"...si el construi o casa-ntr-o dunga..."

Motto:

"There was a crooked man and he walked a crooked mile,
He found a crooked sixpence upon a crooked stile.
He bought a crooked cat, which caught a crooked mouse.
And they all lived together in a little crooked house."

Un tesseract este un cub in 4 dimensiuni, sau un hiper-cub. De aratat arata cam asa:

La prima vedere, avem doua cuburi, unul mare si unul mic, cel mic inclus in cel mare si legat de acesta. In realitate insa, este departe de a fi real. Nu sunt 2, ci 8 cuburi. Practic, fiecare cub este "impaturit" in jurul fiecarei muchii a celui de langa el. Rezultatul in 3 dimensiuni este acesta:

Iar un tesseract desfasurat arata cam asa:

           

E cam greu sa vi-l imaginati "impaturit", asa-i? Acum insa inchipuiti-va o casa construita asa, in forma unui tesseract desfasurat si mai inchipuiti-va ca respectiva casa pastreaza proprietatile teseractului, in principal pe cea de a exista ca obiect quadri-dimensional. O casa in 4 dimensiuni. O casa in care daca, sa zicem, cubul din mijloc (cel care nu se vede in imaginea desfasurata) este sufrageria, iar cel de la est bucataria si tu vrei sa treci din unul in celalalt, este posibil sa descoperi ca ai ajuns pe "acoperis" sau la parter. Te poti trezi ca privesti pe fereastra bucatariei si vezi 3 camere insirate una dupa alta, desi tu stii ca e doar una, iar in cea mai indepartata camera te vezi pe tine, din spate, privind pe fereastra bucatariei spre cele trei camere  insirate una dupa...O casa in care legile celor 3 dimensiuni in care traim inceteaza sa se mai aplice si in care poti ajunge exact acolo unde doresti sa ajungi doar daca mergi pe "muchiile" cuburilor, pe "colturi". Adica intr-o dunga. Adica (si astfel ajung la tema "eseului" meu, pana acum doar am parafrazat o povestire SF scrisa de Heinlein) asemeni tarii in care traim. 

Ma uit in jur si nu vad deloc ceea ce ar trebui sa vad, sau ceea ce cred ca vad. 

Vad de pilda o domnisorica botoxata si siliconata si in gaura...posteriorului, care poseda pictoriale nud in Playboy si care a dansat la bara in Japonia, care s-a castigat reputatia de muiere isterica dupa ce si-a batut si muscat barbatul in plina strada, care vorbeste cu "frumu", "dimi", "cioco", "ubi", ale carei fraze sunt cam asa: "Ce panto frumu ai, dragu, trebuie sa ma duc si eu la maga sa imi iau" si care printre altele poceste biata gramatica a limbii romane cum nici strabunica mea cu 2 clase primare satesti nu o pocea.

 (De fapt daca stau bine sa ma gandesc ea nu o pocea deloc, vorbea asa cum invatase de la parintii ei, care invatasera de la parintii lor,care...asta e un alt paradox, taranul roman de 90 de ani care in loc de scoala a mers cu vacile pe camp cand era mic nu face niciodata dezacorduri gramaticale, in vreme ce tanarul orasean proaspat masterand nu stie nici sa vorbeasca, nici sa scrie corect.)

 Pana acum, exceptand partea cu bataia stradala, nimic anormal, e dreptul ei sa isi mutileze corpul cum doreste, iar aparitiile in reviste pentru barbati si dansul la bara sunt o meserie ca oricare alta, nu iti pun neaparat acea eticheta cu nume urat daca esti o persoana decenta si civilizata.Cunostintele avansate de limba si literatura romana nu sunt necesare cand ai ales cariera de vedeta Playboy, acolo trebuie sa arati bine, nu sa vorbesti. Insa acea domnisorica are pretentii de literat si a publicat acum cateva zile un text in care critica si comenteaza proza si talentul oratoric ale unor personaje numite Cristian Tudor Popescu, Andrei Plesu, Ion Cristoiu, Mircea Cartarescu, etc.Acuma, nu sunt eu mare fan al acestor domni, ba vreo doi dintre ei chiar  imi displac si ca oameni, nu doar ca publicisti si scriitori. Dar insa totusi (sic!). Atat de rau a ajuns tara asta incat , sa ii spunem pe nume, o pitzipoanca agramata si caraghioasa isi permite sa critice textele unor oameni care chiar au cateva biblioteci citite la activ, cateva tone de topuri de hartie scrise si cateva kilograme de materie cenusie de calibru greu? Si mai rau de atat, textul in care ea face asta este lasat sa apara pe o platforma publica ce se auto-intituleaza blog de cultura? Se pare ca voiam sa intru in sufrageria casei intr-o dunga si de fapt am nimerit in latrina.

Tot din seria "scuze, am uitat sa calc pe muchie", avem noua boala virala romaneasca numita isteria salvarii patrupedelor latratoare din perimetrul Capitalei. Vineri, ora de varf, Piata Victoriei. Protest cu pancarde si urlete si un VCT aflat intr-o forma de zile mari. Se cere dreptul la viata libera si neingradita de custi pentru bietul catelus maidanez care nu e iubit de nimeni, este ostracizat si marginalizat si nimeni nu vrea sa ii reprezinte interesele. Din nou, pana aici nimic anormal. Nici cu maidanezii care ma agreseaza seara de seara pe strazile Bucurestiului nu sunt chiar de acord, insa nici cu o irodiada a cainilor facuta fara discernamant, dar despre asta am scris in alta postare asa ca nu reiau subiectul. Protestatarele (90% din "salvatori" sunt desigur doamne trecute binisor de a doua tinerete) si-au adus cu ele si cateii, pentru a demonstra dragostea lor pentru cel mai bun prieten al omului. Si vedem catei unul si unul, teckeli, pekinezi, terrieri, setteri, ba chiar si vreo doi buldogi...Stop-cadru.Rewind.Cum, nici un maidanez? Pai parca voiam sa dovedim cat de mult iubim noi maidanezii si ceream ca ei sa fie adoptati. Ah, ne cerem scuze, am uitat sa va spunem ca nu noi ii adoptam, nuuuu, noi suntem membre ale Asociatiei Chinologice si stim sa salvam caini doar pe forumuri, mergem la concursuri, suntem crescatori, cum sa adoptam maidanezi? Vorbeam asa, la modul general. Da, normal, sigur ca ii iubim. Dar noi nu vom adopta niciodata unul. 

