Gaura de vierme si aplicatiile ei practice

In termeni tehnici, o gaura de vierme este o solutie teoretica pentru ecuatiile teoriei generale a relativitatii, ce descriu spatiul si timpul. Numele de "gaura de vierme" a fost folosit pentru prima oara de Einstein, in analogie cu viermele dintr-un mar, care, in loc sa circule pe suprafata marului, o ia pe "scurtatura", sapand un tunel in interiorul acestuia. Spre deosebire de gaurile negre, gaura de vierme are atat intrare cat si iesire , facand legatura intre doua puncte aflate in locatii diferite atat din punct de vedere spatial cat si temporal. Potrivit scriitorilor de sf si, mai nou, oamenilor de stiinta, gaurile de vierme ar putea fi singura solutie concreta si practica ce ar permite omenirii sa calatoreasca printre stele. Ideea a fost dezvoltata si dezbatuta in multe romane, prelegeri si documentare, iar aplicatia ei practica poarta numele de "salt in hiperspatiu". Se pare insa ca nu doar fizicienii si teoreticienii au descoperit utilitatea gaurilor de vierme. Intr-un moment de, probabil, iluminare si genialitate, edilii capitalei au aplicat solutia pentru a fluidiza traficul si a ajuta locuitorii sa se miste mai usor prin orasul atat de aglomerat si de imbacsit de masini si pietoni. Fara sa faca valva, acesti pionieri ai stiintei au lucrat o vara intreaga, cu sarg si abnegatie, din dorinta profund omeneasca de a proteja nervii, urechile si vocabularul bucurestenilor. Incet, cu rabdare, strada dupa strada, bulevard dupa bulevard au fost transformate in adevarate porti spatio-temporale pe care noi, neinformatii si obtuzii in gandire, nu stim sa le folosim, ne ferim de ele si le injuram. Asa ca, dragii mei prieteni soferi, data viitoare cand intalniti o groapa sau o transee, folositi-o cu incredere. Este scurtatura pe care primaria voastra de sector v-o ofera, gaura de vierme creata special pentru a va ajuta sa ajungeti mai repede acolo unde sunteti asteptati. Cand sotia ingrijorata va suna, pentru ca ati plecat acum doua ore de la munca si inca nu ati ajuns acasa, in loc sa folisiti banala sintagma "sunt prins in trafic", veti putea sa ii spuneti "draga mea, cea mai apropiata gaura de vierme este supra-solicitata, incerc sa ajung la cea din Apusului, am auzit ca acolo tranzitul este mai rapid." Cand veti merge la service, nu ii veti mai cere mecanicului sa verifice amortizoarele sau cauciucurile, ii veti spune "uita-te te rog la sistemul de navigatie, am impresia ca modulul pentru salt in hiperspatiu are o problema cu stabilirea coordonatelor, am vrut azi sa ajung in din Titan in centru si m-am trezit in Chitila, ca numai acolo cica era o gaura de vierme libera, da' dupa aia mi-a zis nasu' ca si cea din Cotroceni mergea." Iar daca ideea de hiperspatiu va provoaca fobii, atunci va puteti gandi la Herbert si ai lui viermi de desert. Si ei foloseau aceleasi gauri de vierme. Chestia asta a descoperit-o o prietena, care mi-a zis intr-o seara: "Cand am ajuns in Bucuresti, am avut o revelatie. Am inteles cum erau gaurile de vierme din Dune."

