Cheia

Scrijelit  miercuri, 10 iulie 2013

O cheie. O bucata de metal rece, agatata de un mutunache colorat. Nici macar nu o vezi. O folosesti mecanic, nu te uiti niciodata la ea decat daca se incapataneaza sa nu nimereasca unde trebuie si chiar si atunci o privesti doar ca sa te asiguri ca ai potrivit bine zimtii. Un obiect de care ai nevoie ca sa deschizi ceva. Sau sa inchizi. Sau nu?
6 ani. O viata lasat in spate. Sperante. Visuri. Zambete. Planuri de viitor. Discutii aprinse si discutii calme. Zile si nopti de munca. Zile de incercari, de greseli, de reusite, de priviri, de intrebari, de zgomote familiare si dragi. Clipe in care astepti, in care sufletul tresare la fiecare scartait de roata de masina pe care il auzi afara.
O cheie pe care sunt inscrise 189341712 de secunde.
Brazi de Craciun impodobiti cu mere de carton. Oua rosii ascunde printre lumanarele colorate. Un zar de lemn. O chitara.
Euforia si increderea unui inceput. Refuzul de a renunta. Lupta dusa cu tine insuti, cu cei din jur, cu lumea, cu viata. 
Ore calde si pline de fluturi. Ore de tristete.
Pasi pe o strada plina de soare si caisi infloriti spre locul care pentru sufletul tau insemna "acasa".
Furtuni de iulie cu potop de apa si cer strapuns de fulgere.
Nopti de ianuarie cu zapada viscolita si ridicata pana la manerul usii.
Bucati de metal cu burta plina de fire si circuite si beculete, care la inceput nu iti spuneau nimic si de care iti era teama sa te apropii si pe care incet, incet, ai invatat sa le asculti, sa le intelegi, sa le iubesti. 
Realizari care te-au facut sa te simti ca si cum ai sta pe cel mai inalt varf al lumii. 
Speranta. Iar speranta. Multa speranta. Mereu. Pana la capat. Chiar si acolo unde stii ca nu mai exista nicio speranta.
O cheie cu o bucata mare de suflet, poate ultima care ramasese intreaga, agatata de ea. O poveste. Un drum ajuns la capat. O usa pe care nu o vei mai deschide niciodata. 
Un loc gol langa un mutunache colorat. 
Uitati-va bine la cheile din vietile voastre. Nu sunt doar chei. Sunt parti din voi. Nu le pierdeti. Usile pe care ele le deschid sunt mai importante decat credeti si e tare greu sa patrunzi printr-o usa inchisa de la care nu ai cheia.