Pai bine femeile lui Dumnezeu, intreb si eu ca proasta acuma, atunci pentru ce naiba strigati acolo ca istericele daca nici macar voi nu vreti sa luati acasa o cotarla obisnuita? Daca nici voi, care atata de mult ii iubiti, nu ii adoptati, cum va inchipuiti voi ca ii vrea altul? Si daca nimeni nu ii vrea, care este rostul cheltuirii de bani publici ani de zile pentru intretinerea unui caine care nu va fi niciodata adoptat, cand de banii aia poate are nevoie un spital de copii, sau un azil de batrani, sau o scoala? Si nici in strada nu au ce cauta, este penibil sa spunem ca avem o tara civilizata cand noua noaptea ne e teama sa iesim din casa pentru ca ne rupe in bucati haita de caini de la coltul blocului. Macar daca ne-ar fi teama ca ne da unul in cap, ar mai avea o logica.Eu chiar am ajuns sa imi doresc sa fie "pretenarii" de cartier noaptea pe-afara. Daca sunt ei, macar stau fiarele cu blana ascunse si pot trece in siguranta pe alee. Nu de alta, dar fiarele bipede nu m-au atacat niciodata, iar fluieraturile lor nu se lasa cu injectii in burta si copci, eventual operatii estetice sau intalniri familiale unde hit-ul zilei este "Deschide gropare mormantul", in cazuri extreme. E clar, credeam ca sunt pe terasa casei intr-o dunga si de fapt am ajuns in spalatorie.Aia de bani. 

Exemplele pot continua, insa astea sunt cele doua "anomalii" care mi-au zgariat mai mult decat altele neuronii in saptamana care tocmai s-a incheiat.

Traim intr-o tara tesseract.Nimic nu este ceea ce pare a fi si nimic nu este acolo unde trebuie sa fie.Si nic nu va fi niciodata, atata vreme cat promovam non-valoarea, ipocrizia, pragmatismul, prostia, incultura, analfabetismul, mizeria, hotia, lenea, "je m'en fich"-ismul care atata de mult caracterizeaza romanii.

P.S.Am uitat a 3-a anomalie generatoare de zgarieturi pe creier: in decurs de cateva zile, o gasca de hackerasi romani a facut "redesign" pentru site-urile unor publicatii straine, in scopul atentionarii respectivelor natiuni ca sunt obligate sa ne respecte, asa cum si noi le respectam. Excelenta initiativa, nimic de zis, nota 10 pustimii romane care da clasa it-istilor Europei. Totusi...nu este usor penibil ca un manifest pentru valoarea romaneasca sa contina greseli GRAVE de gramatica? N-o sti frantuzu (sic!) romana, dar translatorul roman aclimatizat in Franta sigur stie. Si ii roseste obrazul de rusine ca un text care vorbeste despre respectul pentru Romania contine o greseala pe care nimeni nu are voie sa o mai faca in scris incepand cu clasa a 2-a primara, cand se invata scopul si folosirea corecta a cratimei. Asta face parte din categoria "iarta-ma mamica, fiin'ca n-am putut manca supica", credeam ca sunt in bucatarie dar de fapt am ajuns in debaraua scolii romanesti.

"(...) iar voi va ve-ti culege roadele (...)"

iubiti si caini vagabonzi

Va rog cititi pana la capat inainte sa incepeti sa dati cu pietre.

