sta doar partea umană şi ea va decide care este viitorul. Va fi un soi de "gom jabbar" al omenirii, însă nu capacitatea de a învinge spaima, ci aceea de a învinge cruzimea va face diferenţa dintre om şi animal primitiv. "Când priveşti în abis, abisul priveşte şi el în tine".