Riddikulus

Scrijelit  luni, 14 iulie 2014

Un prieten mi-a spus ca poti vedea doar lucrurile bune din jurul tau, daca gandesti corect. Chiar si cele mai mari spaime pot fi sucite, modelate si modificate in asa fel incat sa devina cele mai interesante experiente. Uneori chiar cele mai frumoase experiente. Uneori e greu de crezut. Daca mie imi e frica de gandaci si de sobolani, in nici un caz nu ma va distra o incapere plina de ei si nu voi putea gasi nimic frumos care sa imi altereze perceptia si sa imi linisteasca teama. Apoi, mi-am amintit de Harry Potter si de boggart, psihomorful care iti punea in fata cele mai mari frici personale.
Schimbarile ne sperie intotdeauna. Avem cu totii o zona de confort din care, daca putem sa alegem, nu avem curajul sa iesim. Locuri familiare, oameni pe care ii cunoastem, intamplari si amintiri care ne leaga de ceva sau cineva. Chiar daca ne batem cu pumnul in piept spunand ca pe noi nu ne sperie schimbarea, realitatea este ca aproape nimeni nu se simte bine cand e pus in fata ei, cand drumul devine unul cu sens unic fara posibilitate de intoarcere. Cel putin nu fara a darama o suta de alte chestii in jur. E momentul ala cand te opresti din orice faceai, adrenalina scade la cote minime si in creierul tau incepe sa incolteasca cea mai terifianta intrebare: "Ce-o fi fost in mintea mea cand am luat hotararea asta? In ce m-am bagat? Daca nu ma voi descurca?". Desigur, e vorba de schimbari majore, nu de deciziile de zi cu zi pe care uneori trebuie sa le modificam in functie factorii externi.
Cea mai mare provocare insa o reprezinta iesirea din zona de confort interioara. Momentul in care decizi ca trebuie sa te schimbi pe tine. Sa privesti altfel lumea. Sa accepti lucruri pe care inainte nu le puteai accepta, sa te asculti, sa incerci sa afli cine esti, de fapt. Ce vrei cu adevarat. Oare nu cumva pana acum totul a fost pe dos tocmai pentru ca ai refuzat noul din viata ta, pentru ca ai preferat caldura linistitoare si iluzorie a zonei de confort? Oare nu cumva, avand curajul sa iesi din pestera, vei descoperi ca ai pornit pe drumul catre cele mai mari visuri ale tale, cele despre care credeai ca absolut niciodata nu vor deveni realitate?
Totul tine de perceptie. Daca alegi sa iti fie teama, atunci vei vedea totul in negru. Pe drum vor aparea crocodili mari si rai care te vor rontai. Daca, insa, incerci sa vezi ce inseamna  pentru tine schimbarea, care sunt lucrurile bune pe care le-ar putea aduce cu ea, frica dispare. E ca un caleidoscop. In functie de cum il sucesti, imaginea se modifica radical. Pot sa apara cele mai frumoase forme, cele mai extraordinare culori, sau cele mai banale formatiuni. Cand poti sa crezi ca de fiecare data cand vei invarti caleidoscopul vor iesi de acolo curcubee si stele, atunci probabil asta se va intampla. Pentru ca mintea noastra ne poate fi cel mai bun prieten, sau cel mai mare dusman. Lucrurile sunt exact asa cum vrem noi sa le vedem.
Visul  pe care azi spiridusii din Fabrica vi-l daruiesc este acesta: indiferent ce se intampla, incercati sa gasiti binele. Chiar daca acel bine pe moment nu vi se pare deloc a fi asa. Chiar daca spaima de a pleca din culcus e mai mare. E nevoie doar de o secunda, un declic si pur si simplu veti realiza ca schimbarea care e pe cale sa se intample s-ar putea sa ca duca spre visele voastre cele mai adanci si mai dragi. Nu incercati sa schimbati drumul. Schimbati-va pe voi. Obligati-va sa il priviti schimbarea ca pe cea mai minunata aventura a vietii voastre. Daca va e teama, radeti de spaima voastra si considerati-o ridicola.
In fond, ce se poate intampla rau, cand intreg Universul te impinge, cu pasi mici dar siguri, catre acea schimbare de care iti este atat de groaza?

1 comments:

Athos73 spunea...

Ai surprins o esenţă a multor răspunsuri la multe întrebări omeneşti, mai ales în ultima frază care, Doamne, ce mi-a plăcut! Toate drumurile noastre, indiferent care sunt acelea, se vor întâlni într-un anume punct, mai devreme sau mai târziu. De ce ne-ar mai fi teamă de ceva, de ce n-am vedea pe drum copacii şi florile care-l mărginesc, fluturii şi păsările care cântă atât de frumos? Şi dacă toate acestea sunt rare ori lipsesc din drumul nostru de ce n-am face cotituri la răspântii, chiar şi cu riscul pătrunderii într-o furtună ori într-o iarnă? N-or să treacă şi astea, lăsând soarele să strălucească, în cele din urmă?