Dimineata

Scrijelit  duminică, 14 octombrie 2012

Diminetile copilariei. Va mai amintiti de ele? Diminetile plecarilor in vacanta, cu lumini aprinse in toata casa si miros de paine prajita cu unt. Trezirea mult mai matinala ca de obicei. Intuneric bland, cald, intunericul care prevesteste venirea zorilor. Aerul rece si proaspat de afara, emotia, asteptarea. Pleoapele somnoroase care se inchideau la loc. Mirosul de gara, de trenuri care vin si pleaca, de fier si de pacura. Oameni asteptandu-se, spunandu-si "ramas bun". Povesti, sute de povesti spuse pe un peron. Povesti care mai tarziu au devenit ale noastre in timp ce alti copii cu vacanta in ochi treceau pe langa noi. Singura grija -ursuletul de plus din bagaj. Singura intrebare -cand ajungem. Singura spaima -nu va fi destul soare. Singurul drum de ales -spre vacanta.
Au trecut atat de multe dimineti peste noi. Dimineti in care ne dorim sa mai ramanem 5 minute sub plapuma calda, la adapostul visurilor. Ne suparam pe ceasul desteptator. Nu mai avem timp sa facem paine prajita si am uitat sa cumparam unt pentru ca alte lucruri, mai importante, ni se plimba prin creier. Ne uitam morocanosi afara si nu ne convine ce vedem. Daca ploua, ne suparam ca ploua. Daca e soare, ne suparam ca iar va fi prea cald. Nicicum nu este bine.
In diminetile copilariei, ceasul care suna prea devreme insemna vacanta. Nisipul era mai cald decat plapuma. Ploaia insemna balaceala in balti. Soarele insemna o zi in plus de joaca. Era totul atat de simplu. Eram atat de fericiti si nici macar nu stiam. Nu stiam ca vom cauta linistea, bucuria si emotia acelor dimineti tot restul vietii si, probabil, nu le vom mai gasi decat rar, intamplator.
E dimineata. In mod sigur afara e intunericul cald care prevesteste venirea zorilor. Draperiile sunt trase bine de tot, sa ma ascunda de copaci, de oameni, de ziua venita prea devreme. Probabil va fi o zi frumoasa, de toamna, de miere bruna, dar azi toamna nu inseamna decat ca in curand va veni iarna. Candva, toamna insemna ca in curand va veni Mos Craciun.
E dimineata, mult prea dimineata. In casa miroase a paine prajita, a portocale si a cafea. Exact ca in copilarie. Singura diferenta este ca in aceasta dimineata, atat de departe de vacanta, nu exista emotia nici unei asteptari. Exista doar insomnia si certitudinea ca daca acum adorm, voi pierde o zi in care am foarte multa treaba. Pe de alta parte, daca nu adorm oricum voi fi prea obosita ca sa fac ceva.
Serios, mi-e dor de diminetile copilariei. Nu credeam ca voi spune vreodata asta.

3 comments:

athos73 spunea...

Citind articolul tau ma gandeam la faptul ca atunci cand vorbim despre copilarie, noi, adultii de azi, aducem la suprafata copiii care traiesc in sufletul nostru.Mi-ar placea sa vorbim cat mai des despre copilarie. Multumesc si (chiar daca e miezul zilei) buna dimineata, Ioana!

Ingrid spunea...

Copilaria e minunata pentru ca n-avem griji. Toate grijile sunt ale parintilor. Pe masura ce responsabilitatile ne apasa, dispare si farmecul.
Foarte frumos ai scris, Ioana. Din fericire, multi dintre noi avem amintiri frumoase din copilarie. Sa ne bucuram de ele, chiar daca, maturi fiind, nu vom mai trai acelasi entuziasm si aceeasi magie.

Ioana Munteanu spunea...

Buna dimineata si voua...la pranz :)
@Ingrid, cum sa nu ai griji. Oho, si cate griji inca, daca nu mai vine vacanta, daca nu mai vine Mos Craciun, daca pica zmeul abia ridicat, daca pierzi jucaria preferata...:)) Chestii importante, ce stii tu.
@Athos, eu vorbesc mereu despre copilarie, fiecare postare de aici de pe blog e despre si pentru copiii mari.