A fost Vama Veche

A fost o data ca niciodata un sat de pescari, pe malul marii, la granita dintre intuneric si lumina. Ascuns de ochii rai ai celui mai iubit fiu, ferit de spaima si de "nu", a fost locul in care acei ce doreau sa gandeasca liber macar pentru cateva zile fugeau, vara, impreuna cu pisicile, cateii, copii, prietenii, chitarile. Asa a inceput o poveste care azi e uitata. Asa au inceput serile de Vama Veche, cu focuri si cantece si lumina, cu cer indragostit de stele si mare indragostita de valuri, cu rasarituri pentru care merita sa dai o noapte si apusuri sfasietor de frumoase, asa au inceput zilele de Vama Veche, cand pana si marea parea ca doarme sub razele unui soare neascuns de nici o umbreluta, de nici un elicopter, de nici un zmeu, de nici un deltaplan. Intr-o zi insa un balaur a descoperit locul uitat de oameni si de timp si s-a incruntat a dispret spre rochiile cu indemn de zbor, spre trupurile libere de haine si de norme, spre chitari si spre focuri. A suflat si a dat din aripa si, in cativa ani, locul in care doar bucuria, cantecul si libertatea stapaneau a devenit locul in care nonconformismul a capatat gesturi si limbaj de prostituata si libertatea inseamna muzica proasta, droguri, lanturi de aur si burti paroase. Iar cuvintele "salvati Vama Veche" au devenit refrenul trist al unui loc ce nu mai poate fi salvat decat de el insusi. Vazusi, balaure?