Mai animalule

Dimineata de iarna tarzie, cu cer acoperit de ciori si de neguri care parca ar ploua si parca ar ninge. Pe strazi trec oameni zgribuliti, incruntati, grabind spre cotidienele lor probleme, tristeti sau bucurii, indiferenti la ceea ce ii inconjoara, incercand sa scape cat mai repede de frig, mizerie si baltile de zapada topita, asemeni unor furnici care cauta siguranta si caldura musuroiului. Cu privirile in pamant, alearga spre cutiile in care isi traiesc trei sferturi din timp si nu observa ca, langa ei, aproape, se petrece una din micile minuni care inseamna, cu adevarat, viata. Dintr-un bloc a iesit un copil, la fel de zgribulit ca oamenii mari, insa cu privire senina si glumeata. Se opreste in fata usii si cauta, se uita in stanga si in dreapta, asteapta. In mana tine o punga cu resturi de mancare si oase. Dintr-un cotlon ascuns undeva in subsolul blocului, iese un catel care, cu pas sovaitor, se indreapta spre puiul de om. Se vede ca sunt prieteni si ca nu e prima oara cand isi primeste tainul in acest fel, insa totusi teama de fiintele acestea mari si schimbatoare care sunt oamenii este mai puternica. Cand se asigura ca in punga este chiar mancare si ca nu exista nici un bat si nici o voce rea care sa il alunge, vine langa copil si il priveste in ochi, dand din coada. Pentru cateva secunde, puiul de om si cainele sunt, probabil, singurele doua fiinte vii de pe acea strada care se privesc in ochi. Apoi, copilul se apleaca, mangaie cainele si pune cu grija punga desfacuta langa zidul blocului, sub copertina de la intrare, unde nu bate vantul si nu ploua. Catelul multumeste in felul lui, apoi incepe sa manance. Copilul se pregateste sa intre inapoi la caldura, cand observa ca prietenul lui patruped si-a parasit punga cu oase si il priveste parca rugator. Nedumerit, se uita la el, incercand sa inteleaga. Cainele priveste cand spre punga, cand spre puiul de om, este agitat si se vede ca ar vrea sa plece, insa in acelasi timp nu prea ar vrea sa lase mancarea, probabil i s-a mai intamplat ca dupa o lipsa de cateva minute sa descopere ca pranzul lui s-a evaporat. Copilul intelege si mai ramane afara, ca sa se asigure ca nici un vecin "civilizat" nu va lua punga sa o arunce la gunoi. Gaseste un loc mai ascuns si se pregateste sa ascunda resturile, pentru ca prietenul lui sa le poata gasi cand se va intoarce...insa, surpriza. Catelul revine...insotit la randul lui de un prieten. Mai bine zis, o prietena, dupa mers si alura viitoare tanara mamica. Si, sub privirile unui pui de om foarte mirat, catelul isi aduce partenera la punga de mancare, o lasa sa se hraneasca si vine la copil, pentru a ii multumi ca i-a pazit oasele pana cand el a chemat-o pe catelusa la masa. Apoi, mandru de isprava, catelul se aseaza pe coada si priveste fericit cum prietena lui mananca, in vreme ce urechile atente stau de paza, ca nu cumva sa apara totusi vecinul acela obsedat de curatenia din fata blocului. Iar oamenii mari, grabiti si indiferenti, continua sa treaca pe strada, fara sa isi dea seama ca cerul a devenit parca mai bland iar frigul este mai putin frig.