Poezele

Alb fara nebun
In alb mi s-a imbracat sufletul, in alb,
pentru nunta nestiuta de nimeni
a omizilor nascute din nebunia
copacilor.

De ce nu ma arunci?

E prea mult alb,
alb de salon cu adieri de uitare,
alb de perete pe care
nici un copil nu si-a strigat vreodata
bucuria de a reinventa
culorile,

alb de februarie
cu prapastii si viscol
si branduse de munte
ce ne suradeau
si noi le priveam
cu uimirea celui intors
din transee,

alb de garoafa
aruncata cu nonsalanta peste
amintirea unei alte veri
si a altor menestreli
coplesiti de dragoste si moarte,

...o, albastrul din gandul meu
cand peste prima stea a noptii
tremura struna alba
a celui mai alb
nebun.

Cantec
asculta-ma..e vantul care bate,
ascunde-ma...e ploaia dinspre munte,
se cheama capriorii si se zbate
o toaca sus, pe crestele carunte.

mi-e jale iar si iar ma pierd in strune
minciuna s-o mai culc pe pui de stele
prin crangul meu cu verde si alune
cladesc durut din faguri goi castele.

e prea departe gandul tau de mine
si prea aproape lacrima de dor
alunga-ma, asa e drept si bine,
dar canta-ma de dragoste si zbor...

imi e a ploaie si imi e a tine,
si roua sunt si vijelie muta
imi suna-n sange vechi cantari pagane
dar cum s-ajung cand aripa mi-i rupta?

asculta-ma si leaga-ma de tine
sa incoltesc in carnea ta ca graul
genunchii sa mi-i plec
si sa sarut paraul
ce-mi duce zarile
cand mi-e a bine...

si tace-ma si ninge-ma cu vise
si leangana-mi o frunza peste noapte
alunga-ma si cheama-ma
si fii ocean de soapte,
caci straja-i moarta,
portile-s deschise...

De dragoste
Dragoste, destin si vrere,
usa-nchisa cu tacere,
soapte blande-n cuib de fiere,
dor si scrum.
Pleaca iar si vine iara,
cade seara peste seara,
roi de ingeri infioara
cerul bun.

Ochii cheama vechi ispite,
buze cer, pe negraite
si cuvinte nerostite
pier in fum,
dragostea, uitatul nume,
s-au pierdut sub albe brume,
bate vantul peste lume,
vant nebun.

Dragoste, culcus de piatra,
miez de grau in miez de vatra
aripi reci vin sa imparta
al tau drum,
inimi vechi si nume noua,
cade roua peste roua
si, din una, iarasi doua
sunt acum...

Descantec
Fratioare Vant,
te-opreste langa el
si ii sopteste,
canta-mi-l,
alinta-mi-l
si pe-aripa adu-mi-l.
Surioara Luna buna,
fa-i iubitului cununa
impletita-n raze sapte
sa ma vada-n vis la noapte.
Iarba mare, sanziene
adunate din poiene
sa ii pun in scaldatoare,
foc in mine, in el-Soare.
Cruce-n Cer si pe Pamant
si in inima descant
pentru dragul meu cel drag.
Cruce-n casa.
Cruce-n prag.

De toamna
Te cauta ploaia prin batrana cetate
cu straji de cenusa nascute din Timp...
Te cauta ploaia si toamna s-abate
prin frunze ce dorm intr-un alt anotimp.

Trec oameni cu chipuri schitate in ceara,
trec pasari cu aripi albastre de fum
si ploua durut amintiri dintr-o vara
pierduta in toamna, pe-al norilor drum.

Hai, vino cu mine prin aceasta cetate,
in care nici cainii nu pot a latra.
Sa nu-ti fie teama, doar ploaia se zbate,
cu vise-ncoltind langa inima ta...


Divort
In aceasta dimineata in care
pescarusii au uitat drumul catre mare,
mainile mele au recunoscut
ca relatia lor este bazata numai pe ruga
si au hotarat ca e timpul
sa se desparta odata pentru totdeauna.



In amintirea ta
Ne pierdem prin apusul verii
cu zborul ratacit aiurea
si-n aspra clipa a tacerii
suntem albastrul si padurea.

Ne mai privim din cand in cand
cu roua stralucind spre vise
si ne-ntrebam din ce cuvant
se nasc povestile nescrise.

Ne cautam cu disperare
fara sa stim sa ne vorbim,
lasam iubirea catre zare
si nu mai vrem sa ne dorim.

Nu stim de-i bine sau e rau,
lasam doar jocul sa ne poarte...
Esti aripa si somnul meu
si vers al zilei dinspre noapte.

Si ne gasim iar catre ziua
cu-aceeasi roua in priviri,
cu-n dulce si firesc adio
ne tese timpu-n amintiri.

