Pe muchia lumii

Scrijelit  miercuri, 2 ianuarie 2013

Ne place sa castigam. Oricare ar fi numele jocului, il jucam si facem tot posibilul sa castigam. Apoi trecem la urmatorul joc. Chiar daca cei din jur incearca sa ne opreasca, sa ne spuna ca nu vom reusi, ca e gresit ceea ce facem. Cand ii spui cuiva sa nu se gandeasca la un elefant, va incepe sa se gandeasca permanent la unul. Cand ii spui cuiva ca nu poate juca un joc, va face tot posibilul sa il joace. Orice ar insemna asta. Oricat de greu ar fi. Ne fortam limitele. Nu conteaza cat de mult sau de putin reusim sa realizam facand astfel. Exista mereu un munte de urcat, un varf de cucerit.
Cand urci un munte, fotografiile pe care le doresti sunt cele de pe varf. Este locul unde zambesti incantat, triumfator. Nu faci fotografii de-a lungul drumului. Nu vrea nimeni sa isi aminteasca oboseala, incercarile, greutatea. Ne fortam limitele pentru ca suntem obligati sa o facem, nu pentru ca ne place sau ne-o dorim. Urcusul. Durerea si suferinta necesare trecerii la urmatorul nivel. Nimeni nu fotografiaza asta. Nimeni nu vrea sa aiba astfel de amintiri. Vrem sa tinem minte doar privelistea din varf. Acel moment extraordinar cand stam pe muchia lumii este cel care ne face sa urcam si face sa merite tot chinul indurat pe drum. Asta e bucatica de nebunie. Gandul ca merita.
Orice ne dorim cu destula putere, orice visam cu destula forta, merita tot chinul urcusului. Chiar daca nu vrem sa ne amintim cum am ajuns sus. Chiar daca uitam complet clipele cand plamanii iau foc si picioarele refuza sa se mai miste si fiecare muschi e atat de tensionat incat simtim ca ar putea sa se desfaca in bucatele.
Nu tinem insa niciodata cont de un lucru: acele clipe sunt cele care ne-au dus in varf. Acelea sunt momentele frumoase. Rezultatul final al jocului e doar o bucurie de moment. Faptul ca am reusit sa il jucam, in pofida tuturor piedicilor aparute, este marea realizare. Faptul ca am avut curajul nebun sa mergem pana la capat, sa facem orice sacrificiu, sa fortam si sa pasim inainte. Trecand peste orice durere. Peste orice teama. Luptand cu noi insine pentru un vis.
Da, ne place sa castigam. Insa dupa fiecare munte urmeaza inca unul. Si daca uitam ce inseamna drumul pana in varf, la urmatoarea urcare vom face aceleasi greseli, vom da piept cu aceleasi temeri, vom trece prin aceeasi suferinta.
Marele castig este drumul parcurs pana pe muchia lumii. Muchia pe care doar cei asemeni noua pot sa ni se alature. Drumul este cel care ne invata cine suntem si cine ne ramane alaturi chiar si in momentele imposibile.
Oamenii care ajung impreuna cu noi in varf sunt cei care vor merge mereu alaturi de noi pana la capat. Pe orice munte.
Pe orice muchie a lumii.

3 comments:

athos73 spunea...

"Ca din toate cate sunt/ Pe ocean si pe pamant/ Ori in galerii de diamant/ Tarmul n-are nici un haz/ Sedentar nu esti viteaz/ Numai drumul e interesant." (A. Paunescu)

Ioana Munteanu spunea...

Cam asa ceva. La multi ani si soare in suflet.

athos73 spunea...

La multi ani! Multumesc.