 Cea mai "buna" replica citita pana acum pe tema eutanasierii cateilor vagabonzi nerevendicati de nimeni in 7 zile este urmatoarea: nu merita sa faci si 100 de injectii in burta numai ca sa traiasca un catelus nevinovat?Ei bine, nu.Nu merita.Iar catelusul nu e nevinovat daca eu am ajuns sa fac injectii in burta din cauza lui. Daca fac injectiile, inseamna ca m-a muscat.Si pentru ca eu personal nu agresez niciodata animalele, nici macar pe cele care ma latra pe strada, m-a muscat doar pentru ca treceam prin teritoriul lui, nu pentru ca i-am facut ceva. Este agresiv si data viitoare ar putea rani grav un copil, un alt catel care iese cu stapanul lui la plimbare, o mama care isi plimba bebelusul prin parc.Nu are ce cauta in strada.Daca nimeni nu este dispus sa il ia acasa si sa il invete ca nu e frumos sa sari asa degeaba la oameni, atunci cea mai buna solutie pentru el este tot o injectie.Si spun pentru el fiindca el are pana la urma cel mai mult de suferit.E agresiv, deci nimeni nu se apropie de el sa il mangaie, dimpotriva, este batut si devine si mai agresiv.Nimeni nu il hraneste, deci moare de foame.Daca se ascunde intr-o scara de bloc cand afara ploua torential, este alungat, pentru ca maraie si musca pe cei care intra in acel bloc.
Sterilizarea?Nu, nu este o solutie.Chiar si un caine sterlizat poate fi agresiv.In plus, sterilizarea nu il salveaza si de restul problemelor pe care le poate avea.Sterilizarea nu il fereste sa fie ranit, lovit, calcat de masini, nu il face sa fie imun pe viata la toate bolile pe care un catel nevaccinat si neingrijit le poate avea.Cunosc o catelusa sterilizata.Acum vreo luna avea ambele picioare din spate taiate foarte adanc si foarte urat, probabil se prinsese undeva prin vreun gard.Faptul ca este sterilizata nu a ajutat-o cu nimic sa nu se raneasca si nu i-a facut nici pe oamenii din jur sa o ridice de unde zacea si sa o duca la veterinar.Sterilizarea nu o fereste nici de foame, nici de sete, nici de raniri sau imbolnaviri.Cand iubesti cu adevarat animalele, iti asumi responsabilitatea ingrijirii lor.Iar ingrijirea nu se rezuma doar la a le arunca un pumn de mancare zilnic pe aleea din fata blocului.Ingrijirea unui animal inseamna ca esti responsabil de calitatea vietii lui, esti obligat sa il duci la vaccinurile anuale, esti obligat sa il tratezi atunci cand este nevoie, esti obligat sa te joci cu el, sa ii oferi un adapost, sa il hranesti corespunzator si in functie de talia lui (cateva oase sau doua felii de salam pe zi nu ii sunt de ajuns unui caine de talie medie spre mare si majoritatea maidanezilor nu sunt chiar niste pintcher toy) si nu in ultimul rand esti raspunzator pentru actiunile lui.Daca tu hranesti toata haita de caini adunata in jurul blocului si ei musca pe cineva, atunci tu trebuie sa raspunzi pentru asta. Pentru ca tu ii tii acolo, tu ii faci sa creada ca acolo este "curtea" lor personala pe care trebuie sa o apere, datorita tie vin in fiecare zi inca doi sau trei in  plus pe langa cei existenti deja fiindca sa anunta unii pe altii ca tu esti aia/ala care are papa buna pentru catei.Stiu ca este asa pentru ca de cand am grija de catelusa despre care am vorbit mai sus toate jivinele de pe strada ma insotesc prietenoase pana la usa si se uita foarte mirate cand nu le dau drumul sa intre.Este clar ca domnisoara mea le-a povestit ce papica buna are ea si cat de bine este sa dormi cu labutele ridicate pe pereti fara sa tii urechiusele in permanenta ciulite, fara sa iti fie teama, fara sa te ploua.Pana sa o adopt pe ea, aceeasi catei ma latrau si ma maraiau de mama focului cand mergeam pe langa ei, ba unul m-a si agatat de picior intr-o zi, trecusem prea aproape de masina sub care isi facea el siesta.
 Nu cere nimeni eutanasierea cainilor blanzi, a celor care au unul sau mai multi stapani care se ocupa de ei cu adevarat (exista blocuri unde locatarii au luat cate unul sau doi catei, le-au facut un tarc, ii ingrijesc, ii scot la plimbare cu randul; intr-adevar, nu i-au luat in casa, poate nu au unde ii tine, dar chiar au grija de ei si cateii nu ataca pe nimeni; aia nu ma deranjeaza cu nimic si ii respect pe cei care au ales aceasta solutie). Nu cere nimeni nici eutanasierea celor care isi petrec toata noaptea latrand la luna, am vazut si astfel de comentarii, "omorati-i ca nu pot dormi din cauza latratului". Asta deja inseamna ca nu iti plac animalele, deloc, este exagerat sa ceri omorarea unui cutu doar pentru ca vorbeste pe limba lui. S-au inventat dopurile de urechi, daca chiar te deranjeaza atat de tare. Sunt insa de acord cu eutanasierea tuturor cainilor batrani (deci cu sanse extrem de mici sa fie adoptati), foarte bolnavi (care ar muri oricum, macar ii ajuti sa nu se mai chinuie), a cainilor agresivi (si la ei sansele sa gaseasca un stapan sunt mici, iar agresivitatea unui caine nu dispare in mod natural, trebuie rabdare, uneori dureaza luni de zile si e nevoie de multa multa dragoste si atentie).Si da, sunt de acord ca un animal abandonat pe strada, caine, pisica, hamster, sarpe de casa, peste de acvariu, you name it, sa fie eutanasiat daca a trecut, sa zicem, mai mult de o luna (desi asta inseamna bani pentru amenajarea unor adaposturi civilizate, personal care sa se ocupe de ei, etc) si nimeni nu l-a revendicat sau nu si-a gasit un alt stapan.Nimeni din lumea asta nu tine animalele gasite pe strada la nesfarsit in adaposturi.In final, si prin alte parti ajung tot la eutanasie, este unica si cea mai civilizata solutie.Animalul nu e lasat inapoi in strada ca sa sfarseasca sub rotile unei masini sau sa ajunga un schelet viu din cauza lipsei de hrana, iar oamenii nu se simt in permanenta amenintati de haitele care bantuie pe strazi, prin parcuri si prin spatele blocurilor.Mi-am petrecut azi mare parte din zi discutand cu prieteni de prin alte tari, unii din ei medici veterinari sau voluntari la asociatii pentru protectia animalelor.Toti imi spun exact acelasi lucru: dupa maxim 10 zile, animalul gasit este eutanasiat si incinerat. In plus, ca sa scoti un caine din adapost, al tau sau unul adoptat de acolo, te costa, asa fac rost de bani pentru intretinerea lor printre altele.Daca e al tau, costa ceva mai mult, neglijenta se plateste intotdeauna mai scump.Este drept ca prin alte parti organizatiile pentru salvarea animalelor exista si in realitate, nu doar pe forumuri si ca se fac eforturi reale pentru ca fiecare animalut gasit sa ajunga intr-un nou camin.Exista petshop-uri care accepta sa primeasca puii si adultii tineri si sa ii tina pe timpul zilei ca sa fie vazuti si adoptati, exista programe speciale in cadrul carora doritorii de catei sunt dusi cu microbuzele pana la marginea orasului unde este adapostul, ca sa il poata vizita, exista programe care implica scolarii in ingrijirea patrupedelor din respectivele adaposturi, exista voluntariat real.Sunt tare curioasa, cate dintre doamnele de pe la diverse ONG-uri, care acum striga in gura mare ca propunerea prefectului este o crima abjecta, au luat vreodata acasa in adoptie sau macar in pensiune un catel maidanez?Catei de rasa stiu ca au, cate 2-3, i-am vazut.Cate dintre ele au ridicat din strada un caine bolnav ca sa il duca, pe banii lor, la veterinar?Probabil sunt..insa ma indoiesc ca foarte multe.
Si am sa inchei tirada tot cu un citat: "cei care hranesc cateii la coltul blocului insa nu sunt dispusi sa isi asume responsabilitatea ingrijirii, educarii si adapostirii lor, nu sunt cu adevarat iubitori de animale."

