Salvam un profesor?

De obicei, ei sunt cei care ne ajuta, ne indruma, ne sfatuiesc, ne sustin. Exista insa si momente cand au, la randul lor, nevoie de ajutorul nostru.
Am salvat munti, am salvat catei, am salvat delfini, alge si stele de mare, am salvat pelicani, bruni carpatini si flori de colt. Este momentul sa incepem sa salvam oameni.

Un profesor  are nevoie de suportul vostru. Moral sau material, oricare dintre ele sunteti dornici, dispusi si apti sa il oferiti.  Fabrica de vise se alatura, in mod neoficial si absolut voluntar, campaniei "Salvam un profesor, Salvam generatii!" initiata de Universitatea din Bucuresti. Este un apel de strangere de fonduri pentru un membru al comunitatii academice, doamna Adela Rogojinaru, conferentiar doctor la Facultatea de Litere. Dansa a fost diagnosticată in anul 2012 cu melanom malign cu metastaze, cea mai agresiva forma de cancer de piele. Costul integral al tratamentului este de 235.340 RON (aproximativ 52.872 Euro). Suma ramasă spre donatie pentru care se face acest apel este de 3.975euro.

Puteti ajuta in urmatoarele moduri:

1. Vorbind si altora despre aceasta campanie sau/si

2. Prin donatii. 

Detaliile legate de aceasta campanie, tratament si modul in care se primesc donatiile le gasiti accesand link-ul de mai jos:

http://media.unibuc.ro

Da mai departe (pay it forward)

Scrierea de mai jos este preluata.
Nu voi adauga nimic pe langa ea, pentru ca vorbeste de la sine si oricum nu as sti ce sa spun.
Poate doar atat: iti multumesc, anonimule, pentru ca ma ajuti sa imi pastrez convingerea ca nu exista oameni rai, doar oameni care nu au cunoscut niciodata bunatatea. Iti multumesc ca ma lasi sa visez in continuare la o lume mai frumoasa.
Cititi...si dati mai departe.

Visul zilei: nu uitati sa fiti buni, oricat v-ar costa asta si orice ar insemna
Promotia fabricii: zambetul unui om pe care l-ai ajutat este cel mai frumos dar din lume

“Salut,

Vreau sa iti povestesc un eveniment ce mi s-a intamplat acum cateva minute: eram intr-o farmacie non stop iar in fata mea era o persoana neingrijita, mirosea urat, era imbracat la pantalon si camasa dar hainele erau murdare si muncite, avea unghiile crescute si murdare, iar in mana avea o plasa cu 6 paini…. dar ceea ce m-a socat a fost atitudinea lui cand a ajuns la casa; a spus urmatoarele” sarumana fiti amabila va rog si dati-mi si mie 2 pastile de la pct unu si 2 de la pct 2 pentru ca nu am bani sa cumpar toata reteta”, a scos din buzunar o hartie de 10 lei si cateva de un leu cu care a platit 15 lei cat faceau medicamentele si cativa banuti ce i-a primit ca rest, 10 20 de bani in monede, i-a luat si i-a bagat in buzunarul de la piept, terminand cu un “va multumesc frumos”.

Am ramas socat de acest om care la 12 noaptea nu putea decat sa fi terminat tura de noapte si din banii castigati cumparase pentru el cateva pastile si 6 paini pentru o familie numeroasa ma gandesc…. o familie ce poate se bazeaza pe el si pentru care el lupta…poate pastilele astea o sa il tina in viata sa mai vina si maine la munca pentru a ajunge acasa cu…paine. ( 4 pastile 15 lei, nu stiu preturile medicamentelor dar mi se pare scump si nu pot decat sa imi fac o ipoteza tragica in minte, un om care are o boala grava si care nu face decat sa isi cumpere pastilele pt a doua zi, care traiste in fiecare zi, ultima zi si care la sf zilei nu uita de familia lui…nu isi ineaca amarul in alcool ci ia viata in piept si lupta…)

Cu teama de a nu-l denigra ca om dar si cu gandul ca poate astazi pot ajuta un om am mers la el si i-am intins mana cu cativa bani spunandu-i ca l-am auzit ca nu are bani pt intreaga reteta si ca as vrea sa il ajut. S-a uitat la mine, speriat si mi-a spus ” nu, va multumesc, o sa vad cum fac eu rost de bani”. Am crezut ca nu aud bine, am insistat si i-am spus ca stiu cat de greu e sa fii bolnav si ca sa -i accepte pt sanatatea lui… mi-a multumit si i-a luat, ca sa faca apoi drum inapoi catre farmacie…

Sunt socat si as vrea sa tragem un semnal de alarma, sa ne trezim odata si sa vedem ca viata trebuie traita astazi si trebuie sa ne bucuram de orice lucru din preajma noastra si mai ales de sanatate….luam totul de-a gata si uitam sa mai fim oameni… si mie mi s-a intamplat mai mult ca sigur sa nu o rog frumos pe o vanzatoare sau sa ii multumesc la final pt ca eram cu gandul la “problemele mele”, dar acest om cu adevarate probleme… inca era OM. Ne miram ca suntem atacati de animale….pai noi suntem animalele, noi muscam mana care ne hraneste, noi purtam invidie si noi nu apreciem ceea ce este in jurul nostru…. E NEVOIE DE O SCHIMBARE!!