Mai animalule

Dimineata de iarna tarzie, cu cer acoperit de ciori si de neguri care parca ar ploua si parca ar ninge. Pe strazi trec oameni zgribuliti, incruntati, grabind spre cotidienele lor probleme, tristeti sau bucurii, indiferenti la ceea ce ii inconjoara, incercand sa scape cat mai repede de frig, mizerie si baltile de zapada topita, asemeni unor furnici care cauta siguranta si caldura musuroiului. Cu privirile in pamant, alearga spre cutiile in care isi traiesc trei sferturi din timp si nu observa ca, langa ei, aproape, se petrece una din micile minuni care inseamna, cu adevarat, viata. Dintr-un bloc a iesit un copil, la fel de zgribulit ca oamenii mari, insa cu privire senina si glumeata. Se opreste in fata usii si cauta, se uita in stanga si in dreapta, asteapta. In mana tine o punga cu resturi de mancare si oase. Dintr-un cotlon ascuns undeva in subsolul blocului, iese un catel care, cu pas sovaitor, se indreapta spre puiul de om. Se vede ca sunt prieteni si ca nu e prima oara cand isi primeste tainul in acest fel, insa totusi teama de fiintele acestea mari si schimbatoare care sunt oamenii este mai puternica. Cand se asigura ca in punga este chiar mancare si ca nu exista nici un bat si nici o voce rea care sa il alunge, vine langa copil si il priveste in ochi, dand din coada. Pentru cateva secunde, puiul de om si cainele sunt, probabil, singurele doua fiinte vii de pe acea strada care se privesc in ochi. Apoi, copilul se apleaca, mangaie cainele si pune cu grija punga desfacuta langa zidul blocului, sub copertina de la intrare, unde nu bate vantul si nu ploua. Catelul multumeste in felul lui, apoi incepe sa manance. Copilul se pregateste sa intre inapoi la caldura, cand observa ca prietenul lui patruped si-a parasit punga cu oase si il priveste parca rugator. Nedumerit, se uita la el, incercand sa inteleaga. Cainele priveste cand spre punga, cand spre puiul de om, este agitat si se vede ca ar vrea sa plece, insa in acelasi timp nu prea ar vrea sa lase mancarea, probabil i s-a mai intamplat ca dupa o lipsa de cateva minute sa descopere ca pranzul lui s-a evaporat. Copilul intelege si mai ramane afara, ca sa se asigure ca nici un vecin "civilizat" nu va lua punga sa o arunce la gunoi. Gaseste un loc mai ascuns si se pregateste sa ascunda resturile, pentru ca prietenul lui sa le poata gasi cand se va intoarce...insa, surpriza. Catelul revine...insotit la randul lui de un prieten. Mai bine zis, o prietena, dupa mers si alura viitoare tanara mamica. Si, sub privirile unui pui de om foarte mirat, catelul isi aduce partenera la punga de mancare, o lasa sa se hraneasca si vine la copil, pentru a ii multumi ca i-a pazit oasele pana cand el a chemat-o pe catelusa la masa. Apoi, mandru de isprava, catelul se aseaza pe coada si priveste fericit cum prietena lui mananca, in vreme ce urechile atente stau de paza, ca nu cumva sa apara totusi vecinul acela obsedat de curatenia din fata blocului. Iar oamenii mari, grabiti si indiferenti, continua sa treaca pe strada, fara sa isi dea seama ca cerul a devenit parca mai bland iar frigul este mai putin frig.

