Conjugari

Scrijelit  luni, 27 februarie 2012

Luni dimineata, Bucuresti, Romania. De obicei o zi cuminte, fara ceasurile rele ale nervoasei marti si fara graba de a incepe weekendul a obositei vineri. In mod surprinzator, reusesc sa gasesc un taxi dupa mai putin de jumatate de ora de sunat la toate companiile si el reuseste sa ajunga in mai putin de 15-16 minute. Ma urc in masina, dau adresa, soferul spune pe unde vrea sa mearga, eu ii spun ca doresc sa ajung in Piata Romana pe traseul scurt nu in varianta XXL via Soseaua de Centura- Ploiesti, el se scuza zicand "stiti, eu doar de 4 zile fac taxi, nu prea stiu", eu spun "nici o problema, se mai intampla". Ajungem in bulevard si aud "stiti, nu am pus inca aparatul ca vreau sa mergem si pana la benzinaria X sa...". Opresc masina, sun compania la care facusem comanda (intamplator una la care niciodata nu am avut probleme in 7 ani si la care apelez in mod uzual), ii povestesc lu' tanti operatoarea
ca nenea face glumite cu mine si plec (cu picioarele) in cautarea altei masini. Mi s-a mai intamplat de multe ori ca taximetristii sa imi ceara permisiunea sa opreasca la cate o benzinarie si nu m-a deranjat, insa de fiecare data aparatul era pornit si respectiva benzinarie se afla in traseu, nu in partea cealalta a orasului fata de locul in care doream eu sa ajung. Mi-a placut totusi incercarea lu' nenea taximetristu' de azi de a isi rezolva problemele personale pe timpul si banii mei. Nu m-am enervat. Mi-am zis in gand "asta e, sunt in Romania, chiar si cele mai bune firme angajeaza uneori tepari, nu ai cum sa ii verifici la sange chiar pe toti". Continui drumul, ajung unde aveam de ajuns, rezolv ce aveam de rezolvat si ma pornesc sa imi cumpar atomizor pentru tigara (apropos de asta, 3 saptamani jumatate fara "analoage" si inca nu am transat pe nimeni cu toporul, deci tine figura cu electronica). Ajung, arat tigara, spun ce vreau, nenea ia tigara, testeaza atomizorul, da factura, platesc, multumesc si plec. Am nevoie de 7 minute ca sa ajung de la coloanele din Romana pana la gura de metrou din Romana (cea dinspre McDonald's). Daca sunteti bucuresteni, stiti desigur ca tot traseul dureaza maxim 1 minut in pas de plimbare. Azi nu. Motivul? Tarabele cu martisoare care lasa loc de trecere fix cat pentru un soricar din ala ca in desene animate. Asta nu ar fi nimic, insa daca sunt tarabe atunci sunt si doamne asezate fix in mijlocul trotuarului, care nu isi dau seama ca indecizia lor pivind culoarea, forma si pretul martisorului blocheaza circulatia mai ceva ca un accident in lant pe DN1. Ma opresc la o prietena, la 10 minute distanta de magazinul cu tigari (norocul meu). Scot noul  atomizor, scot tigara, ma apuc sa montez rezervorul. Nu se potriveste. Ma intreb ce a testat baiatul ala de la magazin. Prietena rade de mine. Ma intorc, relativ calma, la "butic", spun care-i problema si oamenii, draguti, imi dau alt rezervor. In continuare nu stiu ce a verificat vanzatorul cand i-am dat tigara mea tocmai pentru a vedea exact ce tip de atomizor si de rezervor ii trebuie, insa imi spun din nou "aia e, se mai intampla, a gresit omul, nu a fost cu intentie". Noroc ca am testat eu compatibilitatea atomizor-incarcator inainte de a ajunge acasa. Ma opresc cuminte la trecerea de pietoni dintre Lascar Catargiu si coloane si astept sa se faca verde. Ma rog, vorba vine "la trecerea de pietoni", pentru ca in fata mea e un "dop" uman cauzat de mormanele de zapada asezate strategic in asa fel incat pe trotuar sa nu aiba acces decat un sir de indieni. Probabil erau intelese cu tarabele, doreau sa creeze acelasi efect de "ghem uman" pe ambele trotuare, sa nu dezechilibreze "urbanistica". Rectific deci, ma opresc cuminte undeva in apropierea trecerii de pietoni si astept sa se faca verde. De undeva din peisaj apare brusc un nene jandarm extrem de nervos. Da peste un domn aflat in fata mea, acesta se intoarce dar nu apuca sa spuna nimic pentru ca tovarasul jandarm isi continua traseul si nimereste peste mine. Vede ca eu nu sunt domn, asa ca ma impinge violent si imi arunca un "da' da-te fa cucoana la o parte" dupa care se repede la fel de nervos spre masina Jandarmeriei aflata la cativa metri in spatele meu. Ma intorc, ma uit ce numar are (daca vedeti o duba cu AG 10 LUF, bagati o bordura in parbriz si pentru mine) si timp de 10 de secunde stau in cumpana, nu stiu daca sa sun la 112 sau sa imi vad de treburile mele. Oamenii din jur decid pentru mine, pentru ca 5 sau 6 domni printre care si cel agresat initial de au pornit decisi catre jandarmul bolnav de exces de zel. Deja sunt (foarte) nervoasa, asa ca nu mai stau sa privesc deznodamantul. Sper ca toata povestea s-a terminat (pentru jandarm) cu cel putin un dinte scos. Tot in ordinea asta de idei, am un mesaj  pentru ultrasi: ati fost chiar blanzi cu ei, in locul vostru ii linsam unul cate unul, daca asa se comporta.
In concluzie, azi am decis ca am obosit sa traiesc intr-o tara in care peste tot dau doar de hoti, de neatenti si smecherasi. Am obosit sa traiesc intr-o tara in care ma trezesc impinsa si injurata de un jandarm doar pentru ca am indraznit sa astept sa traversez strada. Am obosit sa traiesc intr-o tara in care pe panourile publicitare din marile magazine sta scris "i-ati adio de la celulita" si absolut nici un manager, vanzator, patron, casier, femeie de servici, nu observa eroarea gramaticala grava si jenanta pe care nici macar un copil de clasa a II-a nu are voie sa o faca. Am obosit sa traiesc intr-o tara in care mi se cere totul si nu mi se ofera nimic, in care am doar obligatii fara drepturi, in care prostia, nesimtirea si ingalarea (mai ales cea mentala)  au ajuns la niveluri de la care e imposibil sa se mai poata schimba ceva in bine mai devreme de cateva sute de ani.
Am zis intotdeauna ca voi ramane aici pentru a demonstra ca se poate daca vrei, ca si la noi reusesti daca lupti. Azi, am inteles ca nu este asa. Pentru acest popor nu mai exista absolut nici o sansa, nu pentru ca nu s-ar putea, ci pentru ca pur si simplu nimeni nu isi doreste sa se schimbe, nici macar nu constientizeaza ca trebuie sa se schimbe. Cerem schimbari la varf, fara sa realizam ca trebuie noi sa ne schimbam in primul rand, sa reusim sa scapam de mentalitatea si stilul absolut jegoase pe care le avem acum.
Daca tot vorbeam de gramatica, stiti care e conjugarea verbului a pleca? Plec, pleci, pleaca, plecam, plecati, pleaca. Nu uitati sa stingeti lumina. Si asa nu are nimeni nevoie de ea si nu-i vor simti lipsa cei care raman. Noapte buna, Romania. Spuneam candva ca nu mi-ar placea sa imi fie dor de tine in alta limba. Azi, spun ca nu imi va fi niciodata dor de tine.