Pentru mine cu siguranta e o lectie si as vrea prin intermediul tau sa dam o lectie si altora care poate la randul lor vor spune aceasta poveste altora si usor usor sa schimbam mentalitatile si abordarea vietii, sa devenim din nou oameni cu principii si coloana vertebrala pt ca ne-am dezumanizat…

Daca vei considera ca poti face o postare cu mesajul meu te-as ruga sa raman anonim, pt ca nu vreau publicitate… Nu sunt un erou, ci sunt la fel ca marea majoritate de oameni, “pacatos si rau” dar sunt dispus sa ma schimb! Poate au si altii nevoie de acest imbold…iti multumesc.”

Postarea originala o gasiti aici: http://www.bloguluotrava.ro/luam-totul-de-a-gata-si-uitam-sa-mai-fim-oameni/

Hraniti si cainii vagabonzi

Iubim cainii.
Atat de mult, incat ne face placere sa ii vedem in strada.
Flamanzi. Bolnavi. Raniti. In frig, ploaie sau arsita. Plini de purici. Murind in chinuri groaznice din cauza tuturor bolilor care ar putea fi tratate sau pe care nu le-ar face daca ar locui alaturi de noi, in casa, supravegheati, ingrijiti, vaccinati, hraniti adecvat.
Ne infioram de placere de fiecare data cand vedem un caine cu blana cazuta de la jigodie si raie.
Ajungem pe culmile extazului atunci cand observam pe marginea strazii cate un catel plin de sange, inca respirand, cu matele pe afara si creierul imprastiat pe trotuar. Lasat sa moara acolo de cel care a dat cu masina peste el pentru ca pur si simplu i-a sarit brusc in fata incercand sa muste rotile si, pentru ca il iubea la fel de mult ca si noi, nu i-a trecut prin minte sa il urce in portbagaj si sa ii dea macar dreptul la o moarte decenta si fara chinuri, asistata de un veterinar si la un colt cat de mic de gradina in care sa isi doarma somnul.
Iubim cainii.
Avem acasa cel putin un ogar afgan, un cocker si un ciobanesc german rasa pura, din parinti premiati, cu un arbore genealogic mai elaborat decat cel al proaspatului nascut la Palat.
Iubim atat de mult cainii, incat suntem incantati cand patrupedul adoptat de catre locatarii din bloc, murdar, plin de capuse si cu ochi urdurosi, cu burta lipita de spate si coastele la vedere, cu rani infectate pe piciorul stang din fata, ne iese in intampinare cand ne intoarcem seara acasa. Il iubim atat de mult incat nu ne deranjeaza ideea ca e in strada cand afara sunt -21 de grade si viscoleste. Sau 35 de grade cu plus si nicio balta din care sa bea apa.
Sustinem dreptul lor la viata, de aceea suntem perfect multumiti cand trecem nepasatori pe langa ei in timp ce agonizeaza in strada.
Ii iubim atat de mult, incat consideram ca un monstru de 4 ani, nu cu mult mai inalt decat un catel de talie medie, cu suflet rau si nemilos, isi merita soarta atunci cand este sfasiat pentru ca a indraznit sa isi ceara dreptul la joaca. Atat de mult, incat suntem de acord sa nu mai iesim niciodata din casa, ziua sau noaptea, la periferie, in centru sau in parc, pe bulevarde sau pe stradute laturalnice. Se stie doar ca orasele, trotuarele, soselele, aleile din parcuri, curtile spitalelor si ale scolilor, apartin de drept cainilor si oamenii nu au ce cauta pe ele iar daca le incalca, animalul are tot dreptul sa isi apere teritoriul.
Iubim cainii si ii ostracizam pe cei care ne cer sa ii luam acasa, sa ne asuman responsabilitatea ingrijirii si educarii lor, sa le oferim un adapost decent, jucarii, mangaieri si dragoste. Ei nu inteleg ca iubirea noastra enorma se consuma la distanta.
Iubim cainii.
Atat de mult, incat suntem dispusi sa ii hranim cu proprii nostri copii.
Atat de mult, incat facem orice e nevoie numai sa nu ne ceara sau oblige cineva sa ii adoptam si sa le asiguram un acoperis, o familie si un loc in care sa traiasca fericiti, aparati, in siguranta, departe de mizerie, de foame, de chinuri.