Suflet de inchiriat

Scrijelit  luni, 31 decembrie 2012

Cand pierdem un lucru, trecem prin cinci stadii ale suferintei. Intai este negarea. Pentru ca pierderea e de neimaginat. Nu putem crede ca este adevarat. Ne revoltam impotriva tuturor, impotriva noastra. Apoi ne targuim. Cerem clementa, imploram. Am oferi tot ceea ce avem, chiar si sufletul, mai ales sufletul, pentru a obtine inapoi ceea ce am pierdut. Cand negocierile esueaza si nu mai avem putere sa fim suparati, devenim depresivi, deznadajduiti, pana in momentul in care sunte obligati sa recunoastem faptul ca am facut tot ceea ce ne statea in puteri si depindea de noi. Depunem armele si intram in faza de acceptare.

Vise prea mari. Intotdeauna visam prea sus, prea departe, prea mult. Uneori, sunt visele noastre. Alteori, sunt vise tesute de altii, vise in care credem, in care ne punem toate sperantele, tot sufletul. Toti pasii pe care ii facem sunt pentru un vis. Este in regula sa visezi. Nu este in regula ca visele tale cele mai mari sa fie alimentate de oameni care nu cred in ele, nu lupta pentru ele alaturi de tine.
Nu exista nicio lectie care sa te invete cum sa traiesti mai departe cand toate visele s-au pierdut. Singurul lucru pe care il poti face este sa gasesti singur o cale.

Sunt cinci stadii ale suferintei. Fiecare le traieste diferit si in momente diferite, dar sunt mereu aceleasi. Negarea. Revolta. Negocierea. Deznadejdea. Acceptarea.
Final de timp, final de vise, final de drum.
Final de an cu sufletul in palma. Scos la vanzare. Costa doar un vis.


3 comments:

athos73 spunea...

Esti unul dintre cei mai frumosi oameni pe care i-am cunoscut (atat de putini !)...Sa nu te lasi...pentru ca noi, cei care te iubim, avem nevoie de tine si de visele tale. Acest final de drum sa fie un nou inceput, luminos si superb ca tine. Asta iti doresc, iar acum, la cumpana anilor, am sa-ti spun din inima: La multi ani fericiti, Ioana!

Ioana Munteanu spunea...

Multumesc pentru gandurile bune. Voi fi egoista totusi de data asta. Nu mai am de unde darui vise, pentru ca nu mi-a mai ramas nici unul. Stii tu, cand iei dintr-un loc si nu mai pui, se termina intr-o zi.

athos73 spunea...

Sufletul omenesc e un izvor nesecat de vise. Si speranta. S-au terminat deocamdata visele tale. Or sa renasca intr-o zi, crede-ma...Ma rog sa se intample cat mai repede.Si la ora zero am sa ciocnesc o cupa de sampanie cu tine (in visul meu). :)