iar la final, v-o prezint pe Ossie:

de-as fi Micul Print

Din intelepciunea piticotilor, astazi despre dragoste si casatorie:

La ce varsta este bine sa te casatoresti?
“Optzeci si patru de ani! Pentru ca la varsta asta deja nu mai trebuie sa muncesti si poti sa-ti petreci tot timpul in pat cu persoana iubita…”
- Judy, 8 ani –

Ce fac oamenii, de obicei, la o intalnire?
“La prima intalnire, de obicei, isi spun unul altuia niste minciuni care ii fac sa-si doreasca sa se intalneasca si a doua oara.”
- Mike, 10 ani –

E mai bine sa fii singur, sau casatorit?
“Pentru fete e mai bine sa fie singure, dar nu si pentru baieti. Baietii au nevoie de cineva care sa faca curat dupa ei!”
- Lynette, 9 ani –

“Ma doare capul numai cand ma gandesc la chestia asta. Sunt doar un copil.N-am nevoie de problemele astea.”
- Kenny, 7 ani -

Am avut intotdeauna mai multa incredere in logica, bunul simt  si spiritul de observatie ale unui copil decat in logica, bunul simt si spiritul de observatie ale unui adult, oricat de inteligent, civilizat si instruit ar fi fost.Poate din cauza asta cei mai buni prieteni ai mei (ii rog pe cei mai buni prieteni reali sa nu se supere, coltul  lor de inima e altul, la fel de mare si de senin) vor ramane intotdeauna Micul Print, Peter Pan, Tic si Robinsonka (daca nu o cunoasteti, cautati-o, daca ii sunteti deja prieten/a, mai faceti-i o vizita uneori, are darul de a te ajuta sa realizezi ca, atunci cand exista un rau care te supara, trebuie sa te gandesti la binele pe care-l aduce cu sine si sa nu uiti ca intotdeauna ar putea fi si mai rau de atat).

alandala

Traim intr-o lume pe dos.O lume in care aproape un 1 miliard de oameni sufera din cauza foametei si a lipsei de apa, insa exista fiinte care considera ca daca iubitul/sotul/amantul se revolta cand cheltuiesc saptamanal cateva mii de euro pe farduri si toale este zgarcit.O lume in care nu ne ingrijoreaza rata somajului si stabilitatea firmei in care lucram, in schimb nu dormim noaptea de spaima ca lanurile noastre virtuale se vor usca daca nu le culegem la timp si cainele virtual o va lua la goana daca nu il hranim cu mancare virtuala o data la cateva ore.O lume in care am uitat sau nu am stiut niciodata cine este Dorian Gray insa stim exact cate perechi de chiloti a schimbat in ultimele 24 de ore vedeta x si cu cine a mai iesit in oras vedeta y.O lume in care trivialitatea este ridicata la rang de arta si prostia a devenit profesiune de credinta.O lume in care daca indraznesti sa citesti ceva mai mult decat rubrica meteo, daca indraznesti sa fii decent, daca indraznesti sa pretinzi decenta, esti considerat prost, inapoiat, incuiat.O lume in care nu stim cum sa spunem "multumesc", "te rog", "cu placere", in schimb ne suparam daca vanzatoarea de la coltul strazii are o zi proasta si se rasteste la noi.Ma intreba cineva acum doua zile daca nu ma ingrijoreaza ideea ca sunt din ce in ce mai multe cutremure, din ce in ce mai multe dezastre naturale.Nu.Deloc.Ba chiar am ajuns sa imi doresc ca toate elucubratiile SF legate de anul 2012 sa nu fie simple povesti.Planeta asta are nevoie de curatenie generala.Avem nevoie sa invatam sa fim din nou oameni si singurul mod in care am putea-o face ar fi ca ceva atat de cumplit sa se petreaca incat sa ne oblige sa ne amintim ce inseamna viata, prietenia, compasiunea, atentia, dragostea, ajutorul neconditionat, solidaritatea.

final de poveste

Am fost intrebata cum am reusit sa imi pastrez sufletul senin, in pofida tuturor furtunilor care mi-au rupt de foarte multe ori toate aripile.Nu am facut nimic deosebit.Nu cred, cel putin nu in sensul general acceptat, deci nu ruga mi-a fost sprijin.Nu imi stau alaturi in momentele grele nici teorii de genul "sa fim veseli indiferent ce se intampla, viata e frumoasa".Ignorand totusi mizeria, uratenia, nedrepatea, indiferenta, prostia, rautatea, cruzimea, am iubit.Am iubit florile, copacii, apusurile si rasariturile, muntii, marea, iarba, furnicile, florile, cantecele, pisicile si cateii, copiii, planeta asta mica si ascunsa undeva intr-un colt de galaxie.Am iubit pana si oamenii.Am plans pentru fiecare batran si pentru fiecare suflet mic de copil chinuit, am incercat, atat cat am putut, sa ajut fiecare om care vreodata mi-a cerut ajutorul.Daca nu am avut altceva, i-am daruit o vorba buna.Uneori conteaza, chiar daca poate nu ajuta concret.M-a durut durerea fiecarui prieten si m-a bucurat fiecare bucurie a lui.Am incercat sa le spun tuturor ca sunt buni, ca sunt frumosi, ca pot, ca mintea, inima si gandul lor sunt parti importante in acest Univers.Am avut incredere in capacitatea ficaruia de a reusi sa faca ceea ce isi doreste.Mi-am ales ca misiune de viata pe aceea de a naste zambete.Uneori am reusit, alteori nu.Insa intotdeauna fiecare zambet mi-a luminat sufletul si l-a facut sa se curete de orice ar fi fost rau si intunecat.Mi-am ales ca drum pe acela de a ii face pe toti cei din jur sa se opreasca, macar o secunda si sa priveasca o frunza, o gargarita, o stea sau un apus de soare.Lumea mea este jocul.Pentru ca doar prin joc, poveste si zambet poti sa iti pastrezi seninatatea si linistea si lumina.Asa cum bine spunea Orson Scott in extraordinara Carte a lui Ender, "ca sa ajungi la capatul lumii trebuie sa omori copiii." E cat se poate de adevarat si de corect: lumea noastra nu va ajunge la un capat decat daca si atunci cand in ea nu va mai exista nici un suflet de copil.Atata timp cat vor exista copii, mari sau mici, lumea mai are o sansa.Si pana la urma asta e scopul: ca noi sa continuam sa existam.De asta eu am ales povestile, jocul, visul.De asta sunt vanzator de vise.Pentru ca visele mele va fac si pe voi sa visati.Si uite asa, chiar daca acum nu va dati seama si poate nici nu va pasa, lumea asta, asa cum este ea, va continua sa existe.Cu bune si rele, cu frumos si urat, cu bucurii si cu tristeti.Chiar daca visul si zambetul pe care le daruiti pot parea mici si neinsemnate, in realitate e posibil ca ele sa schimbe o viata.
Am sa inchei cu un citat dintr-o poveste.O poveste care mie imi place mult.Nu pentru ca are in ea elfi si piticuti si vrajitori si printi si castele si locuri cum numai in vis poti gasi.Ci pentru ca dincolo de personaje, dincolo de firul epic, exista in ea un mare adevar: important nu este ceea ce pierdem, ci ceea ce castigam dupa lupta.Si daca atunci cand rasare soarele descoperim ca am castigat iubire, incredere, speranta, prietenie, atunci inseamna ca a meritat sa luptam pana la capat.Chiar daca finalul nu este unul neaparat fericit.