4 comments:

Ingrid spunea...

Indolenti si needucati sunt oriunde in lume, nu doar in Romania(din pacate). Iar acel jandarm tot nesimtit ar fi fost, indiferent ce alt serviciu ar fi avut. Lipsa de educatie vine de acasa, nu de la job. Oricum,e clar ca n-avem scapare, nici peste cateva sute de ani. Nepasarea, incultura si rautatea sunt deja epidemii.

Vanzatorul de vise spunea...

Diferenta ar fi ca in orice alta tara nu ar fi fost angajat ca asa ceva. Tot in alta tara, as fi avut posibilitatea (reala, nu teoretica) sa depun o plangere impotriva lui si sa se si rezolve. Teoretic, pot face asta si aici, practic, este inutil. Absolut nicaieri in lume exceptand Romania si probabil Papua Noua Guinee fortele de ordine nu se comporta ca si cum ei ar fi stapani absoluti iar tu un nimeni obligat sa le spuna "sarumana".

athos73 spunea...

Incetul cu incetul,Romania se estompeaza, dizolvandu-se intr-o "romanie" de cosmar!

Anonim spunea...

Salut, Ioana.Ma mai tii minte? Camin, Bogdan, Carmen,Raluca, The Jack, Paul, Vama? :) Ti-am regasit blogul dupa ceva timp si mi-a placut tare mult articolul asta. Din pacate. Pentru ca mi-ar fi placut sa te pot contrazice, dar nu pot. Lucrurile in tara sint asa precum le-ai descris - si mai urate de atat. Mi-am dat seama de asta acum o luna, cand m-am intors in tara dupa o absenta de 14 luni. Nu era prima data cand ma intorceam dupa o lunga absenta (prima data am fost plecata un an), dar era prima data cand stiam ca ma voi reintoarce in Anglia, ca asta e doar o vacanta. Am tremurat cu sufletul la gura sa ajung, muream de nerabdare si de emotie si de fericire si, in ciuda mizeriilor de care m-am lovit din prima, am refuzat sa vad realitatea pe care de altfel o stiam. Eram fericita si recunoscatoare sa fiu in tara pe care o iubesc asa de mult. Dar incepand chiar de a doua zi am inceput sa vad diferentele, primele chiar in vocea cinica si pe fetele acrite ale bunilor (si tinerilor) mei prieteni. Din pacate ce zici tu aici e real. Iti dai seama si mai crunt de diferente si realizezi cum stau lucrurile de fapt, cum ar trebui sa fie, de-abia dupa ce pleci si ai parte de normalitate.
Sper sa mai stam de vorba curand, pana atunci ma bucur de regasire si sper ca ai petrecut frumos in Vama sau unde ai fost plecata!

Luminita