despre demoni si alte animale

Spunea cineva intr-o seara ca masina timpului poate deveni reala, daca avem putina imaginatie. Un plic in care ziare dorm alaturi de poze, pe care un copil, aflat acum in zodia laptelui, il va deschide peste ani, un e-mail primit de la cineva care a plecat putin sa cunoasca ingerii...sau chiar noi. Cautam mereu sensuri ascunse, pornim pe carari luminoase pentru a ne intoarce la jumatatea drumului, pentru ca brusc ne-a cuprins teama ca in fata noastra am putea gasi si intuneric. Si, de cele mai multe ori, ajungem la capat fara a fi lasat nimic in urma. Pentru noi, timpul se opreste acolo si atunci. Intreaga noastra viata e bantuita de fantome si de umbre. Le crestem in suflet si le hranim cu visurile noastre si apoi, cand ne copleseste cucuvaitul lor ne revoltam si cerem socoteala universului. Prea adanciti in educarea demonilor, uitam sa ne ascultam pe noi insine, uitam sa daruim un strop din lumina noastra celor din jur, pentru a ne castiga locul in masina timpului. Complicam mereu totul si spunem ca asa sunt oamenii, uitand ca om este doar un cuvant, asemeni cuvintelor iarba, piatra, izvor. Starea de a fi om este comparabila cu starea de a fi vultur, stea sau rama. Exista, in vocabularul nostru uman, o multitudine de asocieri zoologice care ar trebui sa ne puna pe ganduri. Poti sa spui despre un om ca este porc. Poti la fel de bine sa spui despre porci ca sunt ca oamenii. Diferenta e ca porcul nu se supara daca ii spui "omule". Asta e unica diferenta dintre noi si ei. In rest, nu avem de unde sti daca porcii au idealuri, vise, depresii sau bucurii. Sigur insa isi castiga locul in masina timpului, prin ofranda carnatilor, raciturilor si slaninii. Morala: trecutul e acolo undeva, departe in urma noastra. Daca am facut sau nu ceva bun, nu mai conteaza, pentru ca oricum nu mai putem schimba nimic. Singurii care pot calatori in trecutul nostru sunt cei care isi vor aminti de noi. Lor le datoram un zambet, o raza de soare, o clipa sau o eternitate de iubire.