"- Totul e pe dos. Noi nici n-ar fi trebuit sa fim aici.Dar suntem.E ca in povestile acelea minunate ale copilariei,domnu'Frodo.Cele vrednice de luat in seama.Erau pline de intunecime si primejdii si uneori nici macar nu voiai sa stii cum se vor sfarsi, cum ar fi putut oare sa se termine cu bine?Cum poate lumea sa revina la ceea ce a fost cand e cuprinsa de atata rau?Pana la urma insa, umbra e trecatoare.Pana si noaptea trebuie in cele din urma sa lase locul unei noi zile.Iar cand va rasari, soarele va fi cu mult mai stralucitor dupa atat intuneric.Astea sunt povestile care iti raman in suflet si pe care le tii minte pentru totdeauna, chiar daca esti prea mic ca sa intelegi de ce.Eu insa cred ca stiu acum de ce le-am tinut minte.Oamenii din povestile alea au avut o gramada de ocazii sa se intoarca din drum cand totul parea pierdut, numai ca nu au facut-o.Au mers inainte.Pentru ca mai credeau in ceva.
- Noi in ce credem, Sam?
- Credem ca mai exista bunatate si frumusete in lumea asta si merita sa lupti pentru ele."

de ce avem nevoie de razboaie

Intrebarea este veche si exista mii de raspunsuri posibile.Pentru ca osul vecinului de pestera este mai gustos.Pentru ca Elena este cea mai frumoasa femeie din lume.Pentru ca nu ne plac negrii, englezii, irlandezii, evreii, musulmanii,crestinii.Pe sistemul asta ajungem pana la urma sa nu ne mai placa de nimeni.La baza oricarui razboi, sta unul din aceste motive: el are mai mult ca mine sau are ceva ce eu vreau, sau eu pur si simplu il detest.Ok, pot sa inteleg motivele, au logica.Si mie mi se intampla sa nu suport un om pur si simplu, fara sa imi fi facut nimic, fara macar sa il cunosc.Expresia consacrata este, cred, "nu imi place de fata lui".Si mie mi se intampla sa mi se para injust ca el are si eu nu am.Ce nu inteleg insa este: de ce pentru ca eu il urasc sau pentru ca il invidiez trebuie sa se moara?De ce, pentru ca eu simt cum am scris mai sus, trebuie sa ramana copii fara tata si mame fara copii?De ce trebuie sa mearga sa crape pentru mine si in locul meu oameni care poate nici macar nu imi impartasesc opiniile?De ce, pentru ca eu urasc sau invidiez sau vreau, trebuie sa moara copii?Asta zau ca nu am sa pricep niciodata.

senin

Cand cineva face tot posibilul ca tu sa ai de ziua ta cadoul dorit, o seara cu prietenii, cand oameni pe care nu i-ai mai vazut de foarte mult timp vin la chemarea ta si iti stau alaturi pana spre ziua uitand de oboseala si de faptul ca la ora 6 trebuie sa se trezeasca, cand la 12 noaptea de pe scena se aude "la multi ani" pentru    tine, cand tot pe scena cineva canta ceva care iti umple ochii de lacrimi si sufletul de curcubee si stele, cand rogi pe cineva care e inca pe drum sa iti ia o bricheta pentru ca ai pierdut-o pe a ta si cineva-ul iti aduce un set intreg cu pix si breloc asortate brichetei,cand primesti o esarfa care are culoarea ochilor tai pentru ca cei care au cumparat-o stiu ce ti se potriveste, cand stai la palavre pana la 4 dimineata cu un om pe care il cunosti de aproape o viata, cand pleci cu bratele incarcate de flori, cand asculti cantece de munte vechi si frumoase, cand cineva te lasa fara cuvinte pentru ca in loc sa-ti spuna "la multi ani" pur si simplu iti dedica o intreaga postare pe blog, cand te trezesti dupa toatea astea dimineata zambind, cand cineva te strange tare de tot in brate iar zambetul nascut dimineata ramane in ochii, in sufletul si pe chipul tau,pana la finalul zilei, poti spune un singur lucru: multumesc. Alte cuvinte nu isi au rostul, pentru ca oricum nu ar putea reda toata bucuria, toata linistea, tot seninul pe care le ai in inima.

dreptul la zambet

Scria candva, cineva, intr-o poveste ca de fiecare data cand un om spune ca nu crede in zane, undeva in lume o zana mica moare.Si mai scria cineva-ul ca poate fi salvata numai daca toti copiii din lume incep sa bata din palme si sa strige: "Eu cred in zane!".Mai scria altcineva, in alta poveste, ca fiecare copil mic-micut este de fapt un pui de zana cazut din "cuib".Asa ca am sa va rog azi sa bateti toti din palme pentru un pui de zana.Nu e nevoie sa credeti in zane.Credeti doar in dreptul la zambet.Si nu uitati ca fiecare cuvant conteaza, cred ca am mai scris undeva asta.Chiar daca voua vi se pare inutil gestul de a fi ecou, e posibil ca plecand de la voi strigatul sa ajunga la o persoana care chiar poate ajuta concret.

