sala pasilor pierduti

Scrijelit  joi, 7 mai 2009

Cand te opresti prea mult, pasul uita sa alerge, iar intr-o zi poti sa descoperi ca in loc sa mergi catre "maine", ai pornit-o inapoi spre "ieri". Cand taci prea mult, cuvintele isi schimba rostul si, in loc sa vorbesti limba pasarilor si a vantului, inveti limba pietrei si a nisipurilor. Cand privesti prea mult in ceilalti, uiti sa privesti in tine si, golit de ganduri si de aripi, descoperi intr-o zi ca porti doar trupul cuiva care candva a fost tu. Iar intr-o dimineata te regasesti pierdut intr-un tunel fara lumina, fara inceput si fara sfarsit, iar inainte-ti sunt formele pasilor pe care nu i-ai facut niciodata. Si, oricat de mult ai vrea sa reiei drumul pe care candva pornisesi, afli ca intre tine si sala pasilor pierduti din inima ta s-a ridicat peste noapte un zid de prea multe opriri, prea multe taceri, prea multe priviri catre altii.

1 comments:

Lucien Romier spunea...

nu exista ziduri decat in visul Pink Floyd :))))