Romani de care sunt mandra

Ca sa va raspund in primul rand la intrebare, celor care insistati: nu, nu voi scrie despre ce se intampla pe plan politic si nu, nu voi explica de ce am ales sa imi exercit dreptul de a ma abtine sa imi exprim opinia de votant.
Voi scrie in schimb despre romani. Romani cunoscuti si necunoscuti, care arata lumii ca nu suntem atat de rai. Romani care ma fac sa fiu mandra ca apartin acestui neam.
Unul din ei e departe, foarte departe. Pentru ca la noi inteligenta, cunostintele practice avansate intr-un domeniu, cultura si dorinta de munca sunt mai putin cautate, primand abilitatea de a te fofila si de a da numai impresia ca stii multe nestiind in realitate nimic, a ales sa plece undeva unde calitatile lui sunt apreciate la adevarata valoare. Ramane roman totusi si, datorita lui, pe usa unui birou dintr-o mare "fabrica" de software exista in acest moment - printre alte steaguri - si cel al Romaniei. Poate parea putin, insa faptul ca a fost chemat  acolo tocmai pentru ca este unul dintre cei mai buni si ca reprezinta o tara, tara noastra, ma face sa fiu mandra ca sunt romanca.
Am sa mai scriu despre o romanca de care multi dintre voi, cei care ma cititi,  ati auzit, insa doar pentru ca traiti, mai mult sau mai putin, in aceeasi lume ca si ea. La prima vedere, nu face nimic deosebit. Se plimba de nebuna pe toti muntii lumii si ia in piept toate stancile pe care le gaseste. Este insa cea mai tanara alpinista din lume si prima alpinista romanca ce a urcat Carstensz Pyramid si Mt.Giluwe, cea mai tanara persoana din lume pe Aconcagua si toate astea plus multe alte premiere si recorduri mondiale in materie de alpinism le-a facut la o varsta la care cele mai multe dintre fetite inca piaptana papusile. Cel mai important, peste tot poarta cu ea un steag. Steagul Romaniei.
Un alt roman de care sunt mandra bantuie planeta pe platforme. A urcat, incet dar sigur, pe scara profesionala, cu determinare, cu ambitie si cu multa munca. A reusit sa ajunga acolo unde putini isi inchipuiau ca va ajunge, iar acum reprezinta Romania cu succes. A purtat steagul prin multe tari si multe colturi de lume, s-a topit de cald ziua si a tremurat de frig noaptea in desert, a vazut valuri mai inalte decat vom vedea noi vreodata pe marea noastra mica si neagra, a trait alarme reale si momente de tensiune maxima iar acum, de curand, datorita anilor in care a invatat si s-a perfectionat, va reprezanta Romania departe, in tara dansului si a carnavalurilor.
Am mai fost mandra si ieri, la BIAS 2012. Nevazuti si necunoscuti, nu auzim despre ei decat daca se intampla vreo nenorocire. Au aripi si zboara cat de sus pot. Pe aeronave de linie, pe planoare, pe avioane militare, pe avioane ale Crucii Rosii, sunt pilotii romani. Toti au facut ieri cea mai frumoasa demonstratie de zbor pe care am vazut-o vreodata. Si, desi acolo erau turcii, acrobati desavarsiti, italienii, cu o prezentare impecabila si spectaculoasa, singurii care mi-au facut inima sa tresara au fost romanii. Cu mult mai putine resurse decat ceilalti, fara fum colorat si fara prezentari pompoase, cu avioane mici si batrane, cu prea putine masini sa ii duca de pe aeroport, spre deosebire de ceilalti care aveau microbuze special aduse sa ii poarte si tehnicieni care ii ajutau sa isi care echipamentele, au aratat ca si acolo, sus, suntem printre cei mai buni. Desigur si ei au purtat un steag. Al Romaniei.
Sunt mandra  (pentru a cata oara?) de Timisoara. Timisorenii, o parte din ei cel putin, au refuzat sa accepte un concert pe bani publici al unei oarecare domnisoare fara nume ce se crede cantareata. Au intrebat simplu: "de ce sa dea Primaria zeci de mii de euro pe un concert care oricum nu ne intereseaza, de ce sa plateasca Primaria din banii nostri prestatia unei pseudo-artiste, cand pica spitalele pe bolnavi si scolile pe copii, cand se rup rotile masinilor in gropi si se revarsa canalizarea la fiecare ploaie. Ne scaldam in bani si toate problemele sunt rezolvate de ne trebuie concerte?". Probabil nu au rezolvat nimic cu protestul lor, dar macar au incercat, au tras un semnal de alarma, posibil ca urmatoarea data sa aiba si efect. Modelul "panem et circenses" nu a mai tinut de data asta intr-un oras romanesc. M-as bucura sa aud ca ii urmeaza si altele exemplul. In felul asta se impusca doi iepuri dintr-un foc: se elimina non-valorile macar din zona artistica, pentru ca daca nu mai exista cererea dispare de la sine si oferta si se rezolva incet-incet problemele, pe sistemul ardelenesc "intai munca si-apoi distractia".
Am fost mandra, de-a lungul anilor, de foarte multi romani din afara, romani necunoscuti care au reprezentat tara  mult mai frumos si mai adevarat decat toti "mediatizatii". Unii au ramas definitiv pe unde i-au purtat pasii si viata, altii au ales sa revina.
Asemeni lor sunt multi. Lucrand in cele mai variate domenii, avand cele mai diverse pasiuni, poarta numele de roman prin lume. Nu ii cunoastem. Nici macar nu sunt mediatizati, pentru ca sunt alesi sa ne reprezinte, in mod public, aceia care de fapt nu valoreaza nimic si nu ai nimic de oferit. In timp ce noi ne plangem in fiecare zi ca nu ne ajuta nimeni, ei gasesc resurse unde si cum pot si merg inainte, urmandu-si visul.
Chiar daca atunci cand pleaca de aici spun ca nu vor sa mai auda de nimic din ce lasa in urma, cand ajung pe alte meleaguri incep sa inteleaga, cu adevarat, ca reprezinta o tara si fac tot posibilul sa poarte cu mandrie in suflet si uneori la vedere un steag. Steagul Romaniei.
Voi aveti romani necunoscuti de care sunteti mandri? Daca da, vorbiti si scrieti despre ei. Haideti sa ii aducem in fata si sa ii aratam lumii. Este intr-adevar timpul pentru o schimbare, insa nu a domnilor spre bucuria nebunilor, ci a modului in care gandim, simtim, visam, ne alegem valorile. Nu se va schimba absolut nimic atata timp cat noi, cei care putem schimba, vom mai accepta sau ne vom preface ca nu vedem mediocritatea, prostia, lipsa de civilizatie, incultura, mizeria, nedreptatea. Este comod sa stam in lumea noastra mica si sa nu ne intereseze turmele din jur. Atata doar ca, daca vom continua sa o facem, in curand vom disparea si noi in marea de 0-uri absolute care ne inconjoara si va fi cam tarziu sa ne mai plangem. Nu vom avea nici dreptul sa o facem, de altfel. Nu poti sa plangi ca e rau atata vreme cat ai stat cu mainile incrucisate si ai lasat ca raul sa se intample. Ori nu iti pasa ca e rau, ori nu te deranjeaza. Daca iti pasa si te deranjeaza, faci ceva.