Apel la decenta

Exista candva, pe plaiurile "mioritice" (si nu numai) un obicei frumos: cel mai mare dusman daca iti era un om, cand se afla pe patul de moarte te duceai si ii dadeai iertarea ta, ca sufletul sa ii poata trece impacat in lumea umbrelor. Cu totii avem parerile noastre despre cei din jur. Putem sa ii apreciem sau nu, sa ii iubim sau nu, e chestie de preferinte si mai ales de relatia in care suntem cu respectivele persoane. Sa te bucuri insa in fata mortii unui om, sa spui: "a mai murit un porc/jigodie/nenorocit" mi se pare urat si nedemn pentru cineva care se considera a fi fiinta umana. Cum te-ai simti daca, la moartea unuia din apropiatii tai, ai auzi un oarecare spunand: "a mai murit o jigodie"? E posibil sa aiba dreptate, din punctul lui de vedere. E posibil ca acel om, a carui moarte tu o plangi, sa fi facut un rau cumplit cuiva. Totusi, pe tine cuvintele te vor durea si vei riposta. Asa cum bine spunea un nene cu multi neuroni, totul este relativ. Privind prin prisma acestei relativitati, daca nu poti spune ceva bun despre un om la moartea lui, atunci este mai bine sa spui doar "Dumnezeu sa il ierte" sau sa taci. Se numeste respect pentru durerea copiilor lui, pentru ca doare enorm cand pierzi un parinte. Daca nu ma credeti, inchideti ochii si imaginati-va ca mama sau tatal vostru tocmai au murit. O sa vedeti ca numai gandul o va sa rupa sufletul in doua. Nu am vrut sa scriu despre aceasta moarte mai mult decat scrisesem, tocmai pentru ca nu am nici o certitudine despre omul Adrian Paunescu. Ma ingrozeste si ma scarbeste insa ceea ce vad si aud de doua zile, asa ca am decis ca e cazul sa imi exprim si eu opinia, ca sa nu mai existe discutii ulterioare pe aceasta tema. Il respect pe poetul Adrian Paunescu. "Un versificator traficant de sentimente", a spus cineva. Poate, nu am cum sa ma pronunt, nu sunt nici critic, nici literat. Eu doar citesc si stiu atat: sunt poezii ale lui care ma ating adanc in suflet, mi-l sfasie sau mi-l inalta. Sunt versuri ale lui care ma fac sa plang pentru toata nedreptatea din lume, versuri care ma fac sa ma indragostesc iar si iar de oameni, de poveste, de flori, de cantece, de istorie, sunt chiar si versuri care ma fac sa iubesc aceasta tara mult prea plina de oameni cu suflete mici si urate. Pentru mine, Adrian Paunescu-poetul exista, asa ca va rog sa imi dati voie sa ii regret plecarea fara sa mai varsati venin. Daca nu din respect pentru voi ca oameni, atunci din decenta si respect pentru copiii lui. Nu ma intereseaza omul Paunescu, am spus-o deja. Nu stiu ce a facut, cum a facut si am prostul obicei sa nu iau de bun si adevarat tot ce spun unii si altii, pentru ca orice moneda are doua fete. Parerile altora despre cineva nu le ascult niciodata, imi formez propriile opinii in functie de ceea ce vad si, cum bine stiu cativa cunoscuti, sunt in stare sa imi apar acele pareri cu orice pret, asa cum la fel de bine pot sa imi cer si scuze daca descopar ca nu am avut dreptate. Prin urmare, daca eu, incapatanata, orgolioasa si extrem de "aprinsa" cand e vorba de aparat/blamat pe cineva sau ceva, pot ignora toate povestile urate si pot sa regret moartea unui poet, atunci puteti si voi, chiar daca nu il considerati nici poet, nici om, sa practicati decenta in fata mortii si sa taceti daca nu aveti nimic civilizat de spus. Asta daca vreti sa va mai numiti prieteni ai mei. Refuz sa am prieteni care jubileaza ca a murit cineva. Din punctul meu de vedere, cei care gandesc asa nu sunt cu nimic mai buni decat cel in care dau cu pietre(in cazul in care acela chiar a fost o jivina fara caracter si moralitate) si nu isi merita dreptul de a se numi oameni. Ca sa vedeti cum se procedeaza in cazul in care chiar simti nevoia sa spui ceva la moartea unui om care te-a suparat si te-a ranit profund, sau pe care pur si simplu nu l-ai suportat din cine stie ce motive, cititi asta.

P.S.
Daca va plac versurile si aveti curajul sa o recunoasteti fata de voi (pentru ca frumusetea si linistea sufletului vostru sunt cele care conteaza) cred ca cinstit ar fi sa acordati iertarea voastra in singurul mod in care o mai puteti face: aprinzand o lumanare.