Like

Exista o manie a like-urilor pe Facebook. Vad atat de multe "imi place" agatate de fotografii, videoclipuri si stiri care nu au cum sa iti placa decat daca esti psihopat sadic pe care il bucura suferinta altora, durerea, moartea, incat ma intreb, la modul serios, daca cei care folosesc butonul ala mic si albastru stiu ce inseamna cuvantul scris pe el.
Titlu de stire partajata pe FB: "Accident grav de circulatie in orasul x, 3 persoane printre care si un copil decedate, 5 persoane ranite."  20-30 de like-uri. "Incendiu in localitatea y, 3 copii morti." Alte zeci de "like"-uri. Videoclip in care niste dementi chinuie un pui de pisica. Like, like, like. La inceput, te gandesti ca poate persoana care a dat "like" uraste pisicile si in cazul asta are o logica. La comentarii insa, descoperi ca aceeasi persoana a spus:
"astia ar trebui impuscati, sunt niste nenorociti sadici, uite ce ii fac bietei pisicute". E imposibil sa nu te intrebi: la ce a dat fiinta "like", daca e de acord ca aia sunt niste boi si videoclipul este oribil?
In general ma amuz, intotdeauna prostia este distractiva daca prezenta ei nu te afecteaza in mod direct. Azi insa m-am infuriat si m-am intristat in egala masura. Fotografia careia i s-a dat, in mod mecanic, "like", prezinta copii. Chipuri chinuite, brate micute si scheletice, trupuri contorsionate de malnutritie, cu toate oasele iesind prin piele. Copii pentru care "azi" e doar o continua lupta cu suferinta, iar "maine" e posibil sa nu vina niciodata. Copii care nu pot merge pentru ca nu au mai mancat de cateva saptamani. Copii cu palmele intinse spre un cineva care nu se vede in fotografie si care probabil le ofera ceva de mancare. Copii care mor de foame. Copii care nu plang pentru ca nu au telefon ultimul racnet, papusi Barbie, vizite la McDonalds. De fapt, nu plang deloc. Pana si plansul ar insemna pentru ei un efort enorm care i-ar secatui de ultima farama de energie. Copii care nu vor la film, nu vor inghetata, nu vor decat o bucata mucegaita de paine din care mananca 2-3 zile. La aceasta fotografie s-a dat "like". Pentru cativa oameni, acea fotografie arata chestii frumoase si placute. Este singurul lucru pe care pot sa il inteleg din "like"-urile lor. Sunt oameni in care a murit orice urma de bunatate, a secat orice lacrima, a disparut orice sentiment de mila, care poate (sper sa nu totusi) au la randul lor copii.
Va propun un exercitiu de imaginatie: in fotografia respectiva este copilul vostru. Singura regula dupa care viata lui se ghideaza este cea a selectiei naturale: traiesc doar cei mai puternici. Ochii ii sunt infundati in orbite. Capul micut care ar trebui sa fie rotund, rozaliu si pufos, asa cum il are orice copil, e doar un craniu acoperit cu putina piele. Picioarele ii sunt pline de rani facute de nisip si praf, pentru ca nu are pantofi. Cineva i-a facut o fotografie, nu pentru ca i-a placut ce vede, ci pentru a ii sensibiliza pe cei care pot da o mana de ajutor. Altcineva gaseste fotografia si o partajeaza pe internet, din nou, nu pentru ca a murit de placere privind-o, ci ca sa arate altora ca problemele lor nu exista in comparatie cu ororile prin care trece acel prunc. Si multi cineva se apuca si dau "like". Spun "imi place ce vad, topai de placere cand iti vad copilul murind de foame, sunt in extaz". Ce simtiti? Mai bine zis, simtiti ceva? Daca da, atunci ganditi data viitoare inainte sa dati un "like". E posibil ca intr-o zi in videoclipul, stirea, fotografia partajate pe Facebook sa fiti chiar voi sau o fiinta draga voua. Like, like, like, like....
Folositi-va creierul. Scopul lui e altul decat cel de a umple cutia craniana. Serios.