Ramuri de vis

Sunt momente in viata cand sufletul tau se transforma in piese de puzzle. Vin intotdeauna pe neasteptate si crezi ca nu le vei supravietui. Durerea e atat de vie incat o simti  fizic. Te sufoca, te inghionteste in fiecare fibra a mintii si trupului, arunca ace ascutite si toarna rauri de foc peste tine. Esti convins ca nu va trece niciodata. Lumea ta, construita aproape perfect, ridicata pas cu pas, caramida de caramida, se darama. Privesti dezastrul si te intrebi, ca apostolul din poveste, "quo vadis?". Nu vezi nimic inainte, iar inapoi
sunt doar ruine si cenusa. Incerci sa te scuturi. Incerci sa pasesti. Te ridici pe jumatate si crezi ca ai reusit sa depasesti momentul. Si vine iar un val de foc. Si te pune la pamant. Si doare din nou. Si iar esti convins ca niciodata nu vei mai sti cum e sa nu doara.
Ce faci? Ce poti face?
Nimic. Va trece. Intotdeauna trece. Chiar daca astazi nimeni nu poate sa te convinga de faptul ca maine vei zambi, totusi o vei face mai repede decat crezi.
Important este sa nu ramai cazut. Sa te ridici si sa mergi. Peste ruine. Peste cenusa. Prin raul de foc. Inainte. Mereu inainte. Niciodata inapoi.
Daca faci asta, intr-o dimineata le vei striga din nou copacilor bucuria ta si vei canta din nou ramurilor de lumina din suflet si pasilor care vin spre tine.
Mereu inainte. Niciodata inapoi.
Cine stie? Daca visul tau, minunatul tau vis care astazi pare doar fum, a avut cu adevarat aripi, atunci candva, mai devreme sau mai tarziu, va invata din nou sa zboare.
Invata sa nu-i spui niciodata "adio". Doar "la revedere". Crede in visul tau si el va continua sa existe in tine si in lume.
"Ramuri am, luminand pasii mei..."