De-a v-ati-ascunselea printre cuvinte

Uneori, cuvintele se ascund. Se joaca de-a v-ati-ascunselea cu noi. Nu stim ce sa spunem, cand sa spunem, daca vrem sa spunem,  daca e bine sau nu sa spunem. Se invart prin mintea noastra ca niste catei care isi fugaresc propria coada si ne zapacesc gandurile in asemenea hal, incat de cele mai multe ori alegem fix pe dos: tacem cand ar trebui sa vorbim si vorbim cand ar trebui sa tacem. De aici incolo, incepe ceata. Incep nisipurile miscatoare. Incep intrebarile fara rost. Evident, ele exista doar in noi pentru ca nici macar intrebari nu stim daca e bine sau nu sa rostim cu voce tare.
Avem un talent aparte sa complicam absolut orice. Oricat de simplu ar fi si oricat de clar, sucim si rasucim pe toate partile firele, le despicam in mii de alte fisiroare. Atat de mult, incat la un moment dat nici macar noi nu mai stim ce se mai poate face cu ghemul incalcit pe care il purtam in suflet si in minte.
Cateodata nici macar nu suntem constienti de ceea ce facem. In cele mai multe din cazuri, ni se intampla asta atunci cand ar trebui sa ne folosim cuvinte in loc sa le tinem inchise in noi. Presupunem ca cei din jur stiu deja ce gandim, ce vrem, ce credem, ce simtim. Ca si cum fiecare fiinta umana ar avea ceva veleitati de mafalda nedescoperite inca. Vorbim cu ochii, cu gesturile, cu trupul, cu ceea ce facem, fara sa ne inchipuim nici macar o secunda ca ceilalti ar putea sa inteleaga fix pe dos, pe jumatate sau si mai rau, sa nu inteleaga deloc. Sa fie atat de zapaciti si de incerti, incat sa renunte chiar sa mai incerce sa inteleaga si sa ne lase in boii nostri pana cand ne decidem sa deschidem gura si sa spunem clar, tare si raspicat: "asa gandesc, asta vreau, asta simt".
Scriam candva despre scenarii si povesti care exista doar in mintea noastra. Calea cea mai sigura spre ele e tacerea. Indiferent de situatia de viata in care ne aflam. Sunt aproape convinsa ca 90% din razboaiele lumii au pornit pentru ca cineva, la un moment dat, a tacut cand era nevoie sa comunice si altcineva a inteles pe dos tacerea, a interpretat-o in felul sau propriu.
Uneori nu e de ajuns sa facem si sa plecam de la premisa ca suntem intelesi prin prisma actiunilor. Mai ales cand actiunile sunt si ele usor neclare pentru restul omenirii. Avem nevoie de cuvinte. Chiar daca ele se joaca de-a de-a v-ati-ascunselea si ne e greu sa le gasim. Cateodata, chiar si cel mai micut cuvant poate opri un razboi.