Izvorul

A fost o data un taietor de lemne. Traia la marginea padurii, prieten cu florile, cu pasarile si cu vantul, ii spunea buna dimineata soarelui si noapte buna lunii si fiecare zi din viata lui era asemeni altor mii de zile. Oamenii il ocolau, pentru ca nu stiau sa vada dincolo de infatisarea lui salbatica si aproape nimeni nu zarise inca flacara ce ardea in sufletul lui, iar cei care o zarisera incercasera mereu sa o stinga, de teama ca nu cumva caldura ei sa ii mistuie. Singur, insa mereu increzator in steaua lui, taietorul de lemne vis ala clipa in care o zana buna va iesi din apele intunecate ale codrului, il va lua de mana si il va invata sa creada, sa iubeasca, sa vada din nou culorile, stelele, fluturii. Intr-o dimineata cu lumina de miere si cu frunze de arama, taietorul de lemne a pornit prin codru, mai trist si mai singur ca niciodata. Simtea cum toamna curge prin inima sa, cum fiecare vis, fiecare gand se preface in ploaie intunecata si cum prin sange incep sa se auda zvonuri de ninsoare. Mergea, neatent la lucrurile din jur, pana cand,tarziu inspre amiaza, s-a oprit, cu urechea atenta. Undeva, in padurea tacuta pe care o stia de atata amar de ani, se auzea susur de izvor. A ridicat mirat privirea, a cautat, a incercat sa isi aminteasca daca nu cumva vreun colt al intunecimii ii ramasese pana atunci nestiut. Insa in padurea lui nu erau izvoare, doar apa ploilor nastea, din timp in timp, paraie care dispareau inainte ca el sa poata sa le prinda sclipirea vesela. A pornit taietorul catre locul de unde credea ca aude izvorul si a mers, a tot mers, a dezgolit toate luminisurile si a inftalnit ochi blanzi de caprior si mustati tepoase de arici, unduiri de sarpe si batai speriate de aripi, insa izvorul nu era nicaieri. A continuat sa mearga, pana cand, spre seara, cand soarele isi lua ramas bun de la lume, a intalnit in calea lui o fiinta despre care a crezut, la inceput, ca este zana din povestea mult asteptata. Cu ochi albastri si adanci ca matasea noptii, cu par in care lumina verii se impletea cu rugina toamnei, il privea tematoare, fara cuvant, rugandu-l, cu ochii, sa nu ii faca rau. I-a vorbit, a intrebat-o de unde-i si cine si cum s-a ratacit in codru, iar ea i-a raspuns ca, trezindu-se dimineata in casuta pe care o avea la celalalt capat al padurii, a auzit susur de izovr si a plecat in cautare. Taietorul de lemne s-a bucurat auzind acestea, a inteles ca izvorul chiar exista si ca, poate zana buna a hotarat ca e timpul ca padurea sa iasa din amortire, sa se imbrace in flori si iarba molateca. Au ramas peste noapte in locul in care se intalnisera si au tacut amandoi, privind stelele si ascutandu-si bataile inimii, intrebandu-se poate cum ar fi daca o mana ar atinge alta mana, daca buzele tacute s-ar uni, daca ochii ar intalni flacara din alti ochi. Taietorul de lemne a ramas de veghe intreaga noapte, in timp ce frumoasa dormea cu fruntea sprijinita pe bratul sau. Dimineata, cand ea a deschis ochii, in inima lui a coborat soarele, fiindca, dupa multi ani, a privit un zambet cald, nascut doar pentru el. Au vrut sa plece din nou in cautarea izvorului, insa susurul nu se mai auzea. Nedumeriti, au stat clipe lungi in asteptare, gandindu-se ca poate au intrat prea mult in negura padurii, au cautat in ca o vreme, apoi au hotarat ca e mai bine sa ramana pe loc si sa astepte ca izvorul sa dea din nou glas. Zilele treceau, se apropia iarna, deci taietorul de lemne si-a amintit care ii este meseria si, cu maini maiestre, a ridicat o casa. de atunci, au trecut 8 anotimpuri, taietorul de lemne si frumoasa lui sunt tot acolo si, in fiecare zi, asteapta sa auda susurul izvorului, fara sa stie ca, in acea dimineata de toamna, nu auzise fiecare decat cantecul celeilalte inimi, care ii chema spre marea calatorie a vietii si dragostei. Si chiar daca uneori ploaia mai cade peste ei, chiar daca vantul le mai smulge cate o radacina, chiar daca uita drumul catre casa, undeva adanc in sufletele lor este izvorul, care incepe sa susure soptit, amintindu-le ca, dincolo de negura, dincolo de teama, dincolo de intrebari si dincolo de drumuri ce par a nu mai avea iesire, exista dragostea care arde, flacara vie in sufletele lor, vegheata de glasul tainic ce i-a adus impreuna.