Acestea fiind zise, iata puiul de zana si povestea lui:

"Buna ziua, sunt Radu si am doar 5 luni."

liniste pentru omul de zapada

Am cautat in mine doua zile cuvinte.S-au topit, toate s-au topit, cu omul de zapada impreuna.N-am.Nu stiu.Nu pot.Pentru ca sufletul meu prin graiul cantecului stie sa graiasca, am cautat cantece si n-am gasit.O sa il gasesc si pe al meu undeva ascuns intr-un cotlon de inima, dar nu azi, nu acum.Acum nu stiu, n-am, nu pot.Am (re)gasit insa asta ce e mai jos.As spune ca e cantec, dar suna a bocet.Bocet i-as spune, dar suna a ruga.Nici ruga nu-i,ca suna a ramas bun.Da.Asta era cuvantul.Uite ca l-am gasit.Ramas bun, Omule.Ai ajuns la linistea dupa care atata tanjea sufletul tau bun de Om frumos si de lumina.Ti-o semnat Dumnezeu demisia ceruta si ti-o dat dreptul sa fii iar copil, caci vreau sa cred ca asta esti cand te uiti acum la noi de acolo, din norii pufosi, de frumusetea carora nici un adult nu are timp sa se minuneze.Ramas bun.Ne-ai schimbat tuturor sufletele si cu grea intunecare le-ai intunecat, dar frumoasa e lectia de viata invatata de la tine.Multumesc, Mile Carpenisan.Promit ca maine voi zambi.

...asa,si ?

Ieri m-a vizitat o furnica.Am cules-o nu stiu cum de pe strada si am descoperit-o plimbandu-se buimaca pe urechea mea stanga.Asa am aflat ca a venit intr-adevar primavara.Sau poate era o furnica somnambula si sinucigasa?Nu stiu.In locul ei nu as fi scos nici macar un varf de antena din musuroi pe frigul asta.Nu vreau sa vina primavara.Pentru ca iar nu am sa vad copacii infloriti si dupa aceea o sa vina vara si ma voi ascunde la racoare si nu am sa vaz frunzele si o sa vina si toamna si am sa o descopar abia cand va incepe sa ploua si copacii nu vor mai da umbra...si dupa aceea o sa ninga si o sa fie din nou frig.Si uite asa am ajuns la concluzia ca m-am plictisit pana si de mine.Nu are nici o legatura cu furnica si nici cu ce voiam sa scriu de fapt, dar nu conteaza.A venit primavara.Asa, si...?

"Informatiile deterioreaza grav creierul....

..de aceea e mai bine sa nu gandim si sa nu ne documentam".Din nefericire, acesta a devenit moda si sloganul a 80% din populatia patrulatoare a Romaniei.Fara sa fi intentionat sa fac vreodata un studiu pe tema asta, mi se intampla adeseori sa descopar cu uimire ca multi dintre oamenii din jurul meu sunt, daca nu complet lobotomizati, atunci incapabili sa inteleaga mai departe de ceea ce vad in fata lor.De ce am ajuns la concluzia asta?Ca multi dintre voi, folosesc diverse mijloace de comunicare online, printre care si messenger-ul.Si, tot ca multi dintre voi, ma distrez scriind tot felul de status-uri, unele legate direct de starea mea de spirit, altele menite sa-i faca pe ceilalti sa zambeasca, etc.Uneori insa, in statusul meu apar tot felul de citate, in general  deja vestilele si cunoscutele "murphysme".Si atunci incepe adevarata distractie.Pentru mine.Fiindca ma trezesc cu tot felul de comentarii, care mai de care mai "inteligente", fara absolut nici o legatura cu ceea ce vrea sa spuna citatul in realitate, de la tot felul de oameni despre care nici macar nu mai stiam ca exista (pentru ca ele/ei m-au pastrat in lista lor, iar eu i-am sters de foarte multa vreme; asta e o alta moda, sa pastrezi in lista ta de messenger sute de persoane, chiar daca nu stii cine sunt si ce-i cu ele).Si ma intreb: oare ei chiar nu sunt in stare sa inteleaga o gluma, sau pur si simplu le este mult prea lene sa treaca ceea ce citesc prin filtrul gandirii?Ultimul status care a generat comentarii este exact titlul acestei postari: informatiile deterioreaza grav creierul.Oameni buni, este o gluma.O ironie la adresa celor care sunt complet needucati, complet rupti de lume, complet analfabeti, complet si iremediabil prosti si care,pe langa faptul ca sunt asa, nici nu vor sa isi depaseasca statutul de leguma sociala si ii iau in ras pe cei ce ("niste fraieri") se chinuie sa afle, sa citeasca, sa invete, sa stie.
Asa ca iata, Murphy are (din nou) dreptate: informatiile chiar deterioreaza grav creierul.De aceea noi, turma umana, preferam sa nu ne batem capul cu ele, indiferent de natura lor si aplicam zilnic zicerea "beati pauperes spiritu".

