despre simplitate

Hai sa vorbim cuvinte. Sa alaturam substantive, fraze, expresii al caror sens nici macar noi nu il intelegem, in speranta ca interlocutorul va fi absolut "cazut pe spate" in fata eruditiei noastre. Hai sa ne prefacem ca suntem ceva ce nu suntem, pentru a epata si a crea false impresii. Hai sa ne ascundem goliciunea si frustrarile in spatele unor vorbe bombastice cu iz de semidoctism. Cine stie, poate avem noroc si cel care ne asculta chiar o sa ne aplaude. Hai sa vorbim despre "selenar", "sacralitate", teze si antiteze literare in conditiile in care obiectul disertatiei il constituie ceva ce nu a cerut si nici nu necesita analiza, ceva ce e menit doar sa nasca un zambet. Hai sa spunem, vorbind despre o persoana, ca  valoarea metaforei in structura textului este o prezentare exhaustiva si preponderent cromatica adanc impregnata de esentele cele mai ancestrale, cu o atitudine fundamentala iluminanta si avand ca baza de dezvoltare tema contrastului dintre realitatea brutala concretizata in raul social si realitatea onirica subiacenta misticului trairilor esentiale exprimate in tonalitati lirice cu articulatii coerente, un model armonic ambivalent derivat din constructia originala (incercati sa spuneti chestia asta repede si fara pauza de respiratie :D ). N-are sens ce am zis noi si nici legatura cu subiectul dat, dar nu conteaza, bagam cuvinte, multe, inutile, poate nu se vede ca in realitate nu am inteles nimic din cel care ne sade in fata. Ne place al naibii sa credem ca stim tot, ca am inteles tot cand in realitate nici macar pe noi nu ne pricepem pe de-a-ntregul. Hai sa vorbim cuvinte. Daca ne ascundem in spatele lor, poate reusim sa uitam ca de fapt nu avem nimic de spus. Nu am invatat inca si nici nu vrem sa invatam ca daca nu ai ceva cu adevarat interesant de zis (legat de un anume lucru), atunci e mai bine sa nu zici nimic.