vama privita de sus

Te-ai gandit vreodata cum este Vama ta?... Hai sa ne gandim impreuna. Vama mea are, in primul rand, 4 prieteni. Cam zanateci si cam visatori, au crezut ca pot schimba lumea intr-o vara si au rezistat eroic masinilor, manelelor, Stufstock-ului. Pentru ei, diminetile aveau gust si lumina de miere calda abia culeasa din palatele reginei albinelor, iar noptile cresteau in sufletele lor cu stele si dragoste. Alaturi de ei sta o barca ce pluteste mereu spre rasaritul soarelui si, chiar daca vaslele ii sunt infrigurate si timide, e cea mai frumoasa corabie din lume, fiindca ea a purtat, intr-o dimineata, cel mai curat suflet de copil pe care marea l-a cunoscut. Mai are si munti Vama mea, munti cu cetati ascunse si cu izvoare fermecate, cu stele cazatoare si cascade si cu focuri aprinse sa lumineze toate noptile tristetilor citadine. Intr-un colt al Vamii mele, stau trei chitari. Una din ele stie sa cante doar pentru prieteni, cu glas inalt si adanc, alta doar pentru iubire, cu o lacrima ascunsa printre strune si a treia, ultima in timp insa prima in memoria inimii, are glas soptit si canta doar stelelor si noptii...si poate tie, daca stii sa iti pleci spre ea urechea sufletului. In nordul Vamii mele, printre gheturile aducerilor aminte, stau umbrele celor care si-au purtat pasii, o clipa sau mai mult, pe acelasi drum pe care pasii mei il urmeaza cu incapatanare de atatia ani. Iar la rasaritul Vamii mele locuieste pasarea cu aripi de fum despre care se tace versuri si se canta in cuvinte, care, altfel decat restul pasarilor, a venit catre mine toamna, cu plutiri de frunze si seri in care toate stelele lumii ardeau in gand si in inima.
Alaturi de un curcubeu, de o poveste despre oameni si iubire, o poveste doar despre oameni spusa cu glasul unui om pe care viata l-a ingenunchiat dar nu l-a invins, o poveste despre joc si joaca si despre cum sa ramai frumos in amintire, o poveste despre copilarie, adolescenta si, mai de curand, despre cum incepi sa devii om mare, o poveste despre prieteni si o poveste despre necuvinte, aceasta este Vama mea. Iar Vama mea nu poate fi zarita decat de sus si vietuieste pe o muchie a lumii pe care putini au curajul sa mearga pana la capat.


P.S:Va multumesc, tuturor celor ce va recunoasteti aici, pentru ca existati :)

despre demoni si alte animale

Spunea cineva intr-o seara ca masina timpului poate deveni reala, daca avem putina imaginatie. Un plic in care ziare dorm alaturi de poze, pe care un copil, aflat acum in zodia laptelui, il va deschide peste ani, un e-mail primit de la cineva care a plecat putin sa cunoasca ingerii...sau chiar noi. Cautam mereu sensuri ascunse, pornim pe carari luminoase pentru a ne intoarce la jumatatea drumului, pentru ca brusc ne-a cuprins teama ca in fata noastra am putea gasi si intuneric. Si, de cele mai multe ori, ajungem la capat fara a fi lasat nimic in urma. Pentru noi, timpul se opreste acolo si atunci. Intreaga noastra viata e bantuita de fantome si de umbre. Le crestem in suflet si le hranim cu visurile noastre si apoi, cand ne copleseste cucuvaitul lor ne revoltam si cerem socoteala universului. Prea adanciti in educarea demonilor, uitam sa ne ascultam pe noi insine, uitam sa daruim un strop din lumina noastra celor din jur, pentru a ne castiga locul in masina timpului. Complicam mereu totul si spunem ca asa sunt oamenii, uitand ca om este doar un cuvant, asemeni cuvintelor iarba, piatra, izvor. Starea de a fi om este comparabila cu starea de a fi vultur, stea sau rama. Exista, in vocabularul nostru uman, o multitudine de asocieri zoologice care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Poti sa spui despre un om ca este porc. Poti la fel de bine sa spui despre porci ca sunt ca oamenii. Diferenta e ca porcul nu se supara daca ii spui "omule". Asta e unica diferenta dintre noi si ei. In rest, nu avem de unde sti daca porcii au idealuri, vise, depresii sau bucurii. Sigur insa isi castiga locul in masina timpului, prin ofranda carnatilor, raciturilor si slaninii. Morala: trecutul e acolo undeva, departe in urma noastra. Daca am facut sau nu ceva bun, nu mai conteaza, pentru ca oricum nu mai putem schimba nimic. Singurii care pot calatori in trecutul nostru sunt cei care isi vor aminti de noi. Lor le datoram un zambet, o raza de soare, o clipa sau o eternitate de iubire.