No comment

Desi blogul meu nu are decat culoarea visurilor pe care vi le daruiesc cand scriu, desi nu am vrut sa aduc in el mizeria ultimelor saptamani, chiar daca uneori voiam sa imi fac publice greata si sentimentul ca traiesc intr-o tara de papagali dresati sa spuna doar cateva cuvinte invatate pe de rost, simt nevoia sa reproduc intrebarea unui roman din afara tarii, care m-a impresionat prin logica si bunul simt demonstrate.Va spun de pe acum ca nu am sa aprob nici un comentariu la aceasta postare, nu este o opinie politica, doar nedumerirea unui suflet caruia ii e dor de tara in limba romana, nedumerire care m-a facut sa zambesc, sa ma intristez, sa ma gandesc o clipa cu drag la toti prietenii plecati care zilele astea au facut (unii) zeci si sute de km ca sa voteze asa cum au crezut ei ca e mai bine.

Intrebare:
"...auziti, da’ noua astora din diaspora, dupa ce ni se ia dreptul de vot, ni se pune si stea galbena in piept? avem voie sa mai purtam in organism microbi de-aia mici pe care i-am exportat din Romania la plecare? avem voie sa mai intram in biserici romanesti? sa ne facem crucea de la dreapta la stanga? sau si-astea or sa afecteze negativ democratia la romani?"

Alb

Azi imi vine sa ning.As ingropa sub nea toate gandurile si toate visele si as astepta sa vina primavara, ca sa incolteasca din nou in mine.As face un om de omat care sa le pazeasca, sa alunge toate buruienile care ar incerca sa le ia locul si sa le adune toti fulgii intr-o singura stea. Azi imi vine sa ning, insa nu am gasit nicaieri in suflet zapada alba.Asa ca am sa dorm si am sa visez ca ning.Sunt vanzatorul de vise, trebuie sa existe undeva in lume un vis si pentru mine...

Tu si toamna

Suntem un dans de frunze, iubire
Ne-am imbracat in culori
Sunt iarasi toamna
si norii ma-ndeamna
sa vin catre tine in zori.

Chiar daca vantul nu se opreste
Eu sunt aici si te-astept
Si pentru tine
astazi si maine
am doua inimi in piept.

Frunze alearga iarasi pe strada
timpul in noi s-a oprit
cand o sa cada prima zapada
vom fi la plus infinit.

Hai noroc...

Pentru ca ieri ar fi implinit 57 de ani, pentru ca prietenii nu l-au uitat, pentru ca sufletul are nevoie si de muzica, pentru ca lista celor ramasi aici incepe sa devina din ce in ce mai scurta, pentru ca folk-ul refuza sa traga cortina, pentru ca exista inca niste oameni extraordinari care incearca sa poarte mai departe faclia aprinsa de el si de multi altii asemeni lui, aseara in Big Mamou folk-ul romanesc a serbat ziua lui Vali Sterian. Si cum putea sa o serbeze altfel decat urcand pe scena si cantand. Pentru el si cu el, de la el si de la ei, frumos si cald, cu zambete si cu lacrimi, cu amintiri si cu planuri pentru viitor. "Anii se duc mai usor decat vin.Hai noroc...".

De ce nu iubim oamenii

Motto: "Daca oamenii sunt buni doar pentru ca se tem de o pedeapsa si spera intr-o rasplata ,atunci suntem intr-adevar o adunatura jalnica." (Albert Einstein)

Pentru ca mint.
Pentru ca nu se iubesc decat pe ei insisi.
Pentru ca nu stiu sa isi respecte semenii.
Pentru ca vor mereu sa fie in fata desi nu au nimic de aratat lumii.
Pentru ca urasc tot ceea ce nu le e asemeni.
Pentru ca nu le plac animalele decat daca nu vor sa fie mangaiate, nu cer sa fie scoase afara, nu lasa par, nu rod papuci si nu zgarie mobila si mai ales stau cuminti intr-un colt, pana cand vin musafirii, cand desigur le vor prezenta ca pe cei mai buni prieteni si vor face parada de dragostea lor pentru ele.
Pentru ca stau o noapte intreaga la discutii aburite de alcool batandu-se cu pumnul in piept ca asteapta rasaritul si cad beti morti exact cu 5 minute inainte ca soarele sa isi faca aparitia.
Pentru ca nu te considera egal decat daca faci ce vor ei, cand vor ei, cum vor ei.
Pentru ca ii inspaimanta tot ce iese din granitele ochelarilor lor de cal.
Pentru ca promit ca fac multe si de toate ca sa castige aprecierea si admiratia celorlalti, dar cand vine vorba sa treaca la treaba concret sunt brusc ocupati si nu mai au timp sau sunt prea obositi sau le e prea lene sau, sau, sau.
Pentru ca nu zambesc niciodata celor din jur atunci cand se trezesc dimineata.
Pentru ca pot sa treaca linistiti si nepasatori pe langa un batran cazut pe trotuar, pe langa un copil care plange, pe langa un animal ranit sau bolnav.
Pentru ca isi atarna in piept ca pe o medalie cuvintele "sensibilitate", "compasiune", "intelegere", insa alunga cu ura si cu scarba un caine bolnav care le cauta compania doar ca sa nu moara singur.
Pentru ca spun ca le pasa cand de fapt nu ii intereseaza decat daca au ceva de castigat.
Pentru ca rup florile ca sa isi faca buchete si coronite.
Pentru ca striga sus si tare sa ii auda toata omenirea ca sunt ecologisti si isi lasa hartia igienica, tampoanele si vata demachianta aruncate prin iarba atunci cand merg in excursie.
Pentru ca omoara furnicile care vin la firimituri, uitand ca ei sunt invadatorii de fapt.
Pentru ca spun ca iubesc copiii ca sa arate cat sunt de buni la suflet, dar ii inspaimanta ideea de a face chiar ei unul.
Pentru ca nu se uita in ochii celuilalt atunci cand poarta un dialog.
Pentru ca militeaza pentru salvarea diverselor specii de pesti in fata intregului mapamond si acasa la ei mananca sushi.
Pentru ca nu le plac povestile.
Pentru ca nu stiu sa se joace.
Pentru ca au uitat sa fie oameni.

Semnat:
"Animaux sans frontieres"

si totusi vine toamna....