Mi-e dor de tot ce nu a fost
si tot ce nu s-a fost acum,
iar ti imi spui ca n-are rost
sa caut catre tine drum.

Si vei ramane o poveste
cernuta-n palme catre seara,
ce nu a fost, ce nu mai este,
ce nu mai stie sa ma doara.

Si uite, gandul meu cuminte
in palma ta a adormit,
sa iti ramana-asa in minte
cu zorii care ne-au mintit.

Ruga de dragoste
Culege-ma din mine,
e vremea cireselor si a stelelor cazatoare...
poate ca mainile tale
sunt menite sa nasca o alta Galatee
din lutul care sunt.

Arunca-ma pescarusilor ca prada
cand isi tipa zborul peste
tacerea stancilor, poate ca ochii tai
sunt meniti sa vada
valul care sunt.

Doineste-ma din frunza,
poate ca gandul tau
e menit sa imi invete radacinile
sa se adanceasca
in pamantul care sunt.

Starea de bine
"Ehei!...De cand am murit, nici nu mai stiu unde-mi este mormantul..."
Fosnesc pe langa mine umbre de ganduri,
imi suna in sange tambalul strident
al ultimelor bacanale sfarsite in suier de tren,
m-am rezemat de acest zid
si mi-e bine in amortirea mea,
ascunsu-mi-am ghearele de strigoi
si giulgiul tarat prin lumina.
Ehei!...De cand am murit, nici nu mai stiu unde-mi este mormantul...

"Calaule, o sa doara?.
.. Calaule, de ce m-ai mintit?!?"


Peisaj I
Esti cel mai
verde
pescarus din
lume.
Atat de verde incat
atunci cand
zbori
norii devin
gradini
cu fluturi.

Peisaj II
Am obosit sa te
mai caut in
fiecare lacrima si
in fiecare vis.
Existi, sau ai fost
doar dorinta mea de a
saruta un
fluture in
zbor?

Peisaj III
Uneori esti iarba.
Te apleci cu verde si cu roua asupra somnului meu
si imi canti
cu toate glasurile campului.
Din cand in cand, mai ratacesti cate un greier
prin parul meu,
dar greierii sunt
doar ceasul desteptator
al noptii.

Alteori esti ploaia.
Imi murmuri picurand in ureche,
insa uiti ca potopul a fost dat
oamenilor
spre a-i ucide,
nu intru iertarea
pacatelor.

Cel mai mult te iubesc
atunci cand esti vant,
pentru ca atunci esti
cu adevarat
tu.

Peisaj V
Coboara-mi-te prin anotimpul
cu gust de alge al cuvantului
pe care niciodata acest nisip
nu il va auzi.

Lasa-ma sa-ti fur un val,
sa-mi fie albastru si soare
in ziua cand ma voi topi
in iarna.

Sunt bolnava de mare si bolnava de tine
si-mi striga in sange
toate noptile in care
palmele mele iti doreau
chipul fara sa stie
cat este de aproape.

Canta-mi-te in suflet
sa-mi fie amintirea ta
lumina atunci cand
acest trup obosit de viata
se va scutura peste
inceputul altei veri
in care voi fi doar
ecoul glasului
care ti-a vorbit
de dragoste,
de dor...

Nastere
Un rau sunt, fara izvoare,
nestiut si nebaut de nimeni,
imi curg tacerea peste nisipul
care si-a uitat datoria
de stanca,
urla in mine
toate furtunile marii
la care nu voi ajunge nicicand.

Piatra sunt, tavalita in lut,
calcata de copitele verilor
care si-au incrustat in fiinta mea
neputinta si ploile
si albastrul,
tremura in mine
toata caldura mainii
care nu a stiut incotro sa ma arunce.

Cat de mult m-ai urat, Doamne,
de nu mi-ai dat dreptul
de a fi pasare?

Inceput de poveste
Se bucura lumina in noi,
cald este lutul sub talpile noastre,
in urma pasilor cu mladieri de fiara
cararile vor fi albasttre.

In padurea aceasta sunt zane,
nu le tulbura somnul,
nu le speria visul,
aminteste-ti ca, in zori,
e menit sa nasca floare caisul.

O stea a adormit printre ramuri.
Prinde-o in palme...
strange-o bine...
Daca ai sa ii atingi a treia raza,
iti va povesti despre tine, despre mine...

Val de tine
De dor de tine,
vad noaptea albastra,
vad stelele albastre,
vad luna albastra,
se ascunde,
se pierde dupa nori,
de dupa nori, albastru
ma privesti...

Aveam o umbra albastra de caprior...
Doamne, de n-ar impusca-o nimeni!