Cantecul bufonului

"Piesa-i gata, trag oblonul..hei, ce ploaie e afara..."

fara cuvinte

Tacerea unei pietre doare mai mult decat tacerea unui om. Iar cand piatra ascunde povesti care incep cu "a fost odata...", tacerea ei ploua peste ganduri si isca furtuni. Pentru toti cei care au plecat, pentru toti cei pe care i-am iubit, pentru toate urmele de pasi din sufletele noastre: drum bun. Cuvintele se pleaca inaintea voastra si va roaga sa le iertati neputinta de a vorbi despre voi.



"De intors in Timp as vrea, dar nu e nici o graba, pentru ca ne vom intalni Dincolo, dupa ce terminam cu viata asta." Florian Pittis



"Cred (...) că există contracte morale în lume şi acestea trebuie respectate. Cred că există prietenie şi că ea costă sufleteşte,aşa cum numai iubirea care costă sufleteşte are forţă şi viaţă.Cred cu tot sufletul că Dumnezeu există şi că veghează asupra noastră şi cred că veghea lui asupra artiştilor este una specială." Adrian Pintea



"Sa nu fii nedrept, injust, partinitor. Teme-te de asta." Jeana Gheorghiu




"Cred că sensul vieţii îl ştie doar Dumnezeu. Noi nu putem decât să încercăm să influenţăm niţel ce ne-a dat el. Asta e important, să slujim viaţa." Stefan Iordache




"Unele melodii se nasc in cinci minute, am cantece la care lucrez de ani de zile.(...)Traiesc pentru muzica, dar nu din muzica." Emilian Onciu

Emilian Onciu, O lumina sa ai



"Iubesc toti oamenii, nu ma agat de unul singur, iubesc si pietrele, si florile, si cerul albastru, si soarele. Si arat asta, nu ma sfiesc." Anca Parghel

Anca Parghel - Smile


Anca Parghel - Pasarea maiastra





"Armonia pentru mine este puterea de a merge mai departe si de a nu renunta. Atunci cand simt ca in balanta inclina mai mult disperarea decat speranta imi revin prin muzica, prin apropierea oamenilor care imi sunt dragi." - Tatiana Stepa


Tatiana Stepa - Si-am sa-mi fac o doina (fragment)




MILE CARPENISAN
"Sa nu te opresti niciodata din drum, cand te opresti inseamna ca ti-ai terminat misiunea."

dimineti de curtea veche

Aici timpul s-a oprit. Orasul treapada si pufneste in jur, cu praf si masini si "...evenimentul, ziarul ziarul, libertatea, numai la trei mii...", dar pe ulitele (nu strazile!) din Cetatea Veche a lui Bucur pietrele clipesc somnoroase a buna dimineata, cu suras de vrabii. Un catel ma priveste ca pe o aratare din alta lume..ce naiba caut acolo la asa ora criminala...oare ar intelege daca i-as povesti cum e sa te plimbi pe Lipscani la ora 6 dimineata, dupa o noapte de amintiri si multa muzica buna in Club A? Totusi, parca oarece gospodarie nu ar strica acestei bucati de istorie a Bucurestilor. Casele sunt batrane, isi reazama oasele bolnave pe asfalt si pe stinghii de lemn..nici ele prea sprintare. Zidurile plang sub povara jignitoare a graff-urilor si tag-urilor. Iar daca vrei cumva sa te opresti si sa bei o cafea visand la boierii din cele vremi, nu prea ai unde poposi...caci moarte sunt cafenelele si chelnerii joviali contemporani cu Mitica si ale lui madame nu te imbie fluturand un servet impecabil...pentru care, intre noi fie zis, nu se folosea nici o minune a tehnicii moderne ci sfanta apa si cuviosul sapun de casa cu adieri de busuioc. E soare pe cer si albastru, insa Curtea Veche a Bucurestilor isi plange apusul si doarme cuminte, visand la ziua cand va fi din nou printesa. Noapte buna...