...si tu o simti si o ingani, ca un copac in padurea din care glasul vantului a plecat sa le cante ingerilor. Drum bun, Tatiana. In noaptea asta te iubesc plangand si-o frunza din mine sta-n luna si plange...
Tatiana Stepa - Poem cu umeri goi

Epilog (de vorba cu floarea)

te-am rugat candva sa-mi desenezi o oaie
sa ii faci o casa mica s-o feresc de ploaie
si pe strazile tacute
pomii sa ne imprumute
frunze pentru somnul ei
prefacute-n porumbei

n-ai stiut sa vezi ca lumea nu-i atat de mare
ca in ea incap doar visurile si o floare
si acum pe drum pierdut
te intrebi de ce-a durut
pasul care cauta
alte flori pe alta stea

unde e floarea ta,
pe ce lumi, pe care stea
timpul curge obosit
catre minus infinit
unde, pe care drum,
printesa o mai cauti acum
este mica si nu stie
ca lumea nu-i doar poezie
ca vantul bate uneori
rupand petalele de flori.

te-am rugat candva sa-mi desenezi o vara
s-o pastram in amintire cand ne ninge iara
eu sa stau langa feresti
tu sa-mi spui ca in povesti
zmeul nu e foarte rau
daca este zmeul tau

si acum pe strazile pe care numai luna
trece palida si adormita ca intotdeauna
gandul meu te-asteapta-n zori
sa iti deseneze flori
si sa-ti spuna ca-ntr-o zi
ai sa stii...si ai sa vii

Varsta inocentei

*dedicat sorei mele , care astazi a renuntat la o parte din copilarie

Cum stii ca ai crescut?Intai ajungi mai usor la prajitura de pe masa. Apoi nu mai ai nevoie de cineva care sa iti aprinda lumina in camera atat de plina de umbre din care cine stie ce poate iesi. Vine si ziua cand descoperi ca mama te-a trimis putin afara ca sa poata sa puna jucariile sub brad si te simti pentru prima oara in viata tradat, dezamagit si foarte trist. Incepe scoala si descoperi ca nu mai ai prea mult timp sa stai cu papusile si masinutele si esti din nou trist. Apoi nu mai vrei sa stai cu ele, insa esti tot trist, pentru ca prima ta dragoste tocmai a iesit cu altcineva la o inghetata. Dai primele examene, ai primele emotii, te certi, te impaci, legi si dezlegi prietenii, nu mai vorbesti niciodata-niciodata cu cineva...pana peste doua ore cand te suna ca sa isi ceara iertare...si uite asa descoperi intr-o zi ca esti om mare. Acuma apare o alta intrebare: cat de mare esti? Esti mare-mare, nu mai vrei sa auzi decat de lucruri serioase, nu mai zambesti cand da din coada un catel, cand vezi prima buburuza, nu te mai uiti la desene animate, nu mai ascunzi undeva prin geanta cu laptopul un ursulet de plus, sau esti nu-foarte-mare, stii ca viata nu e o permanenta joaca insa nu intotdeauna iei lucrurile foarte in serios si inca il mai astepti pe Mos Craciu, chiar daca stii ca nu exista? Cum afli ca ai crescut, stii deja. Cum afli insa daca esti om mare sau copil? Simplu: in ziua in care decizi ca jucariile tale ocupa prea mult loc in camera si e timpul sa cedeze spatiul pentru alte lucruri, mai potrivite unei persoane care a trecut de 20 de ani si totusi te doare sufletul ca trebuie sa le alungi si te gandesti bine de tot care din prietenii tai de mult uitati, care stateau cuminti intr-un colt, pleaca, atunci poti sa fii sigur ca esti copil. Nu mai plange. Prietenii tai nu se supara, stiu si ei ca e vremea sa plece in cautarea unui copil mai mic, care poate nu a avut niciodata o papusa. Deschide fereastra si uita-te la stele. Ele vor fi de acum jucariile tale intreaga viata, iti vor zambi in fiecare seara, te vor face sa visezi, vor rade spre tine cu glasul a mii de clopotei pierduti undeva intr-o poveste despre un alt copil care era mai om mare decat toti oamenii mari si desena serpi boa cu veleitati de palarie. Si...am sa iti spun un secret: vei avea din nou candva o camera plina de jucarii. Si daca ai sa fii cuminte, ai sa ai si tu voie sa te joci cu ele. Stapanul sau stapana lor sigur nu se va supara. Totul e sa stii sa ramai copil pana in ziua in care in viata ta va intra cea mai frumoasa jucarie din lume, care nu va pleca niciodata de langa tine, care va avea nevoie de toata dragostea si atentia ta si care, intr-o zi, va afla la randul ei cand stii ca ai devenit om (nu foarte) mare.

Toti pentru Ana

Nu voi sterge aceasta postare pentru ca, fara sa fi avut intentia asta, a fost un mesaj in sticla pentru un inger. La ora la care am scris astazi nu stiam ca intre timp Ana a decis sa ne paraseasca. Am aflat acest lucru acum, asa ca, alaturi de cuvintele care in acest moment nu mai au nici un rost voi aprinde o lumanare virtuala. Zambeste, Ana, oriunde ai fi...





~~~~In ultima vreme, am descoperit ca in jurul meu sunt oameni. Multi, multi oameni. Oameni care nu se cunosc intre ei, oameni care nu si-au vorbit niciodata, oameni care au fiecare prietenii lor, pasiunile lor, grupurile lor. Totusi, a existat un element care i-a unit. Plecand de la o intamplare foarte trista, acesti oameni sunt acum prieteni. Desi in continuare multi nu se cunosc intre ei si nu si-au vorbit niciodata, si-au unit sufletele pentru a sari in ajutorul a doi prieteni, din pura intamplare comuni. Privesc cu uimire de o saptamana cum aproape toti cei din jurul meu trimit acelasi mesaj care cere dreptul la viata, dreptul la zambet si am ramas fara cuvinte. Pot spune doar ca este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut vreodata: peste 200 de persoane care incearca sa salveze doua vieti. Ana, Razvan (Alien), oare voi stiti ca exista atat de multi oameni care va iubesc? :) Faceti-va bine, pentru ei. Toti vor sa va vada din nou zambetul. ~~~~