...si ne-am intors mai bogati cu un zambet si mai saraci cu un vis, cu trupuri arse de soare si suflete arse de tristete. Revenind cu totii la varsta papusilor si a cailor de lemn, am cules toata lumina verii si am
ascuns-o in inimi, pentru frigul de mai tarziu si pentru iernile in care unii din noi nu vor asculta la geamuri chemari de lerui-ler, ci doar viscolul si noaptea le vor fi colinde. Iar in urma noastra, au ramas stelele, valurile si nisipul,
sa isi aminteasca mereu ca a fost o vara in care prietenii au venit in pragul marii celei mari sa petreaca prietenia ce pleaca spre alte zari, si alte valuri, si alte stele...
"Cade din tarie luna

pe pamânt sub chip de bruma.

Zvonul stins prin noapte rece

îl auzi, din moarte, muma?..."

Am fost si eu in Vama Veche

Ham. Sunt cel mai tare catel din Vama Veche. Scuzati. Pisica. Miau...sau ham...totusi miau, mi se potriveste mai bine. Am aproape un an si nu m-am hotarat inca daca sunt bichon maltez, hawaian, frisee sau bichon pur si simplu, dar asta nu prea conteaza, in Vama Veche poate veni oricine atata timp cat nu e corcitura de cartier cu fitze si mertzan jmecher. Am si eu masina, insa nu ma laud cu ea...bine, acum nici nu prea as avea cum sa ma laud, ii atarna retrovizoarea din dreapta mai jalnic ca urechile mele dupa ce fac baie, dar asta e o alta poveste. Am ajuns aici acum o zi si deja am devenit vedeta Vamii, ma cunosc toti oamenii din Stuf si chiar si pe "strada" sunt oprit si intrebat "Ce faci, Fanel?".
Am uitat sa va spun ca pe mine ma cheama Funny numai ca una din stapanele mele m-a confundat cu unul din cateii aia ciumegi cu lanturi de aur la gat si mi-a zis Fane. Ma rog, eu oricum raspund la pis pis pis deci nu prea conteaza asta. Conteaza ca imi place foarte mult in Vama Veche. La inceput mi-a fost cam teama de valuri, am crezut ca sunt niste catei mai mari care vor sa ma muste. Acum m-am obisnuit, dupa ce stapana mea mai mica m-a luat si m-a bagat in mare cu forta, de am tremurat ca un caine cateva ore si m-am simtit cam rau. Ba chiar sunt atat de destept incat, atunci cand m-a luat pentru a doua oara sa ma vare in apa (ma fac eu mare si o sa o arunc eu o data in valuri sa vada cum e sa faci cunostinta cu apa rece dintr-o data) am inceput sa dau din labute a inot inainte chiar sa ajung in mare.
Mi-am facutsi un prieten. E mai mare decat mine, insa e foarte frumos si foarte hippie. Imi mai place si plaja din Vama veche. Se gasesc foarte multe lucruri bune de mancat acolo. Probabil cei veniti aici iubesc cainii mici si jucausi, uite, mi-au lasat, parca special, hartii, cutii, pahare goale...e distractiv. Ma cam deranjeaza zgomotul si muzica, as vrea si eu sa gasesc un bar unde sa pot bea linistit un pahar de apa plata fara sa ma doara urechiusele. Dar asta e, am inteles ca mai nou Vama Veche este locul unde se fac timbildinguri (nu stiu ce sunt alea da suna urat, nu cred ca sunt de mancare...) si vin in grupuri maaari, maari si am vazut aseara ceva pe plaja. Sa va povestesc. Stateam si eu ca un motan cuminte si ma uitam cum rasare luna si incercam sa ascult valurile si nu muzica de la Stuf si m-am trezit ca navaleste peste mine o gasca de vreo 6 oameni, urland toti mai tare ca mine cand ma usuca Ana cu foen-ul si sarind de ziceai ca au dat bondarii peste ei. Si in timp ce zbierau si alergau isi scoteau hainele de pe ei, cica sa faca baie. Si cand unul a intrebat "da ce, ba, facem fara slip?" altul i-a raspuns "da, ma, suntem in Vama Veche, nu stii ca aici putem face orice?". Si s-au aruncat urland in mare,probabil fericiti ca au reusit sa mature jumatate de plaja la o parte din calea lor. Am incercat si eu a doua zi sa prind pe cineva de picior si am fost certat. Asta inseamna ca nu poti face chiar orice in Vama, baietii aia au inteles gresit. Eu de pilda am voie sa ma plimb, sa ma joc in nisip, sa vorbesc cu prietenii mei, dar daca incep sa latru, sa sar, sa alerg prea mult si sa deranjez lumea, sa musc, sunt certat si adus inapoi cu coada intre picioare.
Asta inseamna ca pot face orice, insa nu am voie sa ii deranjez pe ceilalti. Cam ciudat...nu prea pricep eu cum vine asta cu "orice" si "nu e voie" insa eu sunt mic, pot sa mai gresesc uneori. Cel mai mult mi-a placut insa in 2 mai. Acolo e liniste. Mi-a fost jena si sa latru, sa nu deranjez valurile si pescarusii. Nu am inteles insa ceva: de ce in 2 Mai toata lumea sta cuminte la mese si se uita la mare si vorbeste incet, masinile sunt parcate frumos si nimeni nu sare in apa tipand....Stati asa, cred ca am dezlagat misterul lui "orice" si nu e voie". "Orice" inseamna ca pot sa te simti bine, poti sa ignori umea daca nu ai chef de vorbit, nu ai un program fix, poti sa te imbraci cum vrei si poti sa te imprietenesti cu oricine. "NU e voie" inseamna ca nu trebuie sa ii deranjezi pe cei din jur, nu trebuie sa vorbesti tare, nu trebuie sa artunci cu nisip in ochii nimanui, nu trebuie sa te legi de nimeni aiurea, numa asa, ca nu iti place cum arata (nici mie nu mi-a placut un catel de pe plaja, era mic si vai de capul lui si jerpelit, da nu m-am luat de el, e treaba lui cum umbla si ce face). si am auzit-o eu pe tanti aia de la casuta unde am stat zicand ca intr-o zi o sa se supere si nu o sa mai primeasca turisti, ca prea si-au batut joc de Vama Veche si ca ii e dor de vremea cand primea in gazda hippies si rockeri, ca aia nu ii distrugeau florile si nu urlau prin curte la 1 noaptea.

Oameni si valuri

O sticla goala...doua sticle goale...un morman de sticle goale...si soarele rasare si parca ar vrea sa intre inapoi in valuri. E rosu. Oare de furie sau de tristete?Se uita si el nedumerit la plaja pe care o cunoaste de atatea veri si se intreaba daca nu cumva a gresit locul...Sa fie asta Vame Veche?Parca da...Bolero-ul, oamenii stand in picioare si salutandu-i trezirea...si parca nu...mormane de gunoi ramase in urma celor care au facut discoteca azi-noapte in Stuf, umbrele de plaja mari cat roata carului (de, alea de paie nu erau destul de cool), golanasi de Bucuresti beti care cred ca pot agata vamaioatele cu texte de jmecheri (sic!). Asa au auzit ei, ca cica "frate, astea is usor de dus, le iei o bere si gata, da, frate, si daca ii mai bagi si o iarba sub nas faci ce ai chef cu ea". Se uita domnul Soare si se inroseste si mai mult: un baiat de baiat a cazut in nisip, tequilla e buna cand stii cum sa o bei. Un altul vine spre el si il ridica, grijuliu si aparent ingrijorat...are si motive, daca vede cineva ca in timp ce il "ajuta" pe fraier a varat o mana in buzunarul lui ca sa scoata de acolo mobilul? Ghinion, vamaiotii, chiar si ametiti dupa o noapte de chef, au ochi si mai ales au un cod nescris al respectului pentru cel de alaturi, fie el beat sau treaz, fitzos cu mertzan sau rocker pletos si jerpelit. "Salvatorul" dispare rapid, huiduit. Un el si o ea danseaza. Sunt asemeni valurilor, pescarusilor si nisipului. Cu bratele intinse a zbor, cu chipurile luminate de soare si de bucuria de a fi impreuna, de a fi la mare, de a fi in Vama Veche, danseaza
printre urmele lasate de petrecaretii de azi-noapte care au confundat plaja cu discoteca din Costinesti. Ba nu. Gresit. Acolo te amendeaza daca arunci pachetul gol de tigari pe jos. Dar hei, suntem in Vama, frate, putem face orice. Pana la urma, Soarele decide ca si el poate face orice are chef si se baga indignat intr-un nor. Prefera sa asculte de acolo muzica ce ii saluta rasaritul de ani de zile decat sa vada cum marea lui si nisipul lui au ajuns cosul de gunoi al celor care cred ca Vama Veche inseamna libertatea de a iti bate joc de oameni, de pasari si de mare. Si uite asa, Bolero-ul se termina cu un soare burzuluit care scoate din cand in cand nasul de dupa nori...cine stie...poate totusi inca doarme si are un cosmar si poate se va indura un pescarus de el, il va mangaia cu aripa peste nas si il va trezi..."dar peste vreo 20 de ani, te rog, daca esti dragut". Sau macar la anu pe vremea asta, cine stie, poate pana atunci Balcic-ul va deveni mai cool decat Vama Veche.

A fost Vama Veche

A fost o data ca niciodata un sat de pescari, pe malul marii, la granita dintre intuneric si lumina. Ascuns de ochii rai ai celui mai iubit fiu, ferit de spaima si de "nu", a fost locul in care acei ce doreau sa gandeasca liber macar pentru cateva zile fugeau, vara, impreuna cu pisicile, cateii, copii, prietenii, chitarile. Asa a inceput o poveste care azi e uitata. Asa au inceput serile de Vama Veche, cu focuri si cantece si lumina, cu cer indragostit de stele si mare indragostita de valuri, cu rasarituri pentru care merita sa dai o noapte si apusuri sfasietor de frumoase, asa au inceput zilele de Vama Veche, cand pana si marea parea ca doarme sub razele unui soare neascuns de nici o umbreluta, de nici un elicopter, de nici un zmeu, de nici un deltaplan. Intr-o zi insa un balaur a descoperit locul uitat de oameni si de timp si s-a incruntat a dispret spre rochiile cu indemn de zbor, spre trupurile libere de haine si de norme, spre chitari si spre focuri. A suflat si a dat din aripa si, in cativa ani, locul in care doar bucuria, cantecul si libertatea stapaneau a devenit locul in care nonconformismul a capatat gesturi si limbaj de prostituata si libertatea inseamna muzica proasta, droguri, lanturi de aur si burti paroase. Iar cuvintele "salvati Vama Veche" au devenit refrenul trist al unui loc ce nu mai poate fi salvat decat de el insusi. Vazusi, balaure?

Portret

Inventariez secunde pe ceas analogic, vand vise fara termen de garantie, caut fanul din carul cu ace si desenez cai pe pereti verzi. In timpul liber, colorez fluturi si invat stelele sa rada.Cateodata, ma ratacesc printre zane si spiridusi, cant impreuna cu vantul, curg impreuna cu ploaia, alerg impreuna cu norii, imi schimb culorile sufletului dupa culorile copacilor si ale ierbii. Ma ascund printre povesti, pasesc in gradina fermecata a ursului si beau din apa vie a muntilor, culeg zambete si le imparstii mai departe. Daca ma cauti, probabil nu ai sa ma gasesti decat daca vei cauta cu sufletul, ochii nu stiu sa vada niciodata ceea ce trebuie. Cel mai mult insa imi place sa fiu vanzator de vise, pentru ca visele sunt singurele lucruri de care oamenii au intotdeauna nevoie atunci cand in jurul lor este noapte si dimineata pare foarte departe. Oamenii vor veni intotdeauna acolo